14 February 2025
Chisinau
Social

Salariatul apreciat la justa valoare preţ nu are

Loading
Social Salariatul apreciat la justa valoare preţ nu are
Salariatul apreciat la justa valoare preţ nu are

ursu

 

Sergiu Ursu lucrează în calitate de mecanizator la SRL „Valmadol”, practic, din mo­mentul fondării acesteia, şi pentru nimic în lume nu şi-ar schimba locul de muncă. Pentru că s-a deprins cu acest colectiv prietenos și are o leafă garantată.

 

Salarii garantate

 

Din cele spuse de Viorica Druţă, preşedinta comitetului sindical al SRL „Valmadol” din satul Ţareu­ca, raionul Rezina, întreprinderea agricolă are 34 de angajaţi şi toţi ca unul sunt membri de sindicat. Condiţiile de muncă şi de remu­nerare a fiecărui salariat sunt sti­pulate în contractul individual de muncă. Cel mai mic salariu în ca­drul societăţii este de două mii de lei. Remunerarea a fost revizuită după ce, la începutul lunii mai anul curent, salariul minim garantat în sectorul real al economiei a fost majorat până la 1900 de lei. Su­plimentar, pentru fiecare contract individual de muncă, a fost înche­iat câte un acord adiţional în care s-a inclus clauza privind majorarea salariului.

Totuşi, unele lefuri se ridică până la 4-5 mii de lei lunar. Astfel încât salariul mediu la nivelul fir­mei ajunge la peste 2,5-3 mii de lei. Însă trebuie făcută o precizare. În virtutea caracterului sezonier al muncilor agricole, salariaţii nu lu­crează câte 3-4 luni pe an. Dar ce vină au angajaţii că nu au posibi­litate să muncească? De aceea, co­mitetul sindical şi conducerea SRL „Valmadol” au convenit asupra unor salarii medii poate mai mo­deste, dar achitate cu regularitate, tot anul, pentru a le garanta anga­jaţilor venituri stabile, indiferent de faptul dacă au sau nu posibilita­te să muncească.

 

g_social

Sute de mii de lei sunt alocaţi anual pentru sănătatea angajaţilor

 

Deşi, intervine Andrei Gârlea, directorul SRL „Valmadol”, această decizie comună a comitetului sindi­cal şi a administraţiei nu totdeauna se bucură de înţelegere din partea fiscului, care cere ca, în lunile în care nu sunt antrenaţi la munci agricole, angajaţii să fie plătiţi doar parţial. Dacă s-ar proceda cum cere fiscul, explică Viorica Druţă, tot salariaţii ar fi în pierdere până la urmă. Deoarece, în aceste 3-4 luni, mai cu seamă în perioada de iarnă a anului, nu s-ar calcula şi nu s-ar transfera contribuţiile în bu­getul asigurărilor sociale de stat, în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi, deci, ar fi compromis stagiul de cotizare, mă­rimea pensiei lucrătorilor. Aceştia ar fi lipsiţi de dreptul de a beneficia de servicii medicale gratuite.

 

Mese gratuite pentru salariaţi

 

Încă anul trecut, comitetul sindi­cal şi conducerea SRL „Valmadol” au încheiat un contract colectiv de muncă, care, printre alte clauze, prevede permis de muncă şi fişă personală pentru fiecare angajat, asigurarea cu hrană a salariaţilor în mod gratuit. O masă de prânz ajunge să coste până la 70 de lei.  În plus, salariaţii sunt asiguraţi cu băuturi răcoritoare în timpul exe­cutării lucrărilor agricole pe arşiţă şi cu ceai fierbinte în timpul rece al anului. Dar, deşi cheltuieşte anual zeci şi sute de mii de lei pentru hra­na angajaţilor, Andrei Gârlea spu­ne că întreprinderea se confruntă cu o sumedenie de bariere birocra­tice. Astfel, dat fiind faptul că nu este autorizată să presteze servi­ciile respective, firma este obligată de către lege fie să procure produ­se alimentare şi, în felul acesta, să majoreze cheltuielile, fie să procu­re hrana de la o întreprindere care activează în domeniul alimentaţiei publice, dar nu se poate adapta la caracterul şi sezonul lucrărilor agricole.

Apoi, contractul colectiv de muncă presupune un ajutor bănesc cu ocazia zilei de naştere a fiecărui angajat, mărimea căruia depinde de vechimea în muncă, de rezul­tatele muncii salariatului. Acesta variază de la 300 până la 1000 de lei.  Dar, ca şi în cazul remuneră­rii, asigurării cu hrană caldă, acor­darea acestora se confruntă cu un şir întreg de carenţe ale legii, care-l obligă pe angajator să includă acest ajutor material în veniturile salari­ale, fapt ce conduce la creşterea impozitului pe venit, încât, până la urmă, dacă s-ar respecta sensul caraghios al legii, angajatul ar su­porta pierderi, în loc să se bucure de mărinimia angajatorului.

De asemenea, contractul colec­tiv de muncă prevede un concediu anual plătit de 28 de zile pentru fiecare angajat. În cazul producerii unor evenimente în cadrul famili­ei, precum căsătorie, decesul unei rude, se acordă un concediu plătit de trei zile, plus un ajutor material decent.

La fel, angajatorul, prin contrac­tul colectiv de muncă, s-a obligat şi respectă cu stricteţe această pre­vedere, ca lucrătorii, mai ales cei care efectuează lucrări ce implică folosirea pesticidelor, să fie asigu­raţi cu haine speciale de protecţie. Totodată, lucrătorii care activează în condiţii nocive beneficiază de o consultaţie medicală complexă în fiecare an, iar în caz de necesitate, precum unele simptome de îmbol­năvire, angajatul îşi poate permite chiar şi două consultaţii la medic în jumătate de an. Toate cheltuie­lile pe care le presupun consultaţi­ile medicale sunt suportate de că­tre întreprindere. Deşi, comitetul sindical şi conducerea societăţii consideră că ar fi nimerit ca toate aceste cheltuieli să fie suportate de către CNAM, câtă vreme angajato­rul şi salariatul plătesc contribuţii în fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală.

 

La studii pe banii întreprinderii

 

Deja al doilea an SRL „Valma­dol” plăteşte studiile a patru tineri, care fac carte la Universitatea Agra­ră de Stat din Moldova, pentru ca ei după absolvire să revină în calitate de inginer, agronom şi contabil la întreprindere. Aceştia fie că sunt copii ai angajaţilor societăţii, fie se trag din familii cu venituri mici, a căror situaţie financiară nu le-ar permite să achite un contract de studii la facultate. În afară de chel­tuielile pentru aceşti patru tineri care-şi fac studiile la Universitatea Agrară, anterior, întreprinderea agricolă a investit mult pentru pre­gătirea profesională a unui grup de mecanizatori, a finanţat frecven­tarea de către aceștia a cursurilor organizate de un centru moldo-ni­pon din capitală. Iar specialiştii în­treprinderii au mers în Olanda ca să se iniţieze în cele mai avansate tehnologii de creştere a culturilor agricole.

 

Valmadol

 

Mai apoi, întreprinderea participă activ la aşa-zisele zile de câmp, în cadrul cărora se organi­zează seminare cu partenerii de peste hotare, care-i livrează semin­ţe, pesticide, fertilizanţi. În fine, însăşi SRL „Valmadol” organizează seminare, în lunile în care angajaţii nu sunt implicaţi la lucrările agri­cole, atât pentru propriii specia­lişti şi mecanizatori, cât şi pentru lucrătorii altor întreprinderi agri­cole din raion.

 

Problemele întreprinderii nu afectează veniturile angajaţilor

 

Deşi se întâmplă că uneori se ajunge la sfârşit de an cu pierderi, cum este posibil să se întâmple anul acesta, când seceta şi politi­ca financiară a statului, îndeosebi scumpirea creditelor până 30-35%, ca urmare a devalorizării mone­dei naţionale, l-au adus la sapă de lemn, cu o datorie de aproape 10 milioane de lei, administraţia şi comitetul sindical al SRL „Val­madol” fac tot posibilul pentru a stimula oamenii. Deoarece îşi dau prea bine seamă că, în caz contrar, lucrătorii ar putea migra spre alţi agenţi economici. De aceea, chiar în ciuda situaţiei complicate în care s-a pomenit întreprinderea anul acesta, directorul SRL „Valmadol” declară că nu va fi disponibilizat nici un angajat. Dimpotrivă, ţine să facă angajări.

Salariile, plătite la timp, cresc, practic, în fiecare an. Astfel, de la începutul anului curent, lefurile s-au mărit cu 25%, iar pentru unii lucrători chiar şi cu 50 la sută. În acelaşi timp, zeci şi sute de mii de lei se cheltuiesc anual pentru îm­bunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor. Aceasta deoarece, după cum mărturiseşte însuşi di­rectorul SRL „Valmadol”, pentru dânsul, lucru mai de preţ decât pă­mântul şi oamenii nu există.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand