Drepturi și libertăți ale sindicaliștilor prin prisma actelor internaționale

Foto: vocea.md

Strămoșii noștri latini aveau o frază – ignoranța nu-i un argument – care se potrivește atât pentru cei care încalcă legea și ajung pe banca acuzaților, cât și pentru cei cărora le sunt încălcate drepturile și nu se pot apăra, tot din necunoașterea legilor și a actelor normative. Vom vorbi, în rândurile care urmează, despre respectarea Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO), ce ţin de domeniul activităţii Confe­deraţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova privind protecţia social-economică a membrilor de sindicat. Credem că aceste texte vor fi utile activiștilor, liderilor sindicali, precum și membrilor de rând ai sindicate­lor pentru apărarea drepturilor și libertăților lor.

1. Convenţia nr.29 privind munca forţată sau obligatorie, adoptată pe 28.06.1930 la Geneva, şi Con­venţia nr.105 asupra abolirii mun­cii forţate, adoptată la 25.06.1991 la New York

Pornind de la prevederile alin. (4) al art. 7 din Codul muncii, care prevede că la munca forţată se atribuie „încălcarea ter­menelor stabilite de plată a salariului sau achitarea parţială a acestuia”, CNSM con­stată că în RM, conform datelor statistice, la 1 ianuarie 2014 au fost atestate restanţe la salariu în mărime de 101,2 milioane de lei. Acest fapt contravine prevederilor art. 1 şi 4 ale convenţiei în cauză.

2. Convenţia nr.95 privind protecţia salariului, adoptată pe 01.07. 1949 la Geneva

În conformitate cu prevederile art. 10 din prezenta convenţie, „Salariul nu va putea fi reţinut sau cesionat decât în li­mitele şi modalităţile prevăzute de către legislaţia naţională” şi „Salariul trebuie să fie protejat contra reţinerii sau cesiunii, în măsura considerată necesară pentru asigurarea întreţinerii lucrătorului şi a fa­miliei sale”. Cu toate acestea, în Republi­ca Moldova, conform datelor statistice, la 1 ianuarie 2014, au fost atestate restanţe la salariu în mărime de 101,2 milioane de lei. Pentru asigurarea respectării prevederilor art. 11 din convenţie, CNSM a propus să fie amendat art. 43 din Legea insolvabi­lităţii nr. 149 din 29.06.2012, în vederea prioritizării salariaţilor în faţa celorlalţi creditori (amplasarea pe primul loc a sa­lariaţilor faţă de ceilalţi creditori).

3. Convenţia nr. 97 privind migra­ţia în scop de angajare, adoptată pe 1.07.1949 la Geneva

1. Referitor la articolul 2. din respec­tiva convenție CNSM, prin intermediul centrelor sindicale naţional-ramurale în cadrul proiectului „Safe Bridges for Migrant Workers”, a creat o reţea de info-point-uri în 11 centre raionale, cu ajutorul cărora cetăţenii Republicii Mol­dova au posibilitatea de a se informa despre avantajele migraţiei legale, con­secinţele migraţiei ilegale, posibilităţile de obţinere a ajutorului în diferite cazuri în ceea ce privește relaţiile de muncă. De asemenea, CNSM a încheiat un Acord de colaborare cu Centrele Sindicale Interra­murale din Italia pentru a asigura un ni­vel superior de protecţie a emigranţilor moldoveni care lucrează în această ţară.

E nevoie de o autoritate guvernamentală care să fie responsabilă de gestiunea migraţiei

Totodată, CNSM constată că, la nivelul organelor administraţiei publice centra­le şi de specialitate, nu există o instituţie unică ce ar oferi asistenţă competentă lu­crătorilor emigranţi cu informaţii exacte referitoare la condiţiile de emigrare pen­tru muncă a cetăţenilor noştri. Mai mult ca atât, conform art. 15 din Legea cu pri­vire la migraţia de muncă nr. 180-XVI din 10.07.2008, care a intrat în vigoare la 1 ia­nuarie 2009, angajarea provizorie la mun­că în străinătate a cetăţenilor Republicii Moldova se face, după cum urmează:

a) în mod individual, în baza unui con­tract individual de muncă încheiat cu angajatorul înainte de ieşirea din ţară; b) prin intermediul agenţiilor private de ocupare a forţei de muncă, ce dețin licenţă; c) în conformitate cu prevederile acordu­rilor bilaterale.

În acest fel, Guvernul, practic, nu par­ticipă la procesul de angajare a cetăţenilor ţării peste hotare, neacordând nici servici­ile respective necesare.

În această ordine de idei, este necesar de menţionat că CNSM în repetate rân­duri a venit cu propuneri de a modifica legislaţia în vigoare pentru a crea o au­toritate guvernamentală, responsabilă în mod centralizat de gestiunea migraţiei în Republica Moldova. În atribuţiile acestei structuri ar trebui să fie prevăzute: infor­marea populaţiei despre posibilităţile de muncă legală peste hotare, protecţia drep­turilor lucrătorilor emigranţi în proce­sul de emigrare, monitorizarea realizării acordurilor bilaterale între ţări în dome­niul muncii, controlul abuzurilor în do­meniul recrutării şi angajării, conlucrarea cu reprezentanţele diplomatice ale Repu­blicii Moldova peste hotare în domeniul muncii etc. De asemenea, CNSM a venit cu propunerea de instituire a ataşatului de muncă în ambasadele şi consulatele Republicii Moldova în ţările în care există un mare număr de emigranţi moldoveni, Guvernul însă nu a luat nici o decizie în acest context.

2. Referitor la articolul 3. Conform art. 3 al Convenţiei nr. 97 a OIM, statele membre trebuie să ia măsuri adecvate împotriva propagandei înşelătoare atât cu privire la emigrare, cât şi imigrare. Cu toate că în alin. (4) şi (5) ale art. 17 şi lit. d) a art. 18 din Legea cu privire la migraţia de muncă nr. 180-XVI din 10.07.2008 sunt prevăzute norme prin care se protejează migranţii împotriva propagandei înşelă­toare despre oportunităţi de muncă, des­pre condiţii de lucru, anunţuri etc., în lege nu este prevăzut ce instituţie de stat este responsabilă de controlul informaţiilor respective. În acest sens, CNSM a propus să se introducă prevederi în legislaţie re­feritor la anumite măsuri de redresare şi remediere a situaţiei lucrătorilor migranţi care au căzut pradă înşelăciunii şi abuzu­lui din partea celor care oferă servicii de angajare peste hotare.

3. Referitor la articolul 6, lit. a), subpunct. II). CNSM informează că aso­cierea la organizaţiile sindicale peste ho­tare, unde muncesc consătenii noştri, este benevolă, aceasta nefiind restricţionată cu nici o condiţie. Totodată, Confederaţia nu a atestat cazuri potrivit cărora lucră­torii migranţi au fost limitaţi în exercita­rea dreptului de asociere în sindicate. De asemenea, conform prevederilor art. 33, alin. (7) din Codul muncii, nr. 154 din 28 martie 2003, sub incidenţa contractelor colective de muncă nimeresc toţi salariaţii unităţilor economice, indiferent dacă sunt sau nu membri de sindicat.

4. Referitor la articolul 7. O altă problemă este reglementarea plăţilor sau a comisioanelor pentru servicii care pot fi percepute de către agenţiile private de ocupare a forţei de muncă de la persoa­nele care apelează la serviciile acestora (art. 21, alin (3), lit. c) din Legea cu privi­re la migraţia de muncă nr. 180-XVI din 10.07.2008). Această problemă urmează a fi reglementată de comun acord cu sin­dicatele şi patronatul, deoarece Guvernul trebuie să le consulte în conformitate cu prevederile pct. 2 şi 3 ale art. 7 al Conven­ţiei OIM nr. 181 privind agenţiile private de ocupare a forţei de muncă, ratificată de Republica Moldova în anul 2001.

4. Convenţia nr.100 privind ega­litatea de remunerare a mâinii de lucru masculine şi a mâinii de lucru feminine, pentru o mun­că de valoare egală, adoptată pe 29.06.1951 la Geneva

Prevederile convenţiei în cauză sunt respectate în Republica Moldova. Totoda­tă, este necesar de menţionat că se consta­tă o diferenţiere ramurală a nivelului de salarizare între femei şi bărbaţi. Astfel, fe­meile activează preponderent în ramurile cu un nivel de salarizare mai mic (învăţă­mânt, medicină, deservire socială, cultură etc.), iar bărbaţii în ramurile sectorului real, unde salariul este mai mare.

5. Convenţia nr.111 privind dis­criminarea în domeniul ocupării forţei de muncă şi exercitării pro­fesiei, adoptată pe 25.07.1958 la Geneva

În ultima perioadă, Confederaţia nu a fost sesizată despre anumite cazuri de ne­respectare a Convenţiei în cauză.

6. Convenţia nr.117 privind obiecti­vele şi normele de bază ale politicii sociale, adoptată pe 22.06.1964 la Geneva

Nu este asigurată respectarea în totali­tate a pct. 2 al art. 5 din Convenţie, care prevede că „La stabilirea nivelului minim de trai va trebui să se ţină seama de nevo­ile familiale esenţiale ale lucrătorilor, in­clusiv alimentaţia şi valoarea sa nutritivă, locuinţa, îmbrăcămintea, îngrijirile medi­cale şi educaţia”, deoarece prin Legea cu privire la minimul de existenţă nr. 152 din 05.07.2012 cheltuielile pentru locuinţă, îmbrăcăminte, îngrijire medicală şi edu­caţie sunt stabilite prin metoda statistică, dar nu prin metode normative, fapt ce conduce la erori la estimarea minimului de existenţă, care este indicatorul princi­pal de evaluare a minimului de trai.

(Continuare în numărul următor)