Durata timpului de muncă, stabilită în funcție de o serie de condiții

 

 

Conform prevederilor Codului muncii, timpul de muncă repre­zintă timpul pe care salariatul, în conformitate cu regulamentul in­tern al unităţii, cu contractul co­lectiv şi cu cel individual de mun­că, îl foloseşte pentru îndeplinirea obligaţiilor de muncă.

Durata normală a timpului de muncă al salariaţilor din unităţi, indiferent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică, nu poate depăşi 40 de ore pe săp­tămână. Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este uniformă şi constituie opt ore pe zi, timp de cinci zile, cu două zile de repaus consecutive, de regulă, sâmbăta şi duminica.

La unităţile unde, ţinându-se seama de specificul muncii, in­troducerea săptămânii de lucru de cinci zile este neraţională, se admite, ca excepţie, stabilirea, prin contractul colectiv de muncă şi/sau regulamentul intern, altă durată a timpului de muncă şi de odihnă.

Convenţia colectivă (nivel naţi­onal) „Timpul de muncă şi timpul de odihnă” permite aplicarea al­tor tipuri de săptămână de lucru, cu repartizarea timpului de mun­că după cum urmează:

a) săptămâna de lucru de șase zile cu o zi de repaus, durata zi­lei de muncă fiind de șapte ore în primele cinci zile şi de cinci ore în ziua a şasea;

b) săptămâna de lucru de patru zile cu durata muncii de 10 ore pe zi şi trei zile de repaus;

c) săptămâna de lucru de patru zile şi jumătate cu durata muncii de nouă ore în primele patru zile şi de patru ore în ziua a cincea şi două zile şi jumătate de repaus.

Tipul săptămânii de lucru, tim­pul începerii şi încheierii lucrului, durata schimbului, întreruperile, alternarea zilelor lucrătoare şi ne­lucrătoare se stabilesc 

prin regu­lamentul intern al unităţii şi pot fi clauze ale contractului colectiv sau individual de muncă.

Conform art. 2 din Convenţia colectivă respectivă, durata nor­mală a timpului de muncă inclu­de:

– pregătirea locului de muncă pentru începerea activităţii;

– îndeplinirea obligaţiilor de muncă;

– refacerea capacităţii de mun­că în timpul programului de mun­că în legătură cu condiţiile clima­terice deosebite, eforturi fizice şi alţi factori, care se stabilesc în actele normative ale unităţii, în  contractele colective sau indivi­duale de muncă;

– timpul staţionării în aştepta­rea dispoziţiei despre începutul activităţii;

– timpul aflării la unitate în ca­zul deplasării organizate la locul de muncă;

– timpul destinat igienei perso­nale în cazul muncilor insalubre, cu durata stabilită în regulamen­tul intern al unităţii sau în con­tractul colectiv de muncă;

– timpul destinat îmbrăcării şi dezbrăcării echipamentului in­dividual de protecţie, cu durata stabilită în regulamentul intern al unităţii sau în contractul colectiv de muncă.

Totodată, trebuie remarcat fap­tul că convenţiile colective (nivel teritorial sau de ramură) şi con­tractele colective de muncă pot prevedea şi alte perioade de timp care se includ în durata normală a timpului de muncă.

Durata redusă a timpului de muncă este prevăzută pentru anumite categorii de salariaţi, în funcţie de vârstă, de starea sănă­tăţii, de condiţiile de muncă şi de alte circumstanţe, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi contrac­tul individual de muncă.

Astfel, durata redusă a timpu­lui de muncă constituie:

– 24 de ore pentru salariaţii în vârstă de la 15-16 ani;

– 35 de ore pentru salariaţii în vârstă de la 16-18 ani;

– 35 de ore pentru salariaţii care activează în condiţii de mun­că vătămătoare, conform nomen­clatorului aprobat de Guvern;

– invalizilor de gradul I şi II – 30 de ore (dacă aceştia nu benefi­ciază de înlesniri mai mari);

– pentru anumite categorii de salariaţi a căror muncă implică un efort intelectual şi psihoemo­ţional sporit, durata timpului de muncă se stabileşte de Guvern şi nu poate depăşi 35 de ore pe săp­tămână.

Conform prevederilor Codului educaţiei, activitatea cadrelor di­dactice din învăţământul general se realizează într-un interval zil­nic de 7 ore, respectiv, 35 de ore săptămânal, şi include:

a) activităţi de predare–învă­ţare–evaluare, de instruire prac­tică, conform planurilor-cadru de învăţământ;

b) activităţi de educaţie com­plementare procesului de învăţă­mânt;

c) activităţi de consiliere a copiilor, elevilor şi părinţilor în probleme de psihologie–pedago­gie;

d) activităţi de mentorat;

e)  activităţi de dirigenţie;

f) activităţi de pregătire pen­tru realizarea procesului educa­ţional;

g) activităţi de elaborare a pla­nurilor educaţionale individu­alizate şi de predare–învăţare–evaluare, de instruire practică, conform planurilor de învăţă­mânt pentru copiii şi elevii cu cerinţe educaţionale speciale.

Norma didactică de predare–învăţare–evaluare şi instruire practică în învăţământul primar, gimnazial şi liceal constituie 18 ore săptămânal.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1254 din 15.11.2004, este aprobat Regulamentul pri­vind retribuirea muncii pentru anumite cate­gorii de salariaţi, cărora li se stabileşte durata redusă a timpului de muncă.

Astfel, retribuirea muncii salariaţi­lor  în vârstă de până la 18 ani se deter­mină după cum urmează:

• în cazul salarizării pe unitate de timp – prin  înmulţirea salariului tarifar pe oră, stabilit pentru adulţi, la orele efectiv lucrate, conform programului timpului de muncă re­dus;

• în cazul salarizării în acord – în baza tari­felor pentru munca în acord, stabilite pentru salariaţii adulţi.

Pentru salariaţii minori, angajatorul poate să stabilească  un spor la salariul tarifar pen­tru timpul de muncă redus, care se plăteşte atât angajaţilor salarizaţi pe unitate de timp, cât şi celor salarizaţi în acord (se negociază în contractul colectiv sau individual de muncă).

Salariaţilor minori din întreprinderile de stat şi din instituţiile şi organizaţiile buge­tare, sporul la salariu pentru timpul cu care durata muncii se reduce se plăteşte în mod obligatoriu.

În cazul săptămânii de lucru de cinci zile, durata zilnică redusă a timpului de muncă pentru salariaţii cu vârsta de 16–18 ani va constitui șapte ore, diferenţa săptămânală fiind de cinci ore (40-35) şi, respectiv, sporul la salariul tarifar se va plăti în mărimea unui salariu tarifar orar pentru fiecare din cele cinci zile lucrătoare ale săptămânii.

În cazul săptămânii de șase zile, durata zilei de muncă se va reduce cu o oră pentru primele cinci zile lucrătoare şi va constitui șase ore, iar sâmbătă, ziua de muncă nu se va reduce, durata ei constituind cinci ore. Respectiv, sporul la salariul tarifar se va plăti în mărimea unui salariu tarifar orar pentru fiecare din primele cinci zile lucrătoare ale săptămânii.

Pentru salariaţii în vârstă de 15–16 ani, sporul la salariul tarifar se va plăti în mări­mea salariului tarifar pentru trei ore în fieca­re din primele patru zile lucrătoare ale săp­tămânii şi pentru patru ore – în ziua a cincea – în cazul săptămânii de muncă de cinci zile, iar în cazul săptămânii de muncă de șase zile – în mărimea salariului tarifar pentru trei ore în fiecare din primele cinci zile lucrătoare şi în mărimea salariului tarifar – pentru o oră lucrată sâmbăta.

Retribuirea salariaţilor, durata tim­pului de muncă al cărora se reduce din cauza condiţiilor de muncă vătămătoa­re, se stabileşte în funcţie de forma de salari­zare aplicată la unitatea economică.

Astfel, pentru salariaţii a căror muncă este retribuită pe unitate de timp, salariul tarifar orar se determină prin înmulţirea salariu­lui tarifar orar, stabilit pentru muncitorii cu categoria respectivă de calificare, cu durata normală a timpului de muncă, cu coeficientul egal cu raportul dintre durata normală a săp­tămânii de muncă (40 de ore) şi durata redu­să a săptămânii de muncă (35 de ore).

Pentru salariaţii a căror muncă este retri­buită în acord, salarizarea se efectuează con­form normelor de producţie sau normelor de timp, stabilite cu calcularea tarifelor pentru munca în acord, reieşind din salariile tarifare recalculate, cu aplicarea coeficientului spe­cificat pentru salariaţii, retribuiţi  pe unitate de timp. Pentru salariaţii a căror muncă este retribuită cu salarii lunare, salariile tarifare (de funcţie) lunare se stabilesc în mărimea prevăzută pentru funcţiile respective în con­diţii normale de muncă, iar salariul orar se determină prin împărţirea salariului tarifar (de funcţie) lunar la 148 de ore – numărul mediu de ore lucrătoare pe lună – la durata săptămânală redusă a timpului de muncă de 35 de ore.

Retribuirea salariaţilor, durata tim­pului de muncă al cărora se reduce în funcţie de starea sănătăţii, se determină după cum urmează:

Durata zilnică a timpului de muncă pentru invalizii de gradul I (cu dizabilităţi severe) şi II (cu dizabilităţi accentuate) se stabileşte de șase ore – în cazul săptămânii de muncă de cinci zile şi de cinci ore – în cazul săptămânii de muncă de șase zile. Pentru salariaţii nomi­nalizaţi, în limitele duratei zilnice normale a timpului de muncă, poate fi stabilită şi o altă durată zilnică a timpului de muncă, dar cu condiţia că durata săptămânală a timpului de muncă să nu depăşească 30 de ore.

În cazul retribuirii invalizilor cu dizabili­tăţi severe şi accentuate pe unitate de timp, salariul tarifar orar se determină prin înmul­ţirea salariului tarifar orar, stabilit pentru muncitorii cu categoria respectivă de califi­care cu durata normală a timpului de muncă, cu coeficientul egal cu raportul dintre durata normală a săptămânii de muncă (40 de ore) şi durata redusă a săptămânii de muncă (30 de ore).

Pentru invalizii cu dizabilităţi severe şi accentuate, a căror muncă este retribuită în acord, salarizarea se efectuează conform nor­melor de producţie sau normelor de timp sta­bilite, cu calcularea tarifelor pentru munca în acord, pornind de la salariile tarifare, recal­culate, cu aplicarea coeficientului specificat mai sus.

Pentru invalizii cu dizabilităţi severe şi accentuate, a căror muncă este retribuită cu salarii lunare, salariile tarifare (de funcţie) lunare se stabilesc în mărimea prevăzută pentru funcţiile respective în condiţii norma­le de muncă, iar salariul orar se determină prin împărţirea salariului tarifar (de funcţie) lunar la 126,8 ore – numărul mediu de ore lucrătoare pe lună cu durata săptămânală re­dusă a timpului de muncă de 30 de ore.

Retribuirea salariaţilor a căror muncă implică un efort intelectual şi psihoemoţional sporit.

La categoriile de salariaţi, a căror muncă implică un efort intelectual şi psihoemoţi­onal sporit, conform Hotărârii Guvernului nr. 1254 din 15.11.2004, se raportează per­soanele din corpul profesoral al instituţiilor de învăţământ universitar, a căror durată săptămânală a timpului de muncă  constituie 35 de ore, cadrele didactice din instituţiile de învăţământ preuniversitar, secundar profesi­onal şi mediu de specialitate, a căror  sarci­nă pedagogică săptămânală constituie de la 18 până  la 35 de ore, precum şi medicii şi personalul medical mediu de specialitate, a căror săptămână de muncă constituie de la 30 până la 35 de ore.

Retribuirea muncii cadrelor didactice și ale corpului profesoral din învățământ este prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 381 din 13.04.2006 cu privire la condiţiile de salarizare a personalului  din unităţile buge­tare.

Pentru personalul medico-sanitar, durata zilnică redusă a timpului de muncă este sta­bilită în Hotărârea Guvernului nr. 1223 din 9 noiembrie 2004 privind aprobarea Nomen­clatorului profesiilor şi funcţiilor cu condiţii de muncă vătămătoare, activitatea cărora acordă dreptul la concediu de odihnă anual suplimentar plătit şi durata zilei de muncă redusă a personalului medico-sanitar.

Condiţiile de salarizare a personalului din instituţiile medico-sanitare sunt stabilite în  Hotărârea Guvernului nr. 381 din 13.04.2006 cu privire la condiţiile de salarizare a perso­nalului  din unităţile bugetare şi Hotărârea Guvernului nr. 1593 din 29.12.2003 „Despre aprobarea Regulamentului privind salariza­rea angajaţilor din instituţiile medico-sanita­re publice încadrate în sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală”.

 

Ana MOLDOVANU,

șefa Departamentului protecție social-economică al CNSM