Cele mai bune cărţi ale anului 2021 au fost desemnate în cadrul Galei Premiilor Literare. Eugen Doga, Claudia Partole, Leo Butnaru, Val Butnaru, Alexandru Vakulovski sunt doar câteva dintre prezenţele notorii care au obținut premii pentru performanţele obţinute în literatură. Acţiunea a fost organizată de Uniunea Scriitorilor din Moldova şi Primăria capitalei.
În acest an, Premiul de Excelenţă i-a revenit poetului, prozatorului şi publicistului Ion Anton, Premiul Opera Omnia i-a fost conferit lui Arcadie Suceveanu, Cartea de Poezie şi Cartea de Proză aparţine Mariei Pilchin şi luiVal Butnaru, iar Cartea Jurnal și memorii lui Eugen Doga, pentru „Viața mea așa cum a fost să fie”. Cartea de istorie literară a fost desemnată „Un tărâm al literarului”, semnată de Mircea V. Ciobanu. La capitolul Cartea pentru copii și tineret: Ionela Hadârcă, „Uhu: Ghid de reeducare a părinților” și Claudia Partole, „Fraierul”. Nadejda Ivanov şi Victoria Kirilova au fost premiate pentru debut. Sergiu Pavlicenco a obţinut Premiul „Relaţii Culturale”.
„Pentru mine a fost o adevărată surpriză, nici nu ştiam că există aşa premiu. Toată viaţa am fost fidel acestui domeniu. Desigur că sunt mulţumit că această muncă a mea a fost observată și apreciată”, a relatat profesorul Sergiu Pavlicenco. La eveniment au participat miniştrii culturii din Republica Moldova şi România.
„Gala Premiilor Literare” este la cea de-a treia ediţie şi are drept scop promovarea şi aprecierea autorilor şi a publicațiilor care au avut o prestanță deosebită pe parcursul anului încheiat.