26 aprilie 2024
Chisinau
Sanatate

Şansa de a deveni mamă şi tată, o bucurie tot mai imposibilă

Loading
Sanatate Şansa de a deveni mamă şi tată, o bucurie tot mai imposibilă
infertilitae

Foto: artleo.com

Republica Moldova se confruntă de mai mulți ani cu un indice negativ al natalității. Aceasta înseamnă că de aproape zece ani mai mulți moldoveni mor decât se nasc. „Contractarea populației”, așa cum este numit fenomenul de experții internaționali, capătă amploare din cauza faptului că tot mai multe cupluri suferă de infertilitate.

 

În țara nostră, procentul cuplurilor infertile a atins un nivel alarmant. În pofida acestui fapt, statul nu-i ajută cu nimic pe cei care nu pot concepe copii pe cale naturală, în timp ce în statele europene există programe complexe care le vin în ajutor tinerelor familii.

Aproape 20% din totalul cuplurilor în Republica Moldova sunt infertile. În comparație cu țările dezvoltate cifra este aproape dublă. Situația din țara noastră este catalogată de către Organizația Mondială a Sănătății drept una alarmantă.

Potrivit medicilor specialiști, cea mai înaltă rată a infertilităţii este în rândul persoanelor mai în vârstă de 25 de ani. Ei explică acest lucru prin preluarea de către moldoveni a obiceiurilor occidentale, mai ales în ce privește vârsta când o femeie trebuie să nască primul copil. „Erau rare cazurile când întâlneam femei care să-și dorească să rămână însărcinate
la 30 de ani. Acum, această tendinţă este tot mai accentuată. Dar este mult mai greu să concepi un copil la această vârstă”, este de părere medicul obstetrician Veaceslav Moşin.

 

Avorturile, o cauză a infertilității 

 

Specialistul în ginecologie și obstetrică, Valentin Friptu, susține și el că în ultimii zece ani numărul copiilor nounăscuți este într-o scădere dramatică. „Dacă în 1986 s-au născut 100 mii de copii, în 2010 s-au născut aproape 41mii de copii, iar în 2011- puțin peste 39 mii”, spune specialistul.

Potrivit medicului, motivele pentru care femeile și bărbații ajung la o vârstă atât de precoce la infertilitate sunt diverse. „Femeile pun accentul pe carieră și lasă conceperea unui copil pentru mai tâziu. În paralel, femeile încep viața sexuală de la vârste fragede, fără a lua anumite măsuri de protecție. Colegii care efectuează controale în școli spun că fetele din clasa a noua deja au avut experiența unui raport sexual. Astfel, s-a majorat numărul infecțiilor pe cale sexuală. Avorturile sunt, de asemenea, alt motiv important care duce în timp la infertilitate”, explică medicul.

 

Niciun ajutor din partea statului 

 

În pofida acestor date alarmante, cuplurile sterile de la noi sunt lăsate să-și rezolve problema pe cont propriu, pe când în alte țări tratamentul contra sterilității este asigurat în cadrul programului de stat. În Germania şi Austria statul asigură cuplurilor trei încercări de fertilizare in vitro, în timp ce la noi nu este acoperită nici măcar una. „Am făcut mai multe solicitări la Ministerul Sănătății ca să se găsească bani să-i ajutăm măcar pe tinerii care fac parte din pătura social-vulnerabilă, care nu sunt în stare să-și plătească această procedură, dar de fiecare dată ni s-a spus că nu sunt resurse suficiente”, mai spune specialistul în obstetrică.

 

g_social

Aproape 20% din totalul cuplurilor în Republica Moldova sunt infertile

 

În țara noastră este asigurat în baza poliței doar diagnosticul infertilității și unele intervenții medicale, cum ar fi laparascopia (investigare a cavității abdominale și a organelor abdominale cu un instrument optic), rezecția de ovare sau de chisturi. Medicii însă susțin că femeile au nevoie, după aceste operații, de reabilitare. Statul însă nu oferă astfel de servicii, pentru că nu aduc niciun venit. „Înainte existau în spitale secții de reabilitare a funcțiilor reproductive. Totul era din contul statului, astăzi nu veți găsi niciun pat de acest fel în toată republica. Ele au fost desființate când a fost creată Compania Națională de Asigurări în Medicină”, explică Valentin Friptu. De asemenea, el spune că situația bărbaților infertili este mai critică. „Bărbații în general sunt lăsați în voia sorții. Nu avem la moment nici măcar o secție de andrologie (ramură a medicinii care studiază fiziologia și patologia organelor sexuale masculine). Fiecare se tratează pe unde apucă”, remarcă el.

Nici cei care nasc copii nu sunt motivați de stat. De aici şi decalajul exagerat în politica demografică din Republica Moldova. Cei care doresc să aibă copii, nu îi pot concepe din cauza problemelor de sănătate, iar mulți din cei sănătoși stau la dubii, considerând că nu sunt pregătiți din punct de vedere financiar pentru un nou membru al familiei.

 

Business pe seama celor sterili

 

Infertilitatea este o problemă a sănătății publice, iar statul este obligat să se implice în susținerea familiilor care se confruntă cu probleme de infertilitate, este de părere și Boris Gâlca, obstetirican-ginecolog, doctor în medicină şi Reprezentant Adjunct al Fondului ONU pentru populație în RM. „Tratamentul contra sterilității ar trebui să fie inclus în Programele naționale de sănătate, cu susținerea financiară a MS și a CNAM. Trebuie să recunoaștem că procedura este costisitoare și nu oferă decât 30% șanse de reușită. Având în vedere nivelul scăzut de bunăstare al majorităţii moldovenilor putem deduce că aceștia sunt nevoiți să facă eforturi enorme pentru a face rost de o sumă atât de mare”, este convins Reprezentantul Adjunct UNFPA Moldova. În acelaşi timp, spune el, agenţii economici din domeniu nu urmăresc decât să facă business pe seama tragediei oamenilor.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand