Tot mai mulţi angajaţi ni se plâng că le sunt încălcate drepturile, iar atunci când apelează la instituţiile statului, reprezentanţii acestora nu sunt în stare să-i apere şi, de regulă, le recomandă să se adreseze direct în instanţa de judecată. Un astfel de mesaj ne-a fost expediat recent prin intermediul portalului www.vocea.md.
„În ianuarie 2014, m-am angajat la serviciu fără forme legale în calitate de barman. Prin mai-iunie, la unitate a avut loc un control şi conducătorul a fost somat sa mă angajeze în mod oficial. Am lucrat la acea întreprindere până în august 2014, dar nici azi nu ştiu dacă am fost angajată legal. Când am plecat, angajatorul nu mi-a restituit carnetul de muncă. În consecinţă, am scris plângere la poliţie. În răspunsul primit se spune că fostul meu angajator ar fi plecat în străinătate şi că nu se poate rezolva nimic. Au trecut deja trei ani de atunci şi încă nu pot obţine carnetul de muncă pentru a mă angaja în baza lui. Vechimea în muncă trecută în acel carnet este de 17 ani. Ajutaţi-mă, vă rog, sa-l recuperez.
Tatiana Caraman”
În corespundere cu prevederile legislaţiei în vigoare, în prezent, drepturile lucrătorilor din ţara noastră nu pot fi garantate pe deplin, afirmă Ion Preguza, şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova. Cel mai regretabil este însă faptul că salariaţii nici nu au cunoştinţe suficiente despre aceste drepturi, deşi accesul la informa-ţiile necesare în acest scop este liber şi gratuit.
Din această cauză, unul dintre obiectivele principale ale sindicatelor este de a-şi informa membrii cu privire la drepturile lor. Ceea ce ar trebui să se ştie în primul rând este faptul că protecţia drepturilor salariaţilor este una dintre funcţiile Inspectoratului de Stat al Muncii. Acesta nu are însă pârghii legale depline pentru a-şi îndeplini atribuţiile, în pofida faptului că autorităţile statale din ţara noastră şi-au asumat angajamente ferme în acest sens, prin ratificarea mai multor convenţii şi tratate internaţionale, dar pe care nu şi le onorează în măsura necesară pe parcursul mai multor ani.
Astfel, inspectorii de stat ai muncii nu pot
efectua controale la întreprinderi la orice oră de zi sau de noapte fără a anunţa din timp, ci doar atunci când dispun de scrisori sau plângeri din partea angajaţilor şi numai dacă acestea nu sunt anonime.
Inspectorii muncii
nu pot efectua controale fără să le anunţe din timp
Mai mult ca atât, în prezent, în legătură cu faptul că se desfăşoară o reformă în domeniul controalelor de stat asupra activităţii de întreprinzător, legislaţia ce reglementează activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii este distorsionată. Drept urmare, reprezentanţilor acestei instituţii le-au fost limitate mai multe funcţii, care urmau să fie preluate de alte structuri, numai că acest lucru încă nu s-a întâmplat.
Cât despre sindicate, şi ele au rolul de a apăra drepturile şi interesele salariaţilor, dar numai dacă aceştia au statut de membri ai organizaţiilor sindicale. Statutul în cauză îl pot avea, în primul rând, lucrătorii angajaţi legal în cadrul unităţilor economice care dispun de organizaţii sindicale.
Adresarea în judecată
Cu referire la plângerea depusă la poliţie, ar fi necesar de menţionat în mod expres că ea ar fi trebuit să fie adresată Inspectoratului de Stat al Muncii sau subdiviziunilor sale teritoriale. În condiţiile lipsei de reacţie din partea fostului conducător de la întreprinderea în cauză la somaţia de a restitui carnetul de muncă, dacă plângerea era examinată de inspectorii muncii, acest caz ar fi putut ajunge în instanţa de judecată. Acest lucru nu înseamnă că autoarea scrisorii nu se putea adresa şi direct în instanţă. Or, acum, chiar dacă au expirat deja trei ani, perioadă echivalentă cu termenul de prescripţie, ea oricum se poate adresa în judecată. Şi, dacă va dispune de suficiente dovezi, instanţa ar putea să restabilească termenul de prescripţie.
La cele menţionate ar mai fi de adăugat că garantarea drepturilor legale depinde, în primul rând, de cunoaşterea acestora, după care – de măsura în care sunt dispuşi cei cărora le-au fost acordate ele, să ceară să le fie respectate, a concluzionat Ion Preguza.
