Sfatul avocatului. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine

Am trăit în concubinaj cu un bărbat mai mulţi ani. Acesta mi-a donat o casă de locuit. În prezent nu mai suntem împreună, despărţirea a fost cu certuri, repro­şuri şi învinuiri. Acum el este plecat peste hotare. Recent, mi-a venit citaţie şi cerere de chemare în judecată pri­vind revocarea donaţiei pentru ingratitudine, restituirea bunurilor și repararea prejudiciului material și moral. Sunt învinuită că am sustras anumite bunuri din casă, altele le-am distrus, fiind acuzată de fapte ilicite față de donator. Este oare posibil aşa ceva?

Mariana C., or. Ştefan Vodă

 

Liubomir DUDULICA

avocat

avocatmd@gmail.com

 

Conform legii, prin contract de donaţie, o parte (donator) se obligă să mărească din pa­trimoniul său, cu titlu gratuit, patrimoniul celeilalte părţi (do­natar). Din conținutul normei citate, urmează că contractul de donaţie este un contract unila­teral cu titlu gratuit, prin care donatorul mărește patrimoniul donatarului din contul patri­moniului său şi este în drept să aștepte din partea acestuia dacă nu o recunoștință, atunci cel puţin loialitate, manifestată prin abținerea de la săvârșirea unor fapte necorespunzătoare faţă de donator.

Părţile pot conveni ca efec­tele donaţiei să fie condiţionate de îndeplinirea unei sarcini sau de realizarea unui scop. Scopul poate fi şi de utilitate publică. Va constitui donaţie numai par­tea excedentară cheltuielilor de executare a sarcinii sau de atin­gere a scopului.  Îndeplinirea sarcinii poate fi cerută, în afară de donator, de oricare persoană în al cărei interes este stipula­tă sarcina. Contractul de do­naţie care stipulează obligaţia donatarului de a achita datorii sau sarcini care nu există la mo­mentul încheierii contractului este nul dacă natura şi întinde­rea datoriilor sau sarcinilor nu sunt stipulate în contract.

Donația este irevocabilă, cu excepția cazurilor în care dreptul de revocare al donatorului este prevăzut de lege sau contract. În particular, contractul poate să prevadă dreptul de revocare, fie în cazul în care donatarul ar deceda înaintea donatorului, fie în cazul în care atât donatarul, cât și descendenții săi, ar dece­da înaintea donatorului.

Donatorul își exercită drep­tul de revocare prin notifica­re adresată donatarului sau moștenitorilor săi. În cazul re­vocării donației pentru ingra­titudine, dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, de către oricare moștenitor al donatorului. Atunci când re­vocarea donației se face în caz de stare de nevoie, dreptul de revocare poate fi exercitat, de asemenea, pe cale oblică de către creditorii care au dreptul legal de a primi întreținere de la donator.

Declarația de revocare parțială a donației se interpretează ca revocare a întregii donații dacă bunul donat este indivizi­bil.

Donatorul este decăzut din dreptul de revocare a donației în temeiul legii dacă notifica­rea de revocare nu este dată în termen de un an din momen­tul în care el a cunoscut sau, în mod rezonabil, trebuia să cunoască circumstanța care îl îndreptățește să revoce, dar nu mai târziu de trei ani din mo­mentul dobândirii de către do­natar a dreptului de proprietate asupra bunului donat.

Donatorul are dreptul să re­voce donația în caz de stare de nevoie dacă nu este în stare să se întrețină din contul patrimo­niului sau al venitului său. Se prezumă că donatorul nu este în stare să se întrețină dacă sunt întrunite condițiile stabilite de lege pentru a cere întreținere de la o altă persoană sau pen­tru a primi prestații de asigurări sociale în sistemul public, chiar dacă donatorul nu a exercitat aceste drepturi.

Dreptul de revocare este sus­pendat pe perioada în care do­natarul întreține donatorul, iar ultimul are dreptul legal de a fi întreținut. Pe aceeași perioadă este suspendată curgerea ter­menului de revocare a donației. Dacă donatarul încetează întreținerea, iar donatorul revocă donația, obligația de restituire a donatarului se va reduce cu va­loarea întreținerii oferite.

Donatorul are dreptul să re­voce donația în situația în care există alte circumstanțe decisi­ve care au stat la baza încheie­rii contractului (boala fatală a donatorului, intenția de căsă­torie sau căsătoria donatarului, relația de căsătorie dintre dona­tor și donatar etc.) și care s-au schimbat esențial după înche­ierea contractului, dacă în urma acestei schimbări folosul oferit donatarului este vădit nepotri­vit sau excesiv sau este vădit injust de a obliga donatorul să respecte donația.

Conform art. 1210 din Codul civil, donatorul are dreptul să re­voce donația dacă donatarul a atentat la viața donatorului sau a unei persoane apropiate acestuia, dacă se face vinovat de o altă fap­tă ilicită față de donator sau față de o persoană apropiată acestuia, fapt care atestă o ingratitudine gravă, sau dacă refuză fără motive întemeiate să acorde donatorului întreținerea datorată.

Din interpretarea acestor dis-poziții legale rezultă că revoca­rea donaţiei pentru ingratitudine poate avea loc în următoarele ca­zuri:

– dacă donatarul a atentat la viaţa donatorului sau a unei per­soane apropiate acestuia;

– dacă donatarul se face vino­vat de o altă faptă ilicită față de donator sau față de o persoană apropiată acestuia, care însă ar trebui să afecteze grav sănătatea sau integritatea fizică a donatoru­lui, să lezeze valorile morale, cum ar fi onoarea și demnitatea do­natorului, inclusiv în privința unei persoane apropiate acestuia;

– dacă donatarul refuză fără motive întemeiate să acorde do­natorului întreținerea datorată.

Acţiunea în revocare pentru ingratitudine este o pedeapsă ci­vilă şi se caracterizează prin faptul că este o acţiune strict personală, adică poate fi încetată numai de persoana împotriva căreia faptele au fost săvârșite, adică numai de către donator.

Legea nu menţionează exha­ustiv faptele ilicite care denotă o ingratitudine gravă, aprecierea acestora urmând a fi făcută de in­stanţa de judecată.

Deci, în instanța de judecată ur­mează să se ia în considerație fap­tul că pentru revocarea donației urmează a fi demonstrate acțiuni care se manifestă sub formă de atentat la viața şi reputaţia dona­torului sau a rudelor sale apropi­ate sau să se demonstreze fapte ilicite de agresiuni la sănătatea sau integritatea corporală a dona­torului.

În aprecierea îndeplinirii aces­tei condiții, instanța va trebui să țină cont și de circumstanțele per­sonale ale părților, pentru a apre­cia dacă donatarul este vinovat de comiterea faptelor ilicite pentru care se solicită revocarea donației. Cazurile de ingratitudine prevăzu­te de lege presupune săvârșirea unor fapte penale, cruzimi sau injurii grave numai față de dona­tor, nu și față de bunurile donate, astfel încât pretinsa deteriorare a bunurilor donate nu poate deter­mina revocarea donației pentru ingratitudine. De asemenea, ur­mează să se ia în considerație fap­tul că părțile au trăit în concubinaj, astfel încât starea conflictuală și neînțelegerile dintre părți nu pot fi considerate cauze care să con­ducă la revocarea donației pentru ingratitudine în sensul legii.

Revocarea pentru ingratitudi­ne este exclusă dacă donatorul, în cunoștință de cauză, îl iartă pe donatar.

Cât privește cerinţa de restitui­re şi de recuperare a prejudiciului material şi moral, mult depinde de circumstanţele cazului. Proprieta­rul unui bun are dreptul de a i se recunoaște dreptul de proprietate și de a obține sau recupera pose­sia sa de la oricare persoană care îl stăpânește de fapt, cu excepția cazului în care acea persoană are un drept de a poseda bunul, în ca­litate de titular al unui drept real li­mitat, în calitate de locatar, como­datar sau coproprietar, acțiunea în revendicare fiind înaintată contra persoanei care exercită stăpânirea de fapt a bunului la data înaintă­rii.

Art. 118 din Codul de procedu­ră civilă prevede că fiecare parte trebuie să dovedească circum­stanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de in­stanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate.

Respectiv, persoana va trebui să demonstreze faptul că aceste bunuri, pretins sustrase, au existat şi că este proprietarul acestora.

Legea stabileşte că cel care ac­ţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie, este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazu­rile prevăzute de lege, şi prejudi­ciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. La caz, persoana iar va trebui să demonstreze că aţi acţio­nat ilicit în defavoarea sa, pentru a putea pretinde la despăgubire.