Un seminar de informare sub mai multe aspecte importante pentru protecţia drepturilor şi a intereselor salariaţilor a fost organizat recent la Institutul Muncii din capitală pentru membrii Consiliului de Tineret din cadrul Federaţiei „SindASP”. Acţiunea se înscrie în programul campaniei de informare cu genericul „Salariaţii spun DA! sindicatului”, desfăşurate de „SindASP” pe parcursul anului curent.
Seminarul respectiv a fost un bun prilej pentru tinerii sindicalişti de a face cunoştinţă cu noii lor colegi care s-au alăturat federaţiei de curând, dar şi de a-şi îmbogăţi bagajul de cunoştinţe în materie sindicală, a apreciat în context Gabriel Pasat, vicepreşedinte al Consiliului de Tineret. Totodată, participanţii la seminar au avut ocazia de a-şi stabili o agendă de priorităţi cu care să revină la locul lor de muncă şi să facă eforturi pentru a promova sindicatul.
doar pentru utilizatorii înregistrați
Logare