6 December 2024
Chisinau
Cetăţeanul şi legea

Sfatul economistului. Salarizarea în sectorul real: structură, forme, condiții și sisteme

Loading
Cetăţeanul şi legea Sfatul economistului. Salarizarea în sectorul real: structură, forme, condiții și sisteme
Sfatul economistului. Salarizarea în sectorul real: structură, forme, condiții și sisteme
Vocea poporului

Activez într-o unitate economică cu autonomie financia­ră. Explicați-mi, vă rog, care sunt condițiile, formele și sis­temele de salarizare în sectorul real, precum și garanțiile de stat în domeniul salarizării în sectorul real.
Ala Iacovlev, Chișinău

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

O deosebită caracteristică a schimbărilor în domeniul salari­zării în condițiile formării relațiilor de piață este schimbarea esențială a relațiilor dintre stat, angajator și angajat în problemele plății mun­cii. Statul stabilește numai mărimi­le minime de salarizare în sectorul real. Restul problemelor salarizării se soluționează prin intermediul negocierilor între angajator și sin­dicate.

În conformitate cu art. 129 din Codul muncii, garanțiile de stat în domeniul salarizării cuprind sala­riul minim stabilit de stat, grila de salarizare și valoarea de referință în sectorul bugetar, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real, precum și adaosurile și sporurile cu caracter de compensare, garantate de stat și reglementate de legislația în vigoare.

Salariul minim pe țară se stabi-lește și se reexaminează prin hotă­râre de Guvern, după consultarea partenerilor sociali, și, de la 1 oc­tombrie 2014, constituie 1000 de lei.

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real – este valoarea minimă obligatorie a re­tribuirii muncii, garantată de stat, pentru munca prestată de salariați în sectorul real. Acesta se reexami­nează anual în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național. Începând cu 1 mai 2019, cuantumul minim garantat al sala­riului în sectorul real este de 2775 de lei.

Acest cuantum servește drept bază pentru negocierea și stabilirea în convențiile colective la nivel de ramură sau în contractele colecti­ve de muncă la nivel de unitate a salariului tarifar pentru categoria Ide calificare, în cazul aplicării de către unități a sistemului tarifar de salarizare.

Condițiile, formele și sisteme­le de salarizare în sectorul real sunt stabilite în Legea salarizării nr. 847-XV din 14.02.2002.

Pentru organizarea salarizării angajaților în unități, legislația în vigoare prevede, în funcție de spe­cificul activității și condițiile eco­nomice concrete, aplicarea siste­mului tarifar și/sau a sistemelor netarifare de salarizare.

Sistemul de salarizare în cadrul unității este ales de către angajator, după consultarea reprezentanților salariaților.

Atât în sistemul tarifar, cât și în sistemele netarifare de salarizare, munca poate fi retribuită pe unita­te de timp (oră, zi), cu salariu lunar fix sau în acord.

Sistemul tarifar de salarizare reprezintă totalitatea normative­lor care determină diferenţierea salariului, în funcţie de cantitatea, calitatea şi condiţiile de muncă, şi include reţelele tarifare, salariile ta­rifare, coeficienţii tarifari, grilele de salarii ale funcţiei etc.

Sistemele netarifare de salarizare reprezintă modalităţi de diferenţie­re a salariilor în funcție de perfor­manţele individuale şi/sau colecti­ve şi funcţia deţinută de salariat în baza criteriilor și normelor de eva­luare a performanțelor profesionale individuale ale salariatului, care se stabilesc de către angajator.

În sistemul tarifar, salariul inclu­de salariul de bază, salariul supli­mentar şi alte plăţi de stimulare şi compensare.

Salariul de bază se stabileşte sub formă de salarii tarifare pen­tru muncitori şi salarii ale funcţiei pentru funcţionari, specialişti şi conducători pentru munca execu­tată în conformitate cu normele de muncă stabilite potrivit calificării, gradului de pregătire profesională şi competenţei salariatului, calităţii, gradului de răspundere pe care îl implică lucrările executate şi com­plexităţii lor.

Salariul suplimentar reprezintă o recompensă pentru munca pes­te normele stabilite, pentru muncă eficientă şi inventivitate şi pentru condiţii deosebite de lucru. El in­clude adaosurile şi sporurile la sa­lariul de bază, alte plăţi garantate şi premii curente, care se stabilesc în conformitate cu rezultatele obţinu­te, condiţiile de lucru concrete, şi luându-se în considerare vechimea în muncă.

Alte plăţi de stimulare şi com­pensare includ recompensele con­form rezultatelor activităţii anuale, premiile potrivit sistemelor şi re­gulamentelor speciale, plăţile de compensare, precum şi alte plăţi neprevăzute de legislaţie care nu contravin acesteia.

În sistemul tarifar de salariza­re, componenta principală şi obli­gatorie este salariul tarifar pentru categoria I de calificare a reţelei tarifare, care serveşte drept bază pentru stabilirea salariilor tarifare şi salariilor funcţiei concrete.

Salariul tarifar pentru categoria I de calificare, ca normativ ce deter­mină nivelul retribuirii muncii sala­riaţilor, se stabileşte prin negociere, în convenţiile colective la nivel ra­mural, iar pentru salariaţii din uni­tăţile cu autonomie financiară din ramurile respective – prin negocie­re, în contractul colectiv de muncă al unităţii, în mărime nu mai mică decât cuantumul stabilit de con­venţia colectivă la nivel ramural.

Pornind de la diapazoanele coeficienților tarifari pe catego­riile de calificare, fiecare unitate stabilește coeficienții unici, consti­tuind astfel Rețeaua tarifară pro­prie.

În sistemele netarifare de sa­larizare, colectivul de muncă poar­tă responsabilitate solidară pentru rezultatele activității. Salariul an­gajatului reprezintă cota parte a fiecăruia din fondul de salarizare pentru perioada respectivă de ac­tivitate. Salariații nu au salarii de funcție. Salariaților nu li se stabilesc sporuri și suplimente, cu excepția suplimentelor pentru condiții nefa­vorabile de muncă și pentru lucrul în timp de noapte. Salariații nu be­neficiază de premii, cu excepția pri­melor unice.

O variantă a sistemului ne­tarifar de salarizare este siste­mul contractual de salarizare. În contractele individuale de muncă, salariaților li se stabilește salariul concret pe oră, zi sau lună și plățile de compensare, dacă condițiile de muncă prevăd asemenea plăți. Se stabilește, de asemenea, sarcina de muncă, regimul de muncă, dreptu­rile și obligațiile salariatului și ale angajatorului.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand