Sergiu Sainciuc: „Este foarte important ca, în acest an, să fie majorat salariul minim pe ţară”

 

Interviu cu Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova

 

– Cum apreciaţi rolul dialogului so­cial în soluţionarea problemelor lu­crătorilor?

 

– Ţara noastră dispune de un cadru juri­dic adecvat în ceea ce priveşte desfăşurarea dialogului social la nivel naţional, de ramu­ră, teritorial şi de unitate. Există şi struc­turile necesare pentru promovarea în mod eficient a acestui dialog. Sunt însă rezerve. Foarte mult depinde de actorii prezenţi la masa de dialog.

 

 – Cum se desfăşoară acest dialog în prezent şi cum ar trebui să evolueze în viitor?

 

– La nivel naţional, sunt convins că acest dialog se va intensifica, după ce a fost for­mată Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective. Ca şi până acum, la şe­dinţele acestei comisii vor fi discutate cele mai importante chestiuni legate de situaţia social-economică din ţara noastră, în scopul protecţiei salariaţilor, membri de sindicat. Ne dorim ca dialogul social de nivel naţio­nal să cuprindă documentele fundamentale. Or, până în prezent nu au fost prezentate pentru dezbateri subiecte importante, cum sunt proiectul Legii bugetului de stat pentru 2016, cel al asigurărilor sociale de stat, al fondurilor de asigurări obligatorii de asis­tenţă medicală. Este vorba de fondurile la formarea cărora participă şi salariaţii.

 

– Cât de consistent este acest dialog la alte niveluri?

 

– El este promovat şi la nivel de ramură. Aici există însă o problemă ce urmează să fie soluţionată. Legislaţia prevede ca dialo­gul social să se desfăşoare pe bază tripartită la nivel naţional, de ramură şi teritorial. La nivel de unitate, trebuie să fie promovat un dialog bipartit. Sunt unele ramuri ale eco­nomiei unde nu există al treilea partener la nivel de minister şi activitatea respecti­vă este gestionată de mai multe instituţii centrale. În acest context, urmează să fie promovate unele modificări şi completări în legislaţia referitoare la negocierile colec­tive. Astfel, va fi prevăzută şi promovarea dialogului bipartit.

 

 – Cum evoluează lucrurile la nivel teritorial?

 

– Dacă, la nivel de ramură, dialogul so­cial este, într-o măsură sau alta, dezvoltat, la cel teritorial acesta lasă de dorit. În unele raioane nu există comisii tripartite sau, deşi au fost create, nu se întrunesc și nu au reu­şit să încheie convenţii colective. De aceea, este necesar ca acest dialog să fie impulsio­nat, mai ales că anul trecut au avut loc ale­geri locale, au venit oameni noi în funcţii şi ei trebuie instruiţi în această materie. Un impediment este în continuare faptul că 

în unele raioane nu sunt structuri patronale cu personalitate juridică. Acestea pot fi substi­tuite în comisiile teritoriale pentru consul­tări şi negocieri colective de reprezentanţi ai unor întreprinderi locale.

 

 – Cum sunt abordate problemele lu­crătorilor prin intermediul dialogu­lui social?

 

– Dialogul social presupune ca toate as­pectele social-economice să fie tratate la masa de  discuţii şi negocieri. Activităţile în cauză s-au dovedit a fi extrem de eficien­te, în special, în cadrul grupurilor de lucru pentru modificarea şi completarea Codului muncii. După ce partenerii sociali s-au în­ţeles între ei, a fost mai uşor să fie promo­vate unele iniţiative, soluţii. Concluzia ar fi că toate problemele social-economice şi de protecţie a salariaţilor-membri de sindicat trebuie discutate mai întâi în cadrul Comi­siei tripartite, până când sunt epuizate pâr­ghiile existente.

 

 – Şi problemele majore ale lucrători­lor care sunt?

 

– O problemă importantă ţine de salari­zare. Ea este abordată şi în cadrul Confede­raţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, şi al Comisiei tripartite, şi la întâlnirile cu reprezentanţii Guvernului. Pentru noi este primordial ca, în acest an, să fie modificat salariul minim pe ţară, care a fost majorat ultima oară pe 1 octombrie 2014. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, toţi cei care sunt remuneraţi în baza reţelei tarifare unice, nu vor beneficia de majorări salariile, în situa­ţia în care, în ultimele cinci luni ale anului trecut, inflaţia a depăşit nivelul creşterii nominale a salariului pe economie. Pentru anul acesta, în general, potrivit prognozei macroeconomice, salariul mediu nominal va fi mai mic decât rata inflaţiei.

 

– Şi ce va însemna aceasta?

 

– Că salariul real va fi în descreştere, ceea ce va afecta nivelul de trai al tuturor sala­riaţilor. Noi insistăm să fie implementate şi prevederile Legii cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar şi ale Legii pri­vind sistemul de salarizare a funcţionarilor publici. Ne-au fost date asigurări că normele în cauză vor fi implementate odată cu adop­tarea Legii bugetului de stat pentru 2016. Aceasta se referă şi la salarizarea muncito­rilor, care urmează să beneficieze şi de spo­rul pentru vechime în muncă. Începând cu 1 septembrie, urmează să fie recalculate şi salariile cadrelor didactice. Este necesar să fie majorate şi salariile personalului medi­co-sanitar finanțat din fondurile de asigura­re obligatorie de asistenţă medicală.  Docu­mentul elaborat în acest scop a fost consultat cu sindicatele şi corespunde necesităţilor în ceea ce priveşte stimularea tinerilor specia­lişti să rămână în sistem.

 

 – În sectorul real lucrurile par a fi deja mai clare?!

 

– Guvernul a aprobat, recent, un nou cuantum minim garantat al salarizării în sectorul real, care constituie, începând cu 1 mai, 2100 de lei, faţă de 1900 de lei, până acum. Lucrul acesta are loc în strictă cores­pundere cu legea şi a fost coordonat cu sin­dicalele şi patronatele. Este important însă ca acest cuantum să fie implementat în toate ramurile economiei naţionale şi în raport cu fiecare salariat. În sectorul real există mai multe probleme. Este cunoscut faptul că o bună parte din salariul achitat nu este con­tabilizată, astfel, nu sunt plătite impozite, taxe şi alte contribuţii.

 

 – Care este tabloul mai exact al aces­tei probleme?

 

– Totul porneşte de la faptul că, în mul­te cazuri, angajatorii stabilesc salariul mi­nim pentru toţi lucrătorii, fără a ţine cont de performanţele profesionale individuale, nivelul de calificare, calitatea lucrărilor exe­cutate. În acest fel, nu se scoate în evidenţă întregul fond de salarizare achitat de facto la unităţile economice din sectorul real. De aceea, insistăm ca acest cuantum minim al salarizării să fie stabilit în funcţie de facto­rii sus-menţionaţi, cum se face în multe ţări europene, ca să fie un salariu minim pentru munca necalificată, altul pentru cea califica­tă, iar un al treilea – pentru conducătorii de subdiviziuni. În realitate, salariile achitate sunt mult mai mari.

 

 – Şi totuşi, lucrătorii nu sunt mulţu­miţi de salariile pe care le primesc?!

 

– Evident că salariile sunt un subiect com­plicat, pentru că reprezintă pentru majorita­tea lucrătorilor singura sursă de venit. Noi am constatat, în momentul analizării pro­iectului politicii bugetar-fiscale pentru acest an, că nu sunt prevăzute schimbări legate de cuantumul scutirilor personale la impozi­tul pe venit, care sunt o formă indirectă de reglementare a veniturilor lucrătorilor. De aceea, reprezentanţii CNSM insistă ca aces­te scutiri să fie majorate, cel puţin, până la nivelul ratei inflaţiei pentru anul trecut, aşa cum s-a procedat în toată politica bugetar-fiscală. Dacă nu va creşte salariul minim pe ţară, cel puţin, să fie majorate scutirile per­sonale, ca să nu fie afectate veniturile celor care muncesc.

 

– Au existat mai multe solicitări le­gate de salariul minim pe ţară. Pe ce pun sindicatele accentul acum?

 

– Cu privire la majorarea salariului mi­nim pe ţară, la şedinţa recentă a Consiliului General al CNSM, a fost adoptată o decla­raţie, care a fost înaintată Guvernului. Pro­punerile sindicatelor, incluse, de altfel, şi în Programul de activitate al Guvernului, se referă la modificarea în fiecare an a salariu­lui minim pe ţară și la planificarea în bu­getul de stat a surselor financiare necesare în acest scop. Şi este necesar ca acest lucru să se întâmple anume în acest an, deoarece, dacă vorbim despre un alt indicator social, cum este pensia minimă pentru limita de vârstă, care, după indexarea de la 1 aprilie anul curent, este de 949 de lei, iar salariul minim pe ţară va rămâne același, de 1000 de lei, nu va mai exista nici o motivare pen­tru lucrători de a munci în sectorul bugetar. Cu atât mai mult, cu cât, după viitoarea in­dexare, pensia minimă pentru limita de vâr­stă va depăși salariul minim pe țară.

 

– Sindicatele ridică şi un şir de pro­bleme legate de pensii?

 

– Sindicatele sunt deranjate de existenţa unor probleme legate de reforma sistemului de pensionare. În primul rând, în prezent, nu este asigurată o stabilitate financiară durabilă a sistemului de asigurări sociale de stat. Pentru anul curent, în proiectul buge­tului asigurării sociale de stat, sunt preco­nizate transferuri de peste 1,2 mlrd. de lei de la bugetul de stat doar pentru plata pen­siilor curente. În 2015, suma transferurilor respective a constituit 1,06 mlrd. de lei. Aceasta denotă faptul că în bugetul asigură­rilor sociale de stat nu sunt acumulate mij­loacele necesare în acest scop, iar situația creată are legătură directă cu fenomenul „muncii la negru” şi al „salariilor în plic”.

 

– Dar nici nivelul pensiilor nu este suficient şi mulţi bătrâni sunt nevo­iţi să muncească!

 

– De aceea, sindicatele pledează pentru ca, periodic, să fie recalculate pensiile pen­tru cei care continuă să muncească. Se ştie că, din cauza pensiilor destul de modeste, mulţi pensionari continuă să lucreze. Şi nu este normal ca, plătind contribuţii, oamenii să nu dispună de dreptul de a le fi recalcula­te şi, măcar cât de puţin, majorate pensiile.

 

– Şi atunci majoritatea problemelor se intersectează cu economia infor­mală?!

 

– Economia informală, munca nedecla­rată, salariile achitate în mod neoficial con­stituie o problemă majoră pentru ţara noas­tră, iar pierderile de la acest fenomen sunt enorme. Conform datelor statistice, pentru 2014, salariul mediu pe economie a fost mai mare în sectorul public decât în unitățile cu alt tip de proprietate, iar în realitate, lu­crurile arată invers. Situaţia în cauză este caracteristică pentru majoritatea ramurilor economiei naţionale. Doar această diferenţă de salarii, raportată la numărul de salari­aţi, a demonstrat că pierderile la bugetul de stat, al asigurărilor sociale de stat şi la cel al asigurărilor obligatorii de asistenţă medica­lă se estimează la circa trei miliarde de lei. CNSM a înaintat mai multe propuneri, me­nite să redreseze această stare de lucruri. În viziunea sindicatelor, ar trebui elaborată o nouă strategie de combatere a economiei in­formale, care ar putea fi monitorizată nemij­locit de Guvern sau de Comisia tripartită.

 

– Cum vedeţi rolul sindicatelor în acest proces?

 

– Eu cred că rolul sindicatelor din ţara noastră în protecţia social-economică a salariaţilor, în general, este unul extrem de important. Sindicatele sunt în prezent o forţă puternică, ce include 26 de fede­raţii sindicale de ramură, cu un număr de aproximativ 400 de mii de salariaţi-mem­bri. Evident că o astfel de forţă poate avea o influenţă majoră prin intermediul dialo­gului social la nivel naţional, de ramură şi teritorial.

 

– În afară de salarizare, ce drepturi mai sunt protejate de sindicate?

 

– Evident că salariul nu este singura for­mă de protecţie. Fiecare membru de  sindi­cat trebuie să dispună de un loc de muncă decent, sigur, amenajat corespunzător, in­ofensiv din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, de o delimitare echitabi­lă a timpului de muncă şi a celui de odihnă. Totodată, este necesar ca fiecare organizaţie sindicală să poată participa la discuţii şi ne­gocieri colective, să încheie cu angajatorul contracte colective de muncă, prin care să apere drepturile şi interesele salariaţilor-membri.

 

 – De ce mai este nevoie pentru a pu­tea vorbi despre o muncă decentă pe deplin?

 

– În această privinţă, Republica Moldova a semnat, în acest an, cu Organizaţia Inter­naţională a Muncii cel de-al patrulea pro­gram de ţară privind munca decentă. Docu­mentul stabileşte un şir de obiective clare, ce detaliază eforturile pe care este necesar să le depună partenerii sociali la diferite ni­veluri, pentru a fi create condiţii pentru o muncă decentă.