În Postul Mare, reprezentanți ai SRL „Davilar trans” (Taxi 14448) şi Sindicatul Lucrătorilor din Comerţ, Alimentaţia Publică, Cooperaţia de Consum, Servicii, Restaurante şi Hoteluri din Republica Moldova „SindLUCAS” au vizitat Școala auxiliară nr. 6 din municipiul Chişinău. Cei 80 de copii cu nevoi speciale care sunt educați în această instituţie au fost întâmpinaţi cu zâmbete, atenţie, încurajare. Ei au primit în dar jucării, iar apoi au demonstrat, în cadrul unui spectacol, că se pricep foarte bine la muzică, dans şi poezie.
Să ajutăm persoanele cu dizabilităţi
„Este o acţiune prin care ţinem să fim aproape de acești copii minunaţi şi sperăm să sensibilizăm astfel şi opinia publică faţă de problemele cu care ei se confruntă. Îi îndemn pe toţi membrii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova să desfăşoare acţiuni de caritate. Să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, indiferent dacă este sănătos sau e cu dizabilităţi”, a ţinut să menţioneze Vasile Rogojinaru, președintele organizației sindicale din cadrul SRL „Davilar trans” (Taxi 14448).
„Unii oameni ar trebui să îşi schimbe mentalitatea în ceea ce priveşte copiii şi adulții cu nevoi speciale, să fie mai înţelegători şi să ajute persoanele cu dizabilităţi să se integreze în societate, să se străduiască să vadă în primul rând calităţi, ci nu defecte”, a spus Valentina Chiriac, preşedinta Sindicatului „SindLUCAS”.
„Desfăşurăm acţiuni de caritate la Şcoala auxiliară nr. 6 din Chişinău deja al treilea an, împreună cu organizaţia sindicală de la firma de taxi 14448. Anterior, am patronat, pe parcursul a cinci ani, Şcoala-internat pentru copii cu deficienţe locomotorii din oraşul Ialoveni, dar instituţia respectivă a fost desfiinţată. Suntem permanent alături de copiii cu cerinţe educaţionale speciale, în special de Sfintele Sărbători de Paşti, de Crăciun sau la începutul noului an şcolar. Îndemn şi alţi sindicalişti să nu fie indiferenţi faţă de cei mai trişti ca noi”, a subliniat Valentina Chiriac.
Svetlana Danilenco, directoarea Şcolii auxiliare nr. 6, a specificat că în instituţia pe care o conduce sunt educaţi copii cu cerinţe educaţionale speciale, care au între şapte şi 15 ani, iar o parte dintre ei sunt din familii cu venituri modeste. Şcoala dispune de sală de sport, încăperi pentru kinetoterapie, terapie prin muzică, echilibrare psihoemoţională. „Chiar dacă statul ne ajută, instituţia duce lipsă de literatură didactică. Ne ajută mai multe instituţii şi organizaţii. Nu le spunem sponsori, ci pur şi simplu prieteni. E vorba de firma de taxi 14448, Asociaţia Obştească „Verbina”, Fundaţia de binefacere „Misiunea fără Frontiere”, Federaţia Moldovenească de Fotbal, Pretura sectorului Râşcani, Direcţia educaţie, ştiinţă, tineret şi sport a municipiului Chişinău și, bineînțeles, Sindicatul „SindLUCAS”. Salariaţii care lucrează la Şcoala auxiliară nr. 6 au studii de psihopedagog, sunt oameni cu inimă mare şi încearcă să le dezvolte copiilor diverse abilităţi. Astfel, am participat împreună la diferite expoziţii de hand-made, organizate cu prilejul Hramului Oraşului sau de Sărbătoarea Naţională „Limba Noastră cea Română”, a adăugat directoarea instituţiei.