Evgheny OSSINOVSKI: „Pentru interesele noastre se zbate întreaga Uniune Europeană”

Foto: rus.delfi.ee

Într-un interviu pentru „Panorama”, deputatul estonian a relatat despre avantajele in­tegrării unei ţări mici în familia europeană şi despre modalităţile în care Estonia solu­ţionează problemele ce ţin de integrarea minorităţilor naţionale.

– În prezent, societatea moldo­venească este împărţită în adepţii şi adversarii integrării europene. Cum a fost în Estonia?

– Nu mă surprinde. În anul 2001, doar 31 la sută din populaţia Estoniei susţineau ideea aderării la UE, şi asta în al treilea an de la aderarea la zona de comerţ liber! Potrivit rezultatelor sondajului de opinie „Barometrul European” din 2002, doar 25% din respondenţi considerau că Uni­unea Europeană reprezintă ceva pozitiv; 25% s-au pronunţat categoric împotriva integrării europene, iar fiecare al doilea nu a știut ce să răspundă. Însă, o dată cu creşterea nivelului de viaţă, a crescut şi numărul adepţilor UE. De exemplu, anul trecut, aflarea ţării în Uniunea Europeană a fost susţinută de 80% din populaţie.

– Până la aderarea la UE au exis­tat politicieni care vă speriau cu Uniunea Europeană?

– Nu s-a atestat vreo presiune politică din partea partidelor autohtone, cu ex­cepţia populismului electoral al Partidu­lui Centrist de opoziţie, deși, fiind la gu­vernare, acesta a contribuit la integrarea europeană. Voi menţiona aici că încă din anii ‘90 Estonia a înţeles că vectorul euro­pean de dezvoltare trebuie să devină prio­ritar pentru ţara noastră. A fost un proiect naţional comun pentru toate partidele. În cadrul referendumului din 2003, 67% din populaţia Estoniei au susţinut aderarea la UE. În următorii ani gradul de susţinere pentru integrarea în UE a crescut, până şi centriştii au recunoscut că au greşit când se împotriveau acestui proces.

– Care au fost principalele temeri ale populaţiei?

– Recent, am fost la Bălţi şi pot să susţin că fobiile conaţionalilor voştri sunt foarte asemănătoare cu dispoziţiile ce domneau în Estonia înainte de aderarea la UE. Oa­menii se tem de plecări masive, conside­ră că Uniunea Europeană încearcă să ne exploateze, că economia se va distruge… Aceste temeri sunt cauzate de proasta in­formare a populaţiei. La drept vorbind, şi nouă ne-a venit foarte greu să credem că UE este un spaţiu deschis, comun, edificat pe valorile solidarităţii şi ale încrederii. Cu toate că, atunci când ne integram în marea familie europeană, ne ghidam în exclusi­vitate de scopuri pragmatice: dorinţa de a obţine acces la ajutoarele acordate de UE, piaţa enormă de desfacere a mărfurilor. În prezent a devenit foarte clar că este vorba despre nişte standarde juridice, a căror respectare asigură un mod confortabil de viaţă.

– În ajunul semnării Acordului de Comerţ Liber UE a pus vreo con­diţie?

– Regulile sunt egale pentru toţi. Pen­tru funcţionarea spaţiului comun este ne­cesar un minim de ajustare a legislaţiei. Cu alte cuvinte, condiţiile înaintate, dacă acestea pot fi calificate astfel, ţineau de modificarea legislației conform standar­delor europene. Ni s-a cerut să modificăm şi legea privind cetăţenia, astfel încât copi­ii ne-cetăţenilor să obțină în mod automat cetăţenia estonă, cu toate că aici era vorba de o problemă istorică specifică.

– Şi minorităţile naţionale se in­tegrează în conformitate cu stan­dardele europene?

– Din anul 2000 adoptăm în perma­nenţă programe de integrare cu o durată de cinci ani în diverse domenii: economie, educaţie, politică. Cu alte cuvinte, de 15 ani ne ocupăm de aceste probleme.

– În Moldova, problemele de in­tegrare a aşa-numitor comunități netitulare se explică prin nivelul redus al educaţiei şi prin lipsa mediului lingvistic, cum ar fi, de exemplu, în Găgăuzia …

– La noi situaţia este asemănătoare. De exemplu, circa 93% din populaţia oraşului Narva sunt vorbitori de limbă rusă. Dacă oamenii se pot descurca fără cunoaşterea limbii de stat, este dreptul lor să vorbeas­că în ce limbă vor. Până şi ne-cetăţenii, datorită aşa numitelor paşapoarte „gri”, au dreptul atât să se deplaseze liber prin zona Schengen, cât şi să intre fără vize în Rusia. Cunosc multe persoane care au în­văţat limba pentru a obţine cetăţenia, însă timp de 10 ani au uitat-o din cauză că nu au practicat-o.

– Integrarea europeană a afectat cumva industria?

– Nu. Sectorul nostru de producţie s-a prăbuşit în 1998, când s-a devalorizat rubla rusească. Am avut noroc că în ace­laşi an a intrat în vigoare acordul de liber schimb cu UE, lucru care ne-a permis să compensăm pierderile.

Apropo, pe parcursul a 10 ani, asistența europeană oferită producătorilor agricoli autohtoni a atins 1,5 mlrd. de euro. Din această sumă, 600 de milioane le-au con­stituit subvențiile directe la fiecare hectar. Cu ajutorul acestui suport, agricultura a început să se dezvolte intens, în prezent noi fiind cei mai eficienți producători de lapte din Europa. Fără îndoială, a spo­rit și calitatea produselor. Grație acestui fapt, când piața rusească s-a relansat, din 2009, Rusia a redevenit unul dintre par­tenerii noștri importanți la capitolul volu­mul comerțului.

Trebuie să înțelegem că țările mici au foarte mult de câștigat din statutul de membru al UE, deoarece în cadrul nego­cierilor cu țările mari Comisia Europeană reprezintă toate statele. Dacă Estonia, o țară mică, cu o populație de 1,3 milioane de oameni, ar fi încercat de una singură să negocieze cu SUA, Rusia ori cu China, șansele noastre de a obține niște condiții preferențiale ar fi fost practic nule. În pre­zent, pentru interesele noastre luptă toată Uniunea Europeană. Din aceste conside­rente, Estonia rămâne unul dintre cele mai pozitive state, dacă putem spune așa, în plan european.

– Iar alte motive care ar mai fi?

– Uniunea Europeană nu ne-a deza­măgit deloc. Or noi tindeam să devenim o țară în care nivelul general al protecției sociale ar corespunde normelor europene. UE ne acordă asistență în toate domeniile de dezvoltare: toate proiectele de infra­structură, educația, agricultura se dez­voltă grație suportului oferit de prietenii noștri europeni.

Fiecare al cincilea euro din bugetul de stat provine din fondurile UE. În anul 2003, salariul mediu în Estonia era de 407 euro, iar în 2013 a constituit 900 de euro. Dacă, în anul 2003, bugetul era de 2,6 mlrd., în anul trecut acesta a ajuns la 7 mlrd. de euro. Salariile s-au dublat, iar bugetul s-a triplat. Chiar dacă ținem cont și de inflație, nivelul de creștere oricum este unul relevant. Bunăoară, din anul 2014, salariul minim este de 350 de euro. Mai avem până vom atinge la nivelul de trai din Finlanda sau Suedia, însă viața cu certitudine s-a îmbunătățit.

– Lipsa hotarelor a provocat cum­va un exod al populației din țara Dvs.?

– Evident, pentru mulți cetățeni aceas­ta a constituit o oportunitate de a se de­plasa liber în Europa pentru a căuta un job mai bun. În opinia mea, pentru ca bilanțul general al migrației să devină pozitiv, nu e nevoie de închis hotarele, trebuie sporit nivelul de trai în țară. În niciun stat eu­ropean exodul temporar al populației nu a paralizat activitatea. Într-o perspectivă imediată, exodul populației este un factor negativ, însă chiar și din exemplul Moldo­vei putem vedea clar că decizia de a ple­ca la muncă peste hotare este dictată nu de gradul de deschidere a hotarelor, ci de condițiile de trai din țară. De pildă, țările din Africa de Nord nu fac parte din UE, însă aceasta nu înseamnă că oamenii nu părăsesc statele respective.

Prin anul 2007, când la noi în țară au fost majorate salariile, oamenii au început să revină acasă. Considerăm că, în cazul vostru, evoluția și cooperarea ulterioară în cadrul UE este singura șansă de a spori nivelul de trai.

Vladimir Thorik

vladimir@pan.md