Nicolae Garaz: „Au decis să majoreze salariul pentru pedagogi, dar cum rămâne cu oamenii de cultură?”

– Situaţia privind salarizarea angajaţilor din cultură este una catastrofală, iar guver­nanţii ne hrănesc doar cu promisiuni. Am încercat de mai multe ori să obţinem ma­jorarea lefurilor în această branşă. Acum, guvernanţii ne promit că noua lege a sa­larizării angajaţilor din sectorul bugetar va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018. Re­prezentanţi ai grupului de lucru din partea Guvernului ne-au comunicat că proiectul prevede că 80 la sută din retribuţia lunară îl va constitui salariul de bază, iar 20 la sută – plăţi suplimentare pentru vechime în mun­că, pentru condiţii nocive, pentru rezulta­te remarcabile în activitate, alte prevederi  stipulate în Convenţia colectivă la nivel de ramură şi de contractele colective de mun­că la nivel de unitate. Dar, deocamdată, nu ni s-a prezentat nici un document oficial, nici măcar în fază de proiect. Nu ştim cât va constitui salariul minim în sectorul bu­getar, câte categorii de salariaţi vom avea în ramura culturii. În mod neoficial, se dis­cută despre 23 de categorii de salarizare în sfera bugetară.

În urma negocierilor cu partenerii so­ciali, ni s-a promis că, drept urmare a im­plementării noii legi privind salarizarea în sectorul bugetar, retribuţiile lunare vor fi majorate, dar nu ni s-a spus şi cu cât. Bă­nuiesc că şi de data aceasta guvernanţii ne vor hrăni cu promisiuni. În cadrul între­vederilor cu reprezentanţi ai sindicatelor, premierul ne-a promis de mai multe ori că se vor găsi bani, astfel ca din septembrie anul curent să fie majorate salariile şi pen­tru alte categorii de angajaţi. Dar au fost doar vorbe. Ca urmare a protestelor anga­jaţilor din învăţământ, s-a decis majorarea salariilor pentru această categorie de bu­getari cu 11,3%, de la 1 septembrie, dacă putem s-o numim majorare. Cred că peda­gogii sunt nemulţumiţi de o astfel de atitu­dine. Dar cum rămâne cu persoanele care activează în cultură? Oamenii s-au săturat de promisiuni, ei vor fapte. Le-am explicat guvernanţilor cât de greu o duc cei care muncesc la casele de cultură, la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP), la muzee, în teatre. Ca să supravieţuiască, ei sunt nevoiţi să se angajeze prin cumul la două-trei servicii, dar aceasta nu prea ca­drează cu prevederile legislaţiei în vigoare. Dacă la o instituţie omul munceşte şapte ore, la alta şapte, rezultă că are un program zilnic de 14 ore de muncă, astfel că se în­calcă prevederea Convenţiei colective la nivel de ramură. Potrivit acesteia, „durata timpului de muncă se stabileşte de opt ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână”. Bine­înţeles că oamenii se epuizează în aseme­nea condiţii şi se pot uşor îmbolnăvi.

– Cele mai mici salarii au angajaţii ca­selor de cultură…

– La modul general, salariile angajaţilor din cultură variază între 1300 și 2500 de lei, în funcţie de studii, de categorie, de ve­chimea în muncă, de alte criterii. Pedagogii care predau la şcolile de muzică, artă, arte plastice, ridică lunar o leafă de 3-4 mii lei. Dar şi această remunerare nu e una satisfă­cătoare. Lasă de dorit salarizarea la AMTAP  – profesorii de aici sunt remuneraţi lunar cu 2000-2500 lei. Bibliotecarii au condiţii de muncă mai bune, odată cu realizarea Programului „Novateca”, dar salariile nu sunt pe măsura aşteptărilor.

– În opinia dumneavoastră, cu cât ar fi trebuit să fie remunerat lunar un an­gajat din cultură, pentru ca să poată duce un trai decent?

– Cu cel puţin cinci mii de lei lunar, ca să se descurce cât de cât. Chiar şi cei din învăţământ, medicină, asistenţa socială, din alte branşe, ar trebui să primească le­furi de minim cinci mii de lei. Preţurile se majorează în progresie geometrică, iar sa­lariile rămân aceleaşi, astfel că puterea de cumpărare a cetăţenilor scade dramatic. E o lovitură dură asupra bugetelor familiilor unde activează oameni de cultură.

– La cererea sindicatelor de a majora salariile, responsabili de la guvernare spun, de obicei, că în bugetul de stat nu sunt bani…

– Nu este adevărat. Sunt convins că, dacă s-ar depune un efort mai mare, pentru a asigura bunăstarea cetăţenilor, se vor găsi mijloace financiare şi pentru  sporirea re­tribuţiilor lunare. Se cheltuiesc milioane de lei pentru deplasări peste hotare, dar care este impactul lor pentru cetăţenii de rând? La etapa actuală, în Republica Moldova, în sfera culturii sunt înregistraţi aproximativ 15 mii de angajaţi. Nu e vorba de 80 de mii, ca în învăţământ, sau 50 de mii, ca în sănătate. Pentru sporirea lefurilor a 15 mii de angajaţi s-ar putea găsi bani, dacă mij­loacele financiare ar fi gestionate corect şi dacă lupta cu economia informală nu ar fi una superficială, de ochii lumii. Sunt foarte multe unităţi care au venituri grase, dar toţi angajaţii, de la director până la un simplu muncitor, au salarii minime. Cel puţin aşa arată documentele oficiale. Dacă realmen­te situaţia ar fi aşa, cine ar lucra cu astfel de lefuri, mă întreb?

– Cum stau lucrurile la capitolul „con­diţii de muncă”?

– În ultimii ani, s-a făcut mult pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă din bi­blioteci. După implementarea Programului „Novateca”, încăperile unde se află biblio­tecile au fost modernizate, aceste lăcaşuri de cultură fiind dotate cu calculatoare mo­derne. Cei mai nedreptăţiţi însă sunt anga­jaţii caselor de cultură. Într-un raion, doar două sau trei cămine culturale sunt încălzi­te în perioada rece a anului, iar în celelalte temperatura aerului e ca şi afară. În ace­laşi timp, adaosuri la salariu pentru condi­ţii nocive de muncă nu se plătesc. Putem să ne lăudăm cu palatele de cultură din Hânceşti, Ialoveni, Anenii Noi, Ţaul, raionul Donduşeni, care au mai câştigat nişte bani cu proiecte şi au reuşit să îmbunătăţească condiţiile de muncă. Dar o bună parte a caselor de cultură din ţară se deschid doar o dată în timpul iernii, şi atunci putem con­stata că pereţii clădirii sunt îngheţaţi.

– Ce facilităţi aţi reuşit să obţineţi pentru salariaţi, în Convenţia colec­tivă la nivel de ramură pentru anii 2017-2020?

– Pentru prima dată, Convenţia de ra­mură prevede: cadrelor didactice, inclusiv cu funcţii de conducere, membri de sindi­cat, din instituţiile de învăţământ superi­or, din colegii, licee, şcoli de muzică, artă şi arte plastice, li se acordă un concediu anual plătit de 62 de zile calendaristice. Am depus eforturi enorme pentru a expli­ca funcţionarilor publici că pedagogii din instituţiile de învăţământ cu profil artistic nu pot sta în concediu doar 28 de zile, aşa cum prevede Codul muncii. Până la modi­ficarea respectivă, dascălii se întorceau la muncă după 28 de zile de odihnă. Ce fă­ceau ei, dacă elevii mai erau încă în vacan­ţă? Cu toate acestea, li se achitau salarii. De aceea, am insistat asupra unui concediu de 62 de zile.

Convenţia colectivă la nivel de ramură mai prevede că salariaţilor, membri de sin­dicat, care achită taxa de cotizare sindica­lă lunară şi a căror muncă implică eforturi psiho–emoţionale sporite, cei care partici­pă activ la manifestări culturale, beneficia­ză anual de un concediu suplimentar plătit, cu durata de şapte sau trei zile calenda­ristice, în funcţie de profesie. Aceeaşi con­venţie stipulează: cadrelor didactice din instituţiile de învăţământ artistic li se poate acorda concediu de lungă durată, o dată la 10 ani de activitate pedagogică, cu durata de până la un an.

– Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei a reuşit să obţină majorarea salariilor pentru pedagogi şi ca urma­re a protestelor. Organizaţia pe care o conduceţi va urma exemplul colegilor dumneavoastră din învăţământ?

– Am fost solidari cu sindicaliştii din educaţie, atunci când au ieşit la acţiuni de protest. În acelaşi timp, eu sunt de părerea că toate problemele, inclusiv cele ce ţin de salarizare, trebuie soluţionate la masa de negocieri. Nu întotdeauna ieşirea în stradă aduce rezultate pozitive.