Olga Costin este originară din Costeşti, raionul Râşcani. În anul 1998, a absolvit Facultatea de pedagogie, clasele primare şi limba engleză, de la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chişinău, iar viitorul îi apărea în culori sumbre. După studii, a fost angajată cu un salariu sub o mie de lei. A fost nevoită să locuiască într-un cămin, în care condiţiile rămâneau aceleaşi chiar şi peste ani. Astăzi, Olga Costin locuieşte în Germania, unde este învăţătoare de limba engleză la clasele primare. Recent, s-a aflat împreună cu familia la Chişinău, în vizită la ai săi.
– Doamnă Costin, de ce ați plecat din țară?
– Standardul de viață cu care m-am ciocnit după absolvirea facultății m-a pus pe gânduri. Detestam faptul că, după ani de studii, am ajuns în acea stare, când cu banii câștigați nu puteai să duci un trai demn. Totodată, am fost frustrată că nu erau apreciate cunoștințele noastre sau faptul că doream să obținem ceva. Acest lucru nu era important. Atunci conta ca cineva să aibă business ca să facă bani. Am fost destul de dezamăgită. Am ajuns la concluzia că singura soluție era să plec. Mi-am zis: cunoști engleza, poți să pleci undeva. Nu a ieșit inițial cu engleza și am mai făcut un an postuniversitar la USM, limba germană, ca traducător. Astfel, în 1999, am plecat la niște cursuri în Germania, iar în 2000 am mers într-o familie ca să asimilez mai bine limba. Apoi am susținut un examen de admitere la facultatea de acolo, la lingvistica germană și jurnalistică.
De la început ne-a fost greu, dar facultatea a fost mai mult un mijloc de a rămâne acolo, pentru că diploma noastră nu era recunoscută. Am susținut toate examenele, pentru că eu nu am plecat acolo cu o bursă și trebuia să ne descurcăm singuri, împreună cu soțul. Trebuia să muncim în timpul liber, în afară de facultate. Totodată, vroiam să-mi întemeiez o familie şi astfel a apărut primul copil. A fost o perioadă ca în serialul „Tânăr și neliniștit”.
Trebuia să fac studii ca să fiu plătită ca un german. Anul trecut, am susținut primul examen și mai am unul. Acum fac un fel de practică de stat, la ei se numește referendariat, pe care trebuie să-l facă juriștii, medicii și învățătorii, iar la anul o să am un motiv bun de sărbătorit.
– De ce ați ales anume Germania?
– De fapt, eu vroiam să plec în Anglia, dar era mai greu de ajuns acolo. În perioada aceea, tatăl meu era în Germania și a fost mai ușor și mai sigur să ajung aici. Nu am plecat cu ochii închiși.
– Înseamnă că nu v-a fost greu să vă adaptați? Care a fost, totuși, cel mai dificil lucru?
– Eu am fost introdusă în societatea germană din partea cea mai bună. În familia la care am stat m-au apreciat pentru că aveam studii, iar pentru ei este foarte important acest lucru. În perioada în care ești student, beneficiezi de o anumită protecție – nu plătești impozite, asigurări și îți pare că totul e în roz. Eu așzice că abia acum, cunoscând limba la perfecție, este mult mai grea adaptarea. După ce soțul și-a deschis o firmă, iar eu nu mai aveam statut de student, au apărut responsabilitățile sociale, am observat că impozitele sunt multe. Abia atunci te trezești și îți dai seama că nu mai este chiar totul așa de roz cum ne părea. Integrarea a fost prea ușoară pentru noi. Cel mai greu este să te menții în societate. De aceea, eu am fost nevoită să fac acești doi ani de referendariat, pentru că înțeleg că salariul meu se va dubla cel puțin după aceasta și deja sunt alte condiții, alte posibilități.
– Cum ați caracteriza învă-țământul de acolo?
– Ei spun că sistemul lor de educaţie e deja învechit. Un lucru care mie îmi place foarte mult sunt materialele didactice. Când făceam engleza în Moldova, aveam manuale sovietice, cu cuvinte care nu se mai folosesc. Acolo este o diversitate foarte mare. Manualele sunt diferențiate pentru diferite niveluri. Există absolut toate posibilitățile tehnice, până la amenajarea cabinetului. Totodată, elevii nu sunt atât de încărcați ca ai noștri şi au mai mult timp pentru ocupațiile extrașcolare. După amiază, ei merg și fac sport, balet, tango, muzică.
– Cât de des veniți în Moldova?
– Suntem anul acesta în prag de a deveni cetățeni ai Germaniei, chiar dacă nu am plecat acolo cu acest gând. Am plecat într-o aventură, iar Germania n-a fost destinația mea. Nici să mă întorc nu îmi doresc. Încă sunt cu gândul de a pleca mai departe, de a vizita alte țări.
– De ce nu mai doriți să reveniți în țară?
– Chiar acum, când ne aflăm la Chișinău, avem de furcă cu birocrația. Din acest motiv sunt foarte frustrată. Mergi după niște acte obișnuite, după care se începe: ștampile adăugătoare, bani în plus. Recunosc, până la urmă îți rezolvi problemele, dar trebuie să suni pe cineva, să ceri ajutorul cuiva, dar pe mine asta mă deranjează.
– Ce vă place cel mai mult la nemți?
– Punctualitatea, pe care nu am învățat-o nici până în ziua de azi. Îmi place faptul că dacă s-a zis și s-a promis ceva, se face. Apreciez transparența, indiferent că e în politică sau administrație. Se mai întâmplă și acolo că mai dai peste o persoană imbecilă, dar dacă nu ești mulțumit, ajungi la a doua persoană și oricum obții rezultatul scontat.
– Dar ce le lipsește nemților și au moldovenii?
– Eu nu știu dacă doar nemților, dar lumea devine ușor izolată și nu știu să se distreze așa cum o facem noi. De exemplu, când sărbătorim Ziua națională, noi, de la Societatea moldovenilor din Germania, aranjăm corturi, mese, facem donații, organizăm dansuri populare, fiind îmbrăcaţi în costume naţionale. Toți se miră că, fiind atât de puțini, vreo 20 de persoane, ghidați de doamna Angela Mutruc, reușim să facem atâtea activităţi. Nu știu cum am fi noi dacă am fi tot atât de bogați ca și nemții, pentru că se zice că banii duc la individualism. Când mergi la o sărbătoare organizată de nemți, acolo se mănâncă doar și se discută. Ai noștri dansează, se distrează. Așspune că ai noștri sunt mai emotivi.
– Ce știu oamenii din Germania despre Moldova?
– Cine mă întreba de unde sunt și spuneam că-s din Moldova, zicea că n-a auzit ori echivala țara cu sărăcie, corupție. Și părerea asta și-o făceau din presă, deoarece de peste tot veneau numai informații negative. Eu personal am detestat acest lucru. De aceea, împreună cu colegii de la Societatea moldovenilor din Germania, ne-am gândit că cineva trebuie să-i facă pe oamenii aceștia să-și schimbe părerea, că este nevoie de informație pozitivă despre țara noastră. Valoarea omului, chiar dacă vine dintr-o țară săracă, nu se reduce la banii pe care îi are în buzunar.
– Vă mulțumim pentru interviu și vă dorim succes!