26 October 2024
Chisinau
Dialoguri

Mihail BRADU: „Nu lucrăm pentru statistici, ci pentru ca salariații să fie mulțumiți de ajutorul pe care îl oferim”

Loading
Dialoguri Mihail BRADU: „Nu lucrăm pentru statistici, ci pentru ca salariații să fie mulțumiți de ajutorul pe care îl oferim”

Interviu cu Mihail Bradu, președintele Consiliului Republican al Sindicatului Lucrătorilor din Transportul Aerian

– Domnule Bradu, pe 19 septembrie în R. Moldova a fost marcată Ziua Aviației Civile. Cum ați sărbătorit?

– Primele avioane au aterizat în R. Mol­dova în ziua de 19 septembrie 1944, în sectorul Râșcani al capitalei. De atunci se marchează Ziua Aviației Civile în R. Moldova. Am organizat o mică sărbătoare pentru salariați și membrii familiilor lor. A fost un concert și un show cu avioa­ne mici și parașutiști. Când e sărbătoare, toți vorbesc despre lucruri frumoase, dar la noi evenimentul a coincis cu o perioa­dă de incertitudine și nesiguranță pentru ziua de mâine. Acum, toți se scarpină la ceafă și nu știu ce va fi cu ei.

– Despre scandalul iscat recent cu pri­vatizarea am vrut să discutăm mai târ­ziu. Suntem conștienți totuși că conce­sionarea Aeroportului Internațional Chișinău este problema care vă doare cel mai mult în prezent. Cum îi afec­tează situația incertă de astăzi pe salariați?

– Nu înțeleg necesitatea concesionării aeroportului. În luna mai 2013, era înche­iat un contract cu BERD pentru oferirea unui credit de 50 de milioane de euro și urma să înceapă reconstrucția aeroportu­lui. În mai, totul a fost stopat și a apărut chestiunea cu concesiunea. Totul s-a făcut în secret. De ce nu s-au organizat dezbateri publice? Toți vorbesc că vine o companie străină care va investi în reconstrucție 250 de milioane de euro. Dar nimeni nu spune când vor fi investiți toți acești bani. Se mi­zează pe dublarea numărului de pasageri. De unde vor lua atâția pasageri?

În anul trecut, Aeroportul Internațional Chișinău a deservit în jur de 1 milion 200 de mii de pasageri. Apar o mulțime de întrebări fără răspuns. Air Moldova are datorii de mai bine de 50 de milioane de lei față de aeroport. Când au posibilitate, atunci achită datoriile. Dar o să vină inves­titorul străin și o să ceară banii la timp. În caz contrar, va închide pista și va întreru­pe zborurile. Astfel se va ajunge ca și Air Moldova să fie falimentară și va fi scoasă la privatizare. Au zis că 80% din personal vor fi vechii salariați. Dar am mai trecut prin asta. Am avut câteva servicii care lucrau la noi la Aeroportul Internațional și au trecut la organizație privată. Le-au promis salariaților marea și sarea. Oame­nii au semnat și peste două luni de zile, pe jumătate dintre ei i-au dat afară, iar pe cealaltă jumătate i-au transferat la alte servicii. Majoritatea angajaților sunt din localitățile din preajma aeroportului, dar au fost trimiși în sectorul Ciocana. Bă­nuiesc că așa se va întâmpla și de această dată.

– Organizațiile care intră în sindica­tul dvs. constituie o ramură specifi­că. Câți membri de sindicat aveți și ce organizații reprezentați?

– Reprezentăm interesele salariaților de la companiile aeriene Air Moldova, Aeroportul Internațional Chișinău, Mol­dATSA, Centrul de Medicină Aerona­utică și Serviciul Hidrometeorologic de Stat. În total, avem 2.500 de membri de sindicat. În prezent, există trei aeropor­turi internaționale: cel din Chișinău, de la Bălți și cel de la Mărculești.

 

Totul depinde de oameni, de faptul cât de activi și pregătiți sunt cei din fruntea sindicatului

 

La Mărculești nu avem organizație sindicală. Mai avem o organizație sindicală în raionul Orhei, unde este o uzină care pe timpul URSS construia piese pentru avioane. Acum, aceștia fac parte din concernul rusesc Sa­liut și confecționează instrumente care se folosesc la construcția avioanelor, a nave­lor cosmice.

– Cu ce probleme se adresează la dvs. membrii de sindicat?

– La Aeroportul din Bălți sunt restanțe mari la salariu. Am avut un șir de convor­biri cu conducerea aeroportului. Sunt într-o situație foarte grea. Se ocupă cu aviația agricolă. Luând în considerație faptul că prețurile sunt mari și nu există lanuri ca înainte, nu prea au comenzi. Le vine greu să activeze. Problema e că atunci când am ajuns la un numitor comun cu con­ducătorii, a fost numit un alt ministru al transporturilor și a fost schimbat și șeful de la Aeroportul de la Bălți. Deseori sun­tem în astfel de situații, de a reîncepe ne­gocierile iarăși și iarăși. Când un salariat consideră că lucrul pe care îl îndeplinește și salariul nu corespunde, se adresează la noi. Vorbim cu conducerea. Nu lucrăm pentru statistici, ci pentru ca salariații să fie mulțumiți de ajutorul pe care îl oferim. Uneori problema se rezolvă doar după o scurtă convorbire telefonică. Evident, sunt momente când trebuie să intervenim mai dur, când managerii se încăpățânează și nu doresc să conlucreze. În caz de necesi­tate, ne adresăm la Departamentul juridic, domnul Ion Preguza ne acordă consultația necesară.

– Se spune că în aviație salariile sunt mari…

– Am fost cândva la un seminar în Isra­el. Un profesor ne-a întrebat ce înseamnă salariul mediu. Să zicem că într-o cameră sunt nouă femei, una e gravidă în luna a noua. Înseamnă că în medie fiecare femeie e gravidă în prima lună. Așa e și cu sala­riul. Este salariul de bază la fiecare între­prindere, conform hotărârii Guvernului, fiecare specialitate are anumiți coeficienți. După aceea încep adausurile. Adausuri foarte mari le revin piloților. Unii condu­cători au salarii foarte mari, lucru sesizat și de Curtea de Conturi. În rest, angajații de rând ar fi de dorit să aibă salarii mai mari. La fiecare întreprindere este diferit.

– Au fost încheiate contracte colective de muncă?

– În ultimul timp, se lucrează foarte mult la încheierea contractelor colective de muncă. Uneori se negociază la sânge. La mai multe întreprinderi, contracte­le colective de muncă sunt în lucru. La MoldATSA era practic finalizat, dar s-a schimbat conducerea și a trebuit să o re­ia de la capăt. La sfârșitul anului 2012, la Aeroportul Internațional Chișinău a fost încheiat un contract colectiv de muncă foarte avantajos pentru salariați. Pachetul social este pe primul plan: asigurare me­dicală privată, bilete de odihnă și trata­ment pentru salariați etc. Salariații au de câștigat atunci când contractul de mun­că este negociat normal. Acum, mulți își dau seama că e normal și e avantajos să fii membru de sindicat. Dacă un salariat este eliberat din funcție și el este membru de sindicat, trebuie să fie avizul pozitiv sau negativ din partea comitetului sindical. Dacă nu este membru de sindicat, se cere doar consultația.

– Mulți dintre angajații transportului aerian nu pot intra în grevă, făcând parte din structuri militarizate. Nu prea am auzit ca ofițerii din serviciile speciale să intre în grevă…

– Nu au dreptul la grevă, dar să protes­teze au dreptul. În legătură cu ce se face cu Aeroportul Internațional se puteau organiza proteste în fața Guvernului, dar considerăm că toate aceste acțiuni nu duc la un rezultat pozitiv.

– Colaborați cu colegii din alte țări? Preluați experiențe bune?

– După destrămarea URSS, am devenit membri ai Organizației Internaționale a Sindicatelor din Aviație, din care fac par­te toate întreprinderile de resort din țările CSI. Desigur, fiecare țară are un Cod al muncii, regulament propriu. Pot fi prelu­ate doar unele momente. La noi, ieșea în felul următor. Începea o țară o anumită procedură, alta o ajungea din urmă. Cu România și cu Turcia avem o colaborare fructuoasă. Desfășurăm seminare împre­ună, facem schimb de experiență. Când ne-am întâlnit cu turcii și au început să se laude ce contracte colective de muncă au ei, ne-am convins că ale noastre sunt mai bune. Așa că totul depinde de oameni, de faptul cât de activi și pregătiți sunt cei din fruntea sindicatului.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand