O tânără de 25 de ani a rămas cu picioarele zdrobite, la locul de muncă. Rudele tinerei spun că aceasta a căzut de la doi metri înălţime, după care picioarele i-au fost zdrobite de un container de metal cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme.
Potrivit publika.md, accidentul s-a produs recent la o întreprindere din Bălţi. Tânăra a fost internată în stare gravă în Secţia de reanimare a spitalului din acest oraş. Reprezentanţii companiei au refuzat să facă declaraţii despre acest caz.
Medicii au precizat că, îndată după accident, tânăra se afla în stare gravă, dar stabilă. Ea urma să fie supusă mai multor intervenţii chirurgicale.
„Victima acestui accident s-a ales cu fracturi la ambele femure, inclusiv una deschisă. La internare, medicii au procedat la măsuri antişoc, iar starea ei era gravă, însă, stabilă”, a declarat Axentie Vieţu, şeful Secţiei terapie intensivă a Spitalului Clinic Municipal Bălţi.
Angajatorul a anunţat a doua zi reprezentanţii poliţiei şi ai Inspectoratului de Stat al Muncii despre acest accident. Autorităţile au iniţiat o anchetă în acest caz.
Dacă se va dovedi că incidentul s-a produs din vina angajatorului, directorul companiei riscă de la doi până la şase ani de puşcărie.
Reprezentanţii Inspectoratului
Muncii al Sindicatelor au precizat că tânăra care a fost rănită în cadrul acestui incident nu este membru de sindicat. De multe ori, lucrătorii de la întreprinderile cu capital străin care activează în ţara noastră se plâng că sunt intimidaţi de angajatori atunci când încearcă să înfiinţeze organizaţii sindicale primare.
Deces în orele de serviciu
Într-un alt caz, produs recent la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, un bărbat de 58 de ani a decedat în timpul lucrului.
Nicolae Prepeliţă, inspector sindical de muncă, a comunicat că, în ziua respectivă, lucrătorul se simţea rău şi, pe la ora 11:00, a mers la punctul medical al universităţii şi a cerut să-i fie administrate medicamente.
Lucrătorul medical i-a acordat asistenţă şi, totodată, după ce a constatat cât de gravă este starea lucrătorului, i-a propus acestuia să cheme salvarea. Salariatul nu a dorit acest lucru şi a preferat să semneze în registru cu privire la refuz.
Ulterior, s-a simţit mai bine şi a continuat să lucreze, iar după-amiază, starea lui s-a agravat din nou. Colegii bărbatului povestesc că acesta i-a anunţat că merge din nou la punctul medical, iar peste puţin timp a fost găsit fără suflare în apropiere de cabinetul destinat energeticienilor.
La sosirea ambulanţei, medicilor nu le-a mai rămas decât să constate decesul. Ulterior, expertiza medico-legală a stabilit că angajatul a murit de infarct.
Lucrătorul se angajase la acest serviciu în aprilie 2015 şi, în acel moment, a trecut controlul medical, iar specialistul i-a permis să ocupe funcţia pe care o exercita. Bărbatul a beneficiat şi de instruire privind normele de securitate şi sănătate în muncă în măsură deplină.
În conformitate cu legea, cazul a fost clasificat ca accident în afara muncii. Or, cauza ce a dus la producerea accidentului a fost moarte naturală şi nu a fost vorba despre vreun factor legat de muncă, precum ar fi executarea anumitei sarcini, mijloacele de producţie, mediul etc.
În ultimii ani, au fost înregistrate multiple cazuri de moarte naturală a salariaţilor în timpul orelor de serviciu. Întrucât în ţara noastră mecanismele de înregistrare a bolilor profesionale nu funcţionează, incidentele de acest fel sunt clasificate ca moarte naturală.
La o analiză mai obiectivă a condiţiilor de muncă pe care le au lucrătorii moldoveni, precum şi a mediului în care trăiesc, cazurile de acest fel ar putea fi calificate şi ca accidente de muncă, a opinat Nicolae Prepeliţă.