Munca suplimentară: condițiile în care poate fi prestată aceasta

Ce este munca suplimentară și cum este remunerată această muncă? Când angajatorul poate atrage salariații la munca suplimentară și care persoane nu pot fi atrase?

Tudor V., Fălești

 

Ana MOLDOVANU

consilier superior

în Departamentul protecție social-economică al CNSM

 

Conform prevederilor Codului muncii, se consideră muncă su­plimentară munca prestată în afa­ra duratei normale a timpului de muncă. Durata normală a timpului de muncă din unități este timpul pe care salariatul îl folosește pentru îndeplinirea obligațiilor de muncă și nu poate depăși 40 de ore pe săptămână.

Totodată, pentru anumite ca­tegorii de salariați, în funcție de vârstă, de starea sănătății, de condițiile de muncă, în conformi­tate cu legislația în vigoare şi cu contractul individual de muncă, se stabilește durata redusă a timpului de muncă.

Astfel, Codul muncii stabilește durata săptămânală redusă a tim­pului de muncă:

• 24 de ore pentru salariații în vârstă de la 15 la 16 ani;
• 35 de ore pentru salariații în vârstă de la 16 la 18 ani;
• 35 de ore pentru salariații care activează în condiții de muncă vă­tămătoare, conform nomenclato­rului aprobat de Guvern.

Pentru persoanele cu dizabilități severe şi accentuate (dacă aces­tea nu beneficiază de înlesniri mai mari), se stabilește o durată redu­să a timpului de muncă de 30 de ore pe săptămână, fără diminua­rea drepturilor salariale şi a altor drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Pe perioada de acțiune a stării de urgență, de asediu și de război sau a stării de urgență în sănătate publică, autoritățile competente de gestionarea stării respective pot dispune, pentru unele categorii de salariați, atragerea la muncă su­plimentară cu depășirea limitelor prevăzute!

Angajatorul poate antrena la muncă suplimentară fără acordul salariatului:

1. pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru apărarea țării, pentru preîntâmpinarea unei ava­rii de producție ori pentru înlătu­rarea consecințelor unei avarii de producție sau a unei calamități naturale;
2. pentru efectuarea lucrărilor necesare înlăturării unor situații care ar putea periclita buna funcționare a serviciilor de apro­vizionare cu apă şi energie elec­trică, de canalizare, poștale, de telecomunicații şi informatică, a căilor de comunicație şi a mijloa­celor de transport în comun, a instalațiilor de distribuire a com­bustibilului, a unităților medico-sanitare.

Angajatorul poate atrage la muncă suplimentară cu acordul scris al salariatului:

1. pentru finalizarea lucrului în­ceput care, din cauza unei rețineri neprevăzute, legate de condițiile tehnice ale procesului de producție, nu a putut fi dus până la capăt în decursul duratei normale a timpului de muncă, iar întrerupe­rea lui poate provoca deteriorarea sau distrugerea bunurilor angaja­torului sau ale proprietarului, a pa­trimoniului municipal sau de stat;
2. pentru efectuarea lucrărilor temporare de reparare şi restabi­lire a dispozitivelor şi instalațiilor, dacă deficiențele acestora ar putea provoca încetarea lucrului pentru un timp nedeterminat şi pentru mai multe persoane;
3. pentru efectuarea lucrărilor impuse de apariția unor circumstanțe care ar putea provoca dete­riorarea sau distrugerea bunurilor unității, inclusiv a materiei prime, materialelor sau produselor;
4. pentru continuarea muncii în caz de neprezentare a lucrăto­rului de schimb, dacă munca nu admite întrerupere. În aceste ca­zuri, angajatorul este obligat să ia măsuri urgente de înlocuire a sala­riatului respectiv.

Atragerea la muncă supli­mentară în alte cazuri decât cele specificate se admite cu acordul scris al salariatului şi al reprezentanților salariaților!

La solicitarea angajatorului, salariații pot presta munca în afara orelor de program în limita a 240 de ore într-un an calendaristic.

Totodată, durata maximă a tim­pului de muncă al salariaților nu poate depăși 48 de ore pe săp­tămână, inclusiv orele de muncă suplimentară. Ca excepție, dura­ta timpului de muncă, ce include și orele de muncă suplimentară, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână cu condiția ca me­dia orelor de lucru, calculate pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.

Atragerea la muncă suplimen­tară se efectuează în baza ordinu-lui (dispoziției, deciziei, hotărâ­rii) motivat al angajatorului, care se aduce la cunoștința salariaților respectivi sub semnătură sau prin altă modalitate care permite con­firmarea recepționării/înștiințării.

Limitarea muncii suplimentare

Nu se admite atragerea la mun­că suplimentară a salariaților în vârstă de până la 18 ani, a femeilor gravide, precum şi a persoanelor cărora munca suplimentară le este contraindicată conform certificatu­lui medical.

Persoanele cu dizabilități severe şi accentuate, unul dintre părinții (tutorele, curatorul) care au copii în vârstă de până la patru ani sau copii cu dizabilități, persoanele care îmbină concediile pentru în­grijirea copilului cu activitatea de muncă şi salariații care îngrijesc de un membru al familiei bolnav, în baza certificatului medical, pot presta muncă suplimentară numai cu acordul lor scris. Totodată, an­gajatorul este obligat să informeze în scris pe salariații menționați des­pre dreptul lor de a refuza munca suplimentară.

Retribuirea muncii suplimentare

În cazul retribuirii muncii pe uni­tate de timp (cu salariu tarifar sau cu salariul funcției), munca supli­mentară pentru primele două ore se retribuie în mărime de cel puțin 1,5 salarii de bază stabilite salaria­tului pe unitate de timp, iar pentru orele următoare – cel puțin în mă­rime dublă.

În cazul retribuirii muncii în acord cu aplicarea sistemului ta­rifar de salarizare, pentru munca suplimentară se plătește un adaos de cel puțin 50 la sută din salariul tarifar al salariatului de categoria respectivă, remunerat pe unitate de timp pentru primele două ore, şi în mărime de cel puțin sută la sută din acest salariu tarifar – pentru orele următoare, iar cu aplicarea sistemelor netarifare de salarizare – de 50 la sută pentru primele două ore şi, respectiv, sută la sută din sa­lariul minim stabilit pe unitate de timp – pentru orele următoare.

E de menționat că se admite ca în contractul colectiv de muncă sau în contractul individual de muncă să fie prevăzută posibilitatea de a compensa orele de muncă supli­mentară cu ore libere plătite, cu acordul scris al părților. În acest caz, salariatul primește plata ordi­nară stabilită pe unitate de timp și un număr de ore libere (egal cu nu­mărul de ore de muncă suplimen­tară prestată), remunerate conform salariului de bază. Orele libere vor fi acordate în decurs de 30 de zile de la prestarea muncii supli­mentare.