Programul activităţilor festive dedicate Zilei Independenţei a fost definitivat, zilele trecute, în cadrul unei şedinţe speciale organizate la Guvern.
Astfel, marcarea sărbătorii naţionale va începe pe 26 august, când la Palatul Naţional va avea loc o adunare solemnă şi un concert festiv dedicat aniversării a 22-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova. În cadrul evenimentului urmează a fi decernat Premiul Naţional – 2013.
Pe 27 august, vor avea loc mai multe activităţi, inclusiv depuneri de flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei şi la „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial Eternitate, manifestaţii cultural-artistice şi expoziţii tematice. În premieră la Chişinău va fi organizată Parada Portului Popular, la care vor participa 35 de colective folclorice din toate raioanele.
Cu prilejul Zilei Independenței, va avea loc şi o ceremonie de lansare a construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni, la care vor participa prim-ministrul, Iurie Leancă, şi omologul său român, Victor Pona, precum şi comisarul european pentru Energie, Günther Oettinger.