punjabkesari.in
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Regimul de muncă cu timp parțial și garanțiile date de lege
Rog să-mi explicați în ce cazuri poate fi stabilit un regim de muncă cu timp parțial și ce garanții prevede legea pentru salariații cu asemenea regim?
Ludmila Moroi, Anenii Noi
Timpul de muncă parțial (ziua sau săptămâna de muncă parțială sau munca pe fracțiune de normă) poate fi stabilit prin acordul dintre salariat și angajator atât la momentul angajării, cât și mai târziu. Durata concretă a timpului de muncă parțial trebuie să fie consemnată în contractul individual de muncă, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) lit. l) din Codul muncii, care dispune că conținutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părților, ținându-se cont de prevederile legislației în vigoare, și include regimul de muncă și de odihnă, inclusiv durata zilei și a săptămânii de muncă a salariatului.
Însă, la solicitarea unor categorii de salariați, cum ar fi femeiigravide, a salariatului care are copii de până la 10 ani sau copii cu dizabilități (inclusiv aflați sub tutela sa) ori a salariatului care îngrijește un membru bolnav al familiei, în conformitate cu certificatul medical, angajatorul este obligat să le stabilească ziua sau săptămâna de muncă parțială.
Referitor la garanții pentru salariații cu timp de muncă parțial, art. 971 din Codul muncii dispune că nu se admite tratamentul defavorabil al salariaților cu timp de muncă parțial în raport cu salariații cu normă întreagă, care prestează o muncă echivalentă la aceeași unitate, dacă un asemenea tratament se bazează exclusiv pe durata timpului de muncă zilnic sau săptămânal și nu are o justificare obiectivă.
În acest context, activitatea în condițiile timpului de lucru parțial nu implică limitarea drepturilor salariatului privind calcularea vechimii în muncă, a stagiului de cotizare, durata concediului de odihnă anual sau limitarea altor drepturi de muncă.
Pentru a înlesni accesul la munca pe fracțiune de normă la toate nivelurile din unitate, același articol din Codul muncii prevede și alte măsuri, care urmează să fie organizate de către angajator.
Studii pe banii statului și obligația ce decurge de aici
Unii absolvenți ai instituțiilor de învățământ susțin că obligația lor de a lucra timp de trei ani după absolvire conform repartizării de stat le limitează libertatea de a-și alege locul de muncă. Oare au dreptate aceștia?
Vera Diaconu, Nisporeni
Astfel de întrebări au fost adresate anterior către autoritățile de resort. În special, este vorba de pct. 3 și pct. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 923 din 04.09.2001 (cu modificările, completările ulterioare), care prevede în mod imperativ pentru toți absolvenții instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate de stat, care au învățat în grupele cu finanțare de la bugetul de stat, obligația de a lucra timp de trei ani după absolvire conform repartizării de stat, sub riscul sancțiunii de a restitui cheltuielile pentru studii absolut în toate cazurile de neexecutare a acestei obligații.
Prin urmare, a fost sesizată Curtea Constituțională în vederea ridicării excepției de neconstituționalitate a Hotărârii Guvernului nr.923 din 04.09.2001.
La pronunțarea Hotărârii (nr. 11 din 04.06.2009), Curtea Constituțională a relevat că, în sensul normelor constituționale și internaționale, libertatea muncii nu presupune libertatea de a nu executa obligațiile asumate la momentul încheierii contractului între persoane și instituția de învățământ și, implicit, de a nu restitui statului cheltuielile pentru studii. Astfel, Hotărârea Guvernului nr. 923 din 04.09.2001 cu privire la plasarea în câmpul muncii a absolvenților instituțiilor de învățământ superior și mediu de specialitate de stat (cu modificările și completările operate prin hotărârile Guvernului nr. 1551 din 23.12.2003 și nr. 433 din 25.04.2006) a fost declarată constituțională.
