
Foto: arhivă personală
Ideea pregătirii unor organizatori sindicali profesionişti care să activeze în calitate de lideri ai comitetelor sindicale ale organizaţiilor primare de la întreprinderi este promovată tot mai frecvent în ţara noastră. Preşedintele Federaţiei „Sindicons”, Victor Talmaci, afirmă că rolul principal al profesioniştilor în cauză este de a asigura contactul direct al structurilor sindicale cu membrii lor şi o mai bună protecţie a drepturilor şi intereselor acestora.
„Majoritatea organizaţiilor sindicale primare existente au fost înfiinţate cu mai mult timp în urmă, iar contactul nemijlocit cu membrii acestora este realizat în mare parte prin intermediul liderilor structurilor în cauză”, a specificat preşedintele Federaţiei „Sindicons”.
Totuşi, un sindicat modern presupune o bună cunoaştere a condiţiilor în care muncesc salariaţii–membri, lucru care poate fi asigurat doar prin contact direct şi sistematic, dar şi a metodelor de protejare a drepturilor şi intereselor acestora.
O altă funcţie importantă a organizatorilor sindicali profesionişti constă în recrutarea de noi membri, obiectiv destul de anevoios la etapa actuală, afirmă Victor Talmaci.
Aspectul principal al problemei este legat de posibilităţile reale de care dispun liderii sindicali pentru a determina conducătorii de unităţi să îmbunătăţească condiţiile de muncă ale salariaţilor, inclusiv prin conformarea la normele în vigoare. În acest sens, centrele sindicale de ramură insistă asupra scutirii, de către unităţile cu un număr mare de salariaţi şi cu posibilităţi financiare, a liderilor sindicali de exercitarea funcţiilor de serviciu, pentru a se ocupa exclusiv de activităţile sindicale.
În acelaşi timp, reprezentanţii Federaţiei „Sindicons” promovează şi ideea desemnării de către membrii organizaţiilor primare în calitate de lideri ai comitetelor sindicale a unor organizatori profesionişti care să fie angajaţi ai centrelor sindicale de ramură de nivel naţional. Această metodă oferă avantaje sigure datorită faptului că permite recrutarea unor lideri sindicali cu pregătire bună în materie sindicală şi experienţă bogată.
Aceşti specialişti au rolul de a proteja membrii de sindicat nu doar de la o unitate, ci de la mai multe concomitent, iar cel mai important este că nu vor depinde de conducătorii întreprinderilor şi, respectiv, nu vor putea fi constrânşi să apere interesele acestora.
„Sindicons” dispune deja de doi lideri sindicali profesionişti, care nu fac parte din colectivele unităţilor la care activează membrii organizaţiilor primare. Unul dintre ei reprezintă interesele salariaţilor de la trei unităţi concomitent, iar celălalt – doar de la o singură organizaţie primară deocamdată, a mai specificat Victor Talmaci.
Oleg Mîrleanu, vicepreşedinte al Federaţiei „Sindicons”, a precizat că desemnarea unor lideri sindicali ai organizaţiilor primare din afara întreprinderilor nu este interzisă de legislaţia în vigoare. Ca un asemenea organizator sindical profesionist să devină preşedinte de comitet sindical este necesar ca acesta să fie votat în această funcţie în cadrul adunării de constituire a organizaţiilor primare sau al adunării generale a membrilor.