19 mai 2022
Chisinau
Social

Încheierea contractelor colective, o prioritate a organizațiilor sindicale

Loading
Social Încheierea contractelor colective, o prioritate a organizațiilor sindicale
Încheierea contractelor colective, o prioritate a organizațiilor sindicale
Vocea poporului

În anul consacrat negocierii și încheierii Contractului colectiv de muncă, reprezentanții sindicatelor au dat startul, la Orhei, unui ciclu de seminare de informare cu genericul „Negocie­rea și încheierea contractelor colective de muncă – prioritate a organizației sindicale”. La eveniment au participat lideri sin­dicali din raion și reprezentanți ai centrelor sindicale național-ramurale. Caravana va ajunge în acest an și în alte localități, precum Soroca, Cimișlia, Comrat, Edineț și Călărași.

Contractul colectiv de mun­că este un instrument important pentru asigurarea unui nivel co­respunzător de protecție socială a salariaților și a cărui eficiență a fost demonstrată de practi­ca internațională a sindicatelor. În Bulgaria, de exemplu, salariul este stipulat în Contractul colec­tiv de muncă. În România, bună­oară,  Guvernul a obligat patronii, printr-o ordonanță de urgență, să negocieze un contract colec­tiv de muncă. Iar în țări precum Suedia, Finlanda, 90 la sută dintre angajați au încheiate contracte colective de muncă. Și în Repu­blica Moldova lucrurile avansea­ză la acest capitol, grație inclusiv campaniei de informate lansată de Confederația Națională a Sin­dicatelor din Moldova, numărul respectivelor documente semna­te fiind în creștere.

Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, i-a informat pe cei prezenți la seminarul de la Or­hei că, în anul 2017, în Republica Moldova au fost încheiate 4750 de contracte colective de muncă, procentul de cuprindere fiind de circa 97% din numărul total de membri de sindicat.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi