Lavrentie Râjalo: „Totul se bazează pe oameni concreți”

 

Lavrentie Râjalo, președintele comitetului sindical al Întreprinderii „Re­gia Transport Electric” din mun. Chișinău, de curând s-a bucurat de o recunoaștere aparte. Pentru activitate intensă și îndelungată în cadrul sindi­catelor, domnia sa a fost decorat cu Insigna și „Ordinul de Onoare”, cea mai importantă distincție a Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova. Lavrentie Râjalo a tratat cu mult calm această apreciere atât de înaltă a mun­cii depuse. El ne asigură că nu este carierist din fire, dar, totuși, recunoaște că se bucură pentru apreciere, fiindcă își iubește munca. Apropo, în peri­oada de activitate în cadrul sindicatelor a reușit să adune o sumedenie de diplome, dar mai are în palmares încă o dovadă ce atestă că performanțele sale au fost apreciate la justa valoare. Este vorba despre Medalia „Meritul Ci­vic” cu care a fost distins  pe la sfârșitul anilor ’90. „Am spus mereu că totul depinde de oameni, nu de organizația primară, federație sau confederație, totul se bazează pe oameni concreți”, ne declară Lavrentie Râjalo.

 

De la șofer la președinte

 

Viitorul lider sindical a fost admis la Școala Navală „Nahimov”, însă în anul trei a abandonat studiile, pentru că, pre­cizează el, nu i-a fost pe plac milităria. A sosit la Chișinău și s-a angajat la Parcul de Troleibuze. „Toată viața mi-am trăit-o aici”, spune el.

Inițial, a muncit în calitate de șofer. A însușit meseria tot aici, la întreprinde­re, practic, din mers, or anterior exista un sistem foarte eficient de instruire a specialiștilor.

 

Parcul de Troleibuze din capitală – a treia întreprindere municipală după mărimea salariului

 

În calitate de lider, Lavrentie Râjalo s-a manifestat pe la începutul anilor ’90. Atunci a fost unul dintre inițiatorii greve­lor salariaților de la Parcul de Troleibuze, a obținut majorarea salariilor pentru în­tregul colectiv. Colegii i-au apreciat meri­tele. Foarte curând i-au propus funcția de președinte al comitetului sindical. În ca­drul acestei întreprinderi, liderul sindical întotdeauna a fost eliberat de atribuțiile de serviciu. N-a acceptat din prima să vină la timona organizației sindicale. În 1992, pentru prima dată, i-au propus să-și îna­inteze candidatura, însă a refuzat oferta pentru că, spune el, avea multe griji aca­să. Însă peste un an a acceptat funcția.

 

Calitățile importante ale unui lider sindical

 

„Poate că va părea o lipsă de modes­tie, dar am înțeles că pot lucra aici, își amintește Lavrentie Râjalo. Mă bucuram de susținerea colectivului, la acel moment aveam pregătirea și studiile necesare pentru a putea comunica cu toată lumea – cu salariații, cu șeful Secției planificare, contabilul-șef, cu directorul. Am eu niște calități: calculez repede, sunt convingă­tor, mă pricep să demonstrez, pot înţele­ge din discuție ce trebuie să zic, or eu nu sunt dintre cei care tac”.

„Ce însemnau sindicatele în trecut? Acestea executau poruncile partidului. Adică se duce secretarul organizației de partid la director și-i spune că este ne­voie de  sprijin. În acest caz, suportul era oferit. Președintele exista doar formal. Deși erau și președinți de treabă. În pre­zent, nu mai există organizație de partid. Președinții de comitete sindicale sunt nevoiți să se descurce singuri, trebuie să găsească limbaj comun cu directorul. În prezent, un președinte de comitet sin­dical trebuie să fie o persoană instruită. Acum, toți șefii, toți manageri au studii superioare, astfel că trebuie să discuți cu ei la același nivel. După care mai poți și să ceri ceva”, ne inițiază Lavrentie Râjalo în secretele activității sale.

El a înțeles cât este de important să fii informat și documentat, astfel că încă de la începutul anilor ’90 frecventa activ cursurile organizate de sindicate. „Am înțeles că nu am studii, astfel că am absol­vit Institutul Agricol, specialitatea elec­tromecanică, iar de curând am încheiat și masteratul la Academia de Administrare Publică”.

În opinia lui Lavrentie Râjalo, ar mai exista o calitate valoroasă pentru un președinte de comitet sindical. Este vorba de capacitatea de a nu umbla cu fofârlica, de a spune un „nu” ferm atunci când ceva este imposibil de făcut.

„La începutul activităţii mele, mă apu­cam de orice chestiune. Alergam, încer­cam să conving lumea să mă ajute. Dacă, mai înainte, acest lucru era posibil, acum totul e mult mai concret. Dacă ştii că nu poţi îndeplini rugămintea omului, mai bine refuză-l din start. În lucrul nostru este important să înveţi să spui „nu”, pen­tru ca omul să nu aştepte, să nu spere la lucruri ireale. Omul, chiar dacă se supără, a doua zi va spune: „Bine că nu m-a min­ţit, barem”. Iar dacă nu ştii să spui „nu”, atunci când de fapt nu eşti în stare să re­zolvi problema, rişti să pierzi încrederea şi autoritatea în colectiv. Şi nimeni nu va mai veni la tine”, spune el.

Apropo, de când Lavrentie Râjalo a de­venit preşedintele comitetului sindical al Parcului de Troleibuze, fiind ales în func­ţia dată prin anii ”90 datorită spiritului activ şi capacităţii de a atinge scopurile propuse, salariul la întreprindere creşte continuu, conform realităţilor şi situaţiei economice. După „Apă-canal” şi „Termo­com”, suntem a treia întreprindere după cuantumul salariilor dintre toate între­prinderile municipale”, spune cu mân­drie preşedintele. Deși situaţia nu este una perfectă. Ca de obicei, apar tot felul de probleme. În prezent, la întreprinde­re se atestă mici restanţe salariale. Po­trivit preşedintelui comitetului sindical, ele sunt un fenomen tradiţional şi ţin de sezon, deoarece vara se reduce fluxul de călători şi, respectiv, scad şi acumulările. Ar mai fi un aspect: parcul de troleibuze deocamdată nu a început să calculeze sa­lariile lucrătorilor pornind de la salariul minim stabilit, de 1900 lei, ci continuă să ia drept bază cuantumul precedent al acestuia, de 1650 de lei.

„Deocamdată nu reuşim să trecem la salariul minim de 1900 de lei, dar ne-am înţeles cu directorul că din noiembrie vom începe să plătim lumea pornind de la noul cuantum al salariului minim. Pre­vederea legală este una foarte ambiguă – „dacă există mijloace”. Mai înainte, legea prevedea termenul concret de trecere la noul prag – în timp de trei luni. Chiar dacă ar fi majorat această perioadă de tranzi­ţie până la şase luni, nu contează cât, ar fi fost stabilit un termen concret şi patronii ar fi fost nevoiţi să caute mijloace pentru achitarea salariilor pornind de la noul cuantum. Acum însă şefii au un argument forte şi perfect legal pentru lucrători – nu există mijloace”, spune Lavrentie.

 

Stabilitatea – cheia succesului

 

În prezent, la Parcul de Troleibuze din Chişinău există un colectiv şi un loc de muncă stabil. Angajații au un salariu destul de bun, un şofer de categoria întâi poate câştiga până la 8 mii de lei, iar ta­xatorul – 5 mii de lei. Condiţiile de muncă sunt decente, lucrătorii fiind asiguraţi cu toate plăţile şi facilităţile care li se cuvin.

Totodată, lucru care este o raritate pentru întreprinderile noastre, parcul are propriul profilactoriu. „Directorul achită serviciile comunale şi toate cheltuielile ce ţin de tratament, spune Lavrentie. Cola­boratorii noştri plătesc pentru 12 zile de tratament 250 de lei, dintre care 200 de lei îi achită sindicatele. La noi vin să se trateze oameni de prin toată ţara, chiar şi de peste hotare, din Italia”.