27 iulie 2024
Chisinau
Social

Membrii Comisiei pentru consultări și negocieri colective din Soroca, într-un dialog util

Loading
Social Membrii Comisiei pentru consultări și negocieri colective din Soroca, într-un dialog util
Membrii Comisiei pentru consultări și negocieri colective din Soroca, într-un dialog util
sindicate.md

Membrii Comisiei pentru consultări și negocieri colective din raionul Soroca s-au întrunit, recent, la un seminar de instruire organizat de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova cu susținerea Organizației Internaționale a Muncii.

La activitate au participat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, Sergiu Morari, consilier principal al CNSM, Polina Fisticanu, șefă a Departamentului protecție social-economică a CNSM, Nadejda Sere­dovschi, reprezentanta CNSM în teritoriu, precum și reprezentanți ai administrației publice locale și ai patronatului din raionul Soroca.

Scopul activității a fost de a fortifica capacitățile în domeniul dialo­gului social și al negocierilor colective la nivel teritorial. Participanții la seminar au discutat despre mecanismele de dezvoltare a parteneriatul social și negocierile colective la nivel teritorial, modificările recente ale legislației în domeniul protecției social-economice, inclusiv probleme­le cu care se confruntă partenerii sociali la nivel de teritoriu.

În cadrul seminarului, Sergiu Sainciuc a comunicat despre acțiunile CNSM în scopul asigurării protecției social-economice și juridice a membrilor de sindicat, despre  realizările din 2023 și obiectivele pen­tru 2024. Domnia sa a atras atenția asupra importanței Convenției co­lective la nivel teritorial și a procesului de negocieri colective.

Astfel de seminare au fost organizate de CNSM și în alte raionale ale RM, pentru a dezvolta parteneriatul social la nivel teritorial.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand