Din 1 octombrie, pensionarii care au stagiul complet de muncă și primesc sub 2000 de lei, vor avea pensii mai mari. Majorarea, în medie, va fi de 366 de lei în cazul lor. Anunțul a fost făcut de premierul Natalia Gavrilița.
„Va fi cea mai mare creștere din istoria țării. Guvernul a definitivat proiectul de creștere a pensiei minime. Astfel, începând cu 1 octombrie 2021, 183 mii de pensionari cu stagiu complet de cotizare, care primeau sub 2000 de lei, vor primi o pensie minimă de 2000 de lei lunar. În prezent, pensia minimă este de 1188 de lei”, a menționat Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă.
Mai mare, în medie, cu 366 de lei
În medie cu 366 de lei va crește pensia pentru persoanele cu stagiul complet de cotizare care au avut până în prezent o pensie mai mică de 2000 de lei. Totodată, 125 de mii de persoane cu un stagiu incomplet de cotizare vor beneficia de o creștere a pensiei în medie cu 398 de lei. Alocațiile pentru 84 de mii de beneficiari, a căror mărime depinde de valoarea pensiei minime, vor crește, în medie, cu 450 de lei.
De asemenea, la 1 octombrie 2021, se va realiza indexarea pensiilor cu 3,86%. „Toți pensionarii vor beneficia de majorări semnificative, atât cei cu stagiul incomplet, cât și cei cu stagiul deplin. Costurile acestei majorări sunt acoperite de acumulările bugetare din acest an, care au crescut. Sunt resurse interne ale statului care vor fi prioritizate în așa fel încât să acopere cheltuielile pentru creșterea semnificativă a pensiilor. Sunt sigură că veștile bune pentru pensionari vor continua”, a declarat prim-ministrul Gavrilița.
„Noile modificări prevăd sprijin pentru pensionarii vulnerabili, cu cele mai mici pensii. 428 de mii de oameni vor beneficia de aceste creșteri. Măsura costă 512 milioane de lei până la sfârșitul acestui an, iar pentru anul viitor – 2,1 miliarde de lei. Resursele vor fi alocate din bugetul de stat”, a completat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari.
Un simplu calcul arată că o persoană cu dizabilitate severă din copilărie va primi de la 1 octombrie cu 609 lei mai mult pe lună, 1500 de lei în loc de 891. O persoană cu dizabilitate accentuată din copilărie va primi cu 568 de lei mai mult, 1400 de lei în loc de 831, iar alocația lunară pentru îngrijire și supraveghere se va majora de la 950 de lei la 1600. În total, peste 84 de mii de oameni vor avea alocații mărite, iar 34 de mii de persoane cu dizabilități vor avea o pensie mai mare.
Examinat și susținut de CNSM
Proiectul de hotărâre a fost examinat și susținut de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), pentru că vizează depășirea minimului de existență, de 1700 de lei, stabilit în cazul pensionarilor.
„CNSM a examinat proiectul de hotărâre privind majorarea pensiei minime și aducerea cuantumului ei până la două mii de lei. Vreau să spun că noi am susținut acest proiect, de a majora pensiile foarte mici. Minimul de existență la pensionari este de 1700 de lei, pensia de 2000 de lei propusă este un lucru foarte important. Asta deja ține de nivelul minimului de existență în genere pe țară. E un lucru care trebuie salutat. Este important că s-a adoptat decizia respectivă, ea trebuie să fie pusă la bază pentru anii viitori și la suma dată să fie majorate anual transferurile de la Bugetul de Stat, pentru Bugetul de Asigurări Sociale de Stat, care este unul destul de consistent la momentul actual”, a menționat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.
Proiectul va fi discutat în comisiile parlamentare, după care va fi supus votului. În prezent, pensia minimă este de 1188 de lei. Actuala conducere își onorează promisiunile făcute anterior, de a majora pensia minimă la 2000 de lei.