Cinci foşti salariaţi ai Instituţiei Medico-Sanitare Publice Râşcani au fost reangajaţi recent în câmpul muncii, după ce anterior au fost transferaţi la Întreprinderea Municipală „Centrul Stomatologic Râşcani”, dar nu erau acceptaţi de către noul angajator. Ei au anunţat reprezentanţii Inspectoratului Muncii al Sindicatelor că, datorită implicării experţilor acestei instituţii, au fost restabiliţi în funcţiile deţinute anterior, iar drepturile le-au fost asigurate pe deplin.
Dorin Lupaşcu, unul dintre cei cinci salariaţi, i-a povestit unui reporter al ziarului „Vocea poporului” că, după ce a fost efectuat transferul întregii secţii stomatologice a spitalului din Râşcani la noua unitate municipală, a rămas fără serviciu. El spune că, deşi toţi salariaţii secţiei respective au fost anunţaţi despre transfer, cinci au rămas ulterior şomeri, pentru că noul angajator nu a vrut să-i primească la lucru.
În aceste condiţii, persoanele rămase fără un loc de muncă au adresat o scrisoare Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova.
„Noi am stat două luni fără serviciu, în ianuarie şi februarie, iar în martie am fost restabiliţi. În prezent, lucrăm pe 0,3 din norma deplină, pe motiv că nu sunt destui bani pentru salarii”, a menţionat Dorin Lupaşcu.
Astfel, conform sursei citate, cei cinci vin la serviciu pe rând şi activează câte două ore şi 20 de minute fiecare pe parcursul unei zile de muncă. Tot el a afirmat că, înainte de transfer, salariaţii în cauză erau angajaţi cu jumătate de normă.
Unii dintre inspectori sunt antrenaţi în programe de instruire a formatorilor |
Într-o scrisoare adresată recent Inspectoratului Muncii al Sindicatelor se menţionează că plângerea colectivă depusă anterior la CNSM „a fost examinată în mod detaliat şi obiectiv”. Totodată, pe lângă problemele abordate în plângere, în cadrul controlului la unitate au fost depistate şi alte nereguli legate de raporturile de muncă şi securitatea muncii.
De asemenea, au fost efectuate calculele necesare pentru achitarea salariilor pe o perioadă de două luni şi zece zile de absenţă forţată de la locul de muncă, se mai spune în scrisoare.
Se descurcă fiecare cum poate
Solicitat să se pronunţe pe marginea acestui caz, directorul Centrului Stomatologic Râşcani, Petru Ojog, a afirmat că în cele din urmă toţi salariaţi care au fost transferaţi de la vechiul loc de lucru au ajuns la destinaţie şi au fost încadraţi în câmpul muncii.
„Le-am împărţit la toţi câte puţin din volumul de lucru pe care îl avem, pentru că acesta nu mai este cel de cândva. Şi la vechiul loc de muncă aceşti cinci tehnicieni dentari aveau un program redus de lucru”, a concretizat Petru Ojog.
Angajatorul a lăsat să se înţeleagă că problema acestor salariaţi are un subtext de altă natură. Vorba e că cei cinci specialişti ar fi angajaţi şi în cabinete stomatologice particulare. „Ei încearcă să se descurce, care şi cum poate. În prezent, există diferite dificultăţi şi acestor persoane le este convenabil să fie angajate şi la o întreprindere de stat”, a conchis Petru Ojog.
Pe de altă parte, medicul-şef al Instituţiei Medico-Sanitare Publice Râşcani, Gheorghe Roşu, a afirmat că cei cinci tehnicieni dentari au fost angajați în cadrul noii structuri mai târziu pe motiv că aceştia ar fi insistat să le fie oferite norme depline de lucru.
Prescripţiile inspectorului
La rândul său, inspectorul Muncii al Sindicatelor, Ion Vartic, a menţionat că în contextul întâlnirilor avute cu părţile implicate în aceste neînţelegeri au fost întocmite procese-verbale şi au fost înaintate prescripţii referitoare la unele devieri, care pe parcurs au fost remediate.
Ion Vartic a adăugat că problema a fost generată în mare parte de faptul că transferul a fost efectuat fără a fi perfectat acordul în scris al părţilor. În acelaşi timp, era necesar să fie consultată şi organizaţia sindicală primară, de vreme ce salariaţii sunt membri ai acestei structuri.
Procedura de concediere
Inspectorul muncii a remarcat că angajatorul de la noul loc de muncă şi-a motivat refuzul de a încadra în serviciu cele cinci persoane prin faptul că volumul serviciilor prestate populaţiei s-a micşorat şi, respectiv, este nevoie de mai puţini specialişti.
În acest caz, însă, conform legislaţiei în vigoare, angajatorul ar fi trebuit să iniţieze procedura de concediere prin reducerea statelor de personal. Aceasta prevede preavizarea salariaţilor cu două luni înainte de reducere, achitarea a câte un salariu mediu săptămânal pentru fiecare an muncit la instituţie, a indemnizațiilor de concediu care nu au fost folosite, precum şi acordarea altor facilităţi sociale.
Aceeaşi procedură prevede acordarea a câte o zi liberă plătită pe săptămână timp de două luni, pentru ca salariaţii să-şi căute un alt loc de lucru. De asemenea, angajatorul era obligat să consulte organizaţia sindicală primară.
Ion Vartic a mai adăugat că salariaţii care au fost transferaţi la noua unitate au decis să rămână deocamdată membri ai organizaţiei sindicale primare de la vechiul loc de muncă. Ulterior însă ei intenţionează să creeze o nouă organizaţie sindicală.
Cunoaşterea legislaţiei muncii
Şeful Inspectoratului Muncii al Sindicatelor, Andrei Adam, a constatat că rolul experţilor din partea sindicatelor în acest caz a fost de a familiariza părţile cu normele legale, iar ulterior acestea au întreprins măsurile necesare pentu a se conforma legislaţiei în vigoare. În caz că specialiştii care nu erau angajaţi la noul loc de lucru după transfer, s-ar fi adresat în instanţa de judecată, ei ar fi fost restabiliţi.
Andrei Adam a constatat că, în ultimul timp, experţii inspectoratului sunt solicitaţi tot mai des să intervină în situaţii de acest fel. Pe adresa structurii în cauză parvin tot mai multe petiţii legate, în marea lor majoritate, de unele neînţelegeri ce ţin, în principal, de relaţiile de muncă şi salarizare. De asemenea, de multe ori angajatorii, dar şi salariaţii, nu înţeleg că sănătatea şi bunăstarea fiecăruia depinde în mare măsură de condiţiile de protecţie a securităţii şi sănătăţii la locul de muncă şi acest lucru generează unele probleme.
În prezent, în sfera bugerată, în special, în domeniile învăţământ şi medicină, are loc un proces de reorganizare şi, în unele cazuri, angajatorii nu aplică corect prevederile legislaţiei în vigoare.
În consecinţă, salariaţii care sunt membri de sindicat solicită asistenţă din partea experţilor inspectoratului sau a specialiştilor altor departamente din cadrul CNSM.
Şi angajatorii încep să înţeleagă că inspectorii sindicali au rolul de a efectua controale obşteşti, în cadrul cărora oferă consultaţii, ceea ce nu duce la aplicarea de sancţiuni. Totodată, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor dispune de formatori care sunt antrenaţi în programe de pregătire pentru a acorda traininguri axate, în special, pe familiarizarea cu prevederile cadrului legal.
În prezent, aceşti experți sunt solicitați frecvent de organizaţiile sindicale de ramură, cele primare şi chiar de către administratorii de întreprinderi.