Un salariat al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” a fost restabilit, recent, la serviciu după ce fusese concediat, cu abateri de la procedurile prevăzute de legislaţia în vigoare. Mai mult, experţii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor au constatat că la aceeaşi unitate un şir de contracte individuale de muncă au fost încheiate pe o durată determinată, contrar unor stipulări ale Codului muncii.
Salariatul în cauză a solicitat reprezentanţilor Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova să examineze, în corespundere cu prevederile legii, cauzele ce au stat la baza concedieri sale precum şi să contribuie la restabilirea sa la serviciu. Bărbatul a menţionat că a activat la aceeaşi unitate timp de 20 de ani fără întrerupere.
Restabilit în funcţie
Salariatul respectiv a precizat pentru „Vocea poporului” că, după patru luni de la concediere, a fost chemat de foştii săi superiori, care l-au anunţat că este restabilit în funcţie. În prezent, el îşi exercită activitatea în postul pe care l-a avut înainte de a fi concediat.
Bărbatul a specificat că, după ce a fost iniţiat, în corespundere cu legislaţia în vigoare, un control obştesc din partea experţilor sindicali, lucrurile au luat o altă întorsătură.
Reprezentanţii CNSM au concluzionat că ordinul de concediere nu este legal |
„Inspectorii muncii de la sindicate au întocmit un proces-verbal despre abaterile de la lege comise în cazul concedierii mele şi acest act a jucat un rol important. Când m-am adresat în judecată, ştiam că pe baza acestei expertize voi câştiga în mod sigur procesul”, a subliniat lucrătorul de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.
Angajatul a mai remarcat că acum lucrează în regim obişnuit şi că nu se mai confruntă cu probleme sau pretenţii din partea superiorilor. Totodată, i-a fost compensat venitul ratat în cele patru luni, în care a stat fără serviciu.
Concluziile inspectorilor
Cu referire la concedierea salariatului în cauză, care este membru de sindicat, reprezentanţii Inspectoratului Muncii al CNSM au constatat că o asemenea decizie putea fi luată doar în cazul existenţei a cel puţin două sancţiuni disciplinare. Acestea sunt valabile doar timp de un an şi în baza lor trebuie emise ordine cu privire la sancţiunile disciplinare.
În urma verificării registrului de evidenţă a sancţiunilor care au fost aplicate salariaţilor unităţii pe parcursul anilor 2013 şi 2014, reprezentanţii CNSM au constatat că, în anul trecut, salariatului respectiv i-a fost aplicată o singură mustrare aspră. Drept motiv pentru aceasta a servit absenţa nemotivată de la lucru pe parcursul a mai mult de trei ore consecutiv, fără înştiinţarea administraţiei.
În 2014, acelaşi angajat s-a ales deja cu cea mai gravă sancţiune disciplinară – concedierea în baza art. 86 (1), lit. g) din Codul muncii.
Pornind de la faptul că sancţiunea menţionată mai sus nu mai era valabilă, iar altele nu au fost aplicate, nu exista temei pentru a se face uz de prevederea în cauză a Codului muncii, susţin experţii.
Totodată, conform Codului muncii, concedierea salariaţilor-membri de sindicat fără acordul preliminar în scris din partea reprezentanţilor acestora de la unitate nu poate avea loc. În acelaşi timp, potrivit procesului-verbal al şedinţei comitetului sindical la care s-a discutat această problemă, cei opt membri ai structurii în cauză nu şi-au dat acordul ca salariatul să fie concediat.
În context, specialiştii de la CNSM precizează că la concedierea salariaţilor pe motiv de încălcare repetată, pe parcursul unui an, a obligaţiunilor de muncă, dacă anterior au fost aplicate sancţiuni disciplinare, instanţele de judecată trebuie să verifice ,,…dacă nu a expirat termenul de un an de la data aplicării ultimei sancţiuni până la data concedierii”.
În consecinţă, pornind de la argumentele şi raţionamentele juridice formulate, reprezentanţii CNSM au concluzionat că ordinul de concediere nu este legal şi poate fi contestat în instanţa de judecată.
Durata contractelor
Experţii sindicali au efectuat, de asemenea, un control obştesc în legătură cu modificarea contractelor individuale de muncă ale unor angajaţi de la aceeaşi unitate, sub aspectul duratei acestora. În urma controlului, ei au stabilit că trei dintre contracte erau semnate doar de angajator, nu şi de salariaţi.
Prin indicarea în contractele respective a duratei determinate de angajare, au fost încălcate unele prevederi ale Codului muncii. Contractele fuseseră încheiate anterior pe o durată nedeterminată, iar modificarea lor poate avea loc numai cu acordul în formă scrisă al ambelor părţi.
În discuţiile purtate cu un inspector al muncii de la sindicate, şeful subdiviziunii resurse umane de la întreprindere a menţionat că procedura de concediere a salariaţilor în legătură cu reducerea statelor de personal din unitate nu a fost finalizată. De asemenea, comitetul sindical de la întreprindere nu a prezentat administraţiei decizia sa privind acordul preliminar în scris în chestiunea ce ţine de concedierea salariaţilor şi că negocierile dintre aceştia şi angajator se află în proces de desfăşurare.