19 iulie 2024
Chisinau
Social

Forumul liderilor sindicali: analize, planuri și reflecții cu factori de decizie

Loading
Social Forumul liderilor sindicali: analize, planuri și reflecții cu factori de decizie
Forumul liderilor sindicali: analize, planuri și reflecții cu factori de decizie
facebook.com

Federația Sindicatelor din Moldova „Sindlex” a organizat, de Ziua sindica­listului, la Vadul lui Vodă, un eveniment la care au participat peste 400 de lideri sindicali, președinți ai organizațiilor sindicale primare și activiști, care re­prezintă circa 25 de mii de membri de sindicat.

La Forumul liderilor sindicali au par­ticipat Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM, precum și premierul Dorin Recean. Prim-ministrul i-a felicitat pe membrii organizațiilor sindicale din domeniul afa­cerilor interne și din sectorul educației cu prilejul Zilei sindicalistului.

„Vă mulțumesc pentru dedicație. Statul se bazează pe polițiști, pe salvatori pentru asigurarea securității și liniștii cetățenilor. În același timp, educația este o prioritate a noastră, iar Guvernul are un plan foarte clar de dezvoltare a sectorului, pentru că de asta depinde viitorul nostru ca țară”, a spus premierul Dorin Recean.

Șeful Executivului a apreciat rolul organizațiilor de profil în îmbunătățirea condițiilor de activitate ale angajaților și a dezvăluit acțiunile pe care le întreprinde Guvernul în acest sens. Este vorba despre mărirea valorii de referință de bază pentru calcularea salariului, la 2300 de lei, adică cu 15%, pentru toți angajații sistemului de afaceri interne, dar și din educație. În același timp, au fost păstrate facilitățile pentru cei din sectorul afacerilor interne și, datorită suportului partenerilor internaționali, le sunt îmbunătățite continuu condițiile de activitate și dotările, subvențiile.

În context, prim-ministrul a accentuat că aderarea Republicii Moldova la Uniu­nea Europeană este cea mai bună cale de a asigura o dezvoltare economică și so­cială care să permită noi beneficii pentru angajați.

„Este cea mai simplă explicație de ce in­tegrarea europeană este prioritatea noas­tră numărul unu. Acum este mai real ca niciodată și trebuie să ne unim eforturile și în toamnă să realizăm acest lucru. Adera­rea la UE ne va aduce pace și bunăstare.

Este dovedit acest lucru”, a subliniat pre­mierul.

Liderii sindicali și-au exprimat disponi­bilitatea de a continua dialogul construc­tiv pentru măsurile pe care le întreprinde Executivul cu scopul de a spori garanțiile economice și sociale ale angajaților.

Totodată, aceștia au dat asigurări de susținerea lor, în calitate de parteneri sociali, a parcursului european al țării noastre, relevă serviciul de presă al Guver­nului.

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand