Foto: private-investigators-uk.com
Soţul meu este plecat la lucru în Federaţia Rusă de 11 ani. În primul an ne suna şi comunicam, după care, de 10 ani, nu mai ştiu nimic de el. Am încercat să îl sun la numărul de telefon pe care îl ştiam, dar nu mai pot lua legătura cu el. Am sunat şi la poliţia din localitatea în care mi-a spus soţul că se află, dar mi s-a comunicat că nu cunosc nimic despre o astfel de persoană. Cu trecerea timpului, lipsa soţului creează tot mai multe probleme, în special, pentru copii, perfectarea actelor acestora, administrarea bunurilor comune. Cum trebuie să procedez ca să-mi rezolv toate problemele legate de lipsa soţului?
Maria Vrabie, mun. Chişinău
În cazul dvs., trebuie să iniţiaţi procedura de declarare a soţului dispărut fără urmă sau de declarare a decesului acestuia.
Pentru aceasta, trebuie să depuneţi o cerere de chemare în judecată în procedură specială.
Trebuie să cunoaşteţi că persoana fizică poate fi declarată dispărută fără urmă dacă lipseşte de la domiciliu şi a trecut cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri despre locul aflării ei.
Persoana poate fi declarată decedată, dacă timp de trei ani la domiciliul său lipsesc ştiri despre locul unde se află sau după șase luni, dacă a dispărut în împrejurări ce prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei a presupune ca a decedat în urma unui anumit accident.
Dispariţia sau decesul se declară de instanţa de judecată, la cererea persoanei interesate.
În cazul imposibilităţii de a se determina ziua primirii ultimelor informaţii despre dispărut, termenul pentru declararea dispariţiei fără urmă va începe să curgă din prima zi a lunii următoare celei în care au fost primite ultimele informaţii despre dispărut, iar în cazul imposibilităţii de a determina această lună, de la 1 ianuarie al următorului an. Expirarea termenului de cel puţin un an din ziua primirii ultimelor ştiri este o condiţie, în lipsa căreia persoana fizică nu poate fi declarată absentă sau dispărută.
Ziua morţii persoanei declarate decedată se consideră ziua la care
hotărârea judecătorească privind declararea decesului ei a rămas definitivă. Dacă o persoană dispărută în împrejurări care prezentau o primejdie de moarte sau care dau temei de a presupune că a decedat în urma unui accident este declarată decedată, instanţa de judecată poate să declare ca dată a decesului ziua morţii ei prezumate. Declararea decesului produce aceleaşi efecte juridice ca şi decesul fizic constatat.
Declararea de către instanţa de judecată a persoanei fizice dispărută fără urmă sau decedată creează o serie de consecinţe juridice: asupra bunurilor acestei persoane se instituie pe baza hotărârii instanţei de judecată un administrator cu care autoritatea tutelară încheie contract de administrare fiduciară; persoanele întreţinute de către persoana declarată dispărută fără urmă obţin dreptul de a primi pensie din cauza pierderii întreţinătorului; din bunurile, proprietatea acestei persoane, se acordă mijloace de întreţinere celor pe care dispărutul era obligat, conform legii, să-i întreţină; contractul de mandat la care este parte persoana fizică declarată dispărută fără urmă încetează; încetează acţiunea termenului procurii.
Declararea persoanei absente fără urmă nu duce la modificarea sau stingerea drepturilor şi a obligaţiilor ei şi sunt exercitate şi executate de către un administrator numit de instanţa de judecată.
Declararea persoanei dispărute fără urmă prezumă aflarea acesteia în viaţă. Dacă persoana apare sau sunt ştiri despre locul aflării ei, instanţa de judecată anulează, printr-o nouă decizie, hotărârea pronunţată, prin care persoana a fost declarată dispărută fără urmă la cererea persoanei declarate ca atare sau a altor persoane interesate.
În cazul apariţiei sau descoperirii locului de aflare a persoanei declarate decedată, instanţa de judecata anulează hotărârea privind declararea decesului ei. Indiferent de momentul apariţiei sale, această persoană poate cere de la oricine să-i restituie bunurile care s-au păstrat şi care au trecut cu titlu gratuit la aceasta după declararea decesului sau.
Dobânditorul cu titlu oneros nu este obligat să restituie bunurile, dacă nu se dovedeşte că la data dobândirii lor ştia că cel declarat decedat este în viaţă. Dacă bunurile nu s-au păstrat, dobânditorul de rea-credinţă este obligat să restituie valoarea lor. Dacă bunurile persoanei declarate decedată au trecut pe baza dreptului de succesiune la stat şi au fost vândute, după anularea hotărârii de declarare a decesului persoanei i se restituie suma obținută din vânzarea bunurilor.
Liubomir DUDULICA,
avocatmd@gmail.com
