Dreptul muncii și reglementările Uniunii Europene

Vă rog să ne spuneți: care sunt reglementările principale ale Uniunii Europene în domeniul dreptului muncii?

Anatol Burdujan, Orhei

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).

 

Ion PREGUZA

expert

în Departamentul juridic al CNSM

 

Reglementările Uniunii Europene (UE) în materia dreptului mun­cii constituie obiectul numeroaselor Directive care vizează inclusiv: transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă; munca pe durată determinată; munca pe fracțiune de normă; securitatea și sănătatea la locul de muncă; concedierile colective; menținerea drepturilor lucră­torilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de între­prinderi sau unități; informarea și consultarea lucrătorilor; organizarea  timpului de lucru și altele, care țin de drepturile și interesele de muncă ale lucrătorilor.

Directivele UE, deși fac parte din categoria actelor obligatorii pentru statele membre, ele fixează numai obiectivul, lăsând statelor membre libertatea de a-și alege cele mai potrivite căi pentru a-l în­deplini.

În acest sens, facem trimitere, cu titlu de exemplu, la prevederile Directivei UE 2019/1152 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă, ce stabilește drepturile minime ale lucrătorilor în vederea îmbunătățirii condițiilor de muncă prin promovarea unor forme mai transparente și mai previzibile de muncă.

Dispoziția art. 20 alin. (2) din Directiva dată stabilește că „Prezenta directivă nu aduce atingere prerogativei statelor membre de a aplica sau de a adopta acte cu putere de lege sau acte administrative mai favorabile lucrătorilor ori de a încuraja sau de a permite aplicarea unor contracte colective de muncă ce sunt mai favorabile lucrătorilor”.

 

Fiecare salariat trebuie să dispună de un document care să cuprindă elementele esențiale ale raporturilor sale de muncă

 

Obiectivele principale ale Directivii prenotate cuprind inclusiv: sta­bilirea, la nivel comunitar, a unei obligații generale potrivit căreia fi­ecare salariat trebuie să dispună de un document care să cuprindă informații cu privire la elementele esențiale ale contractului sau ra­porturilor sale de muncă; informarea salariatului de către angajator despre elementele esențiale ale contractului sau raporturilor sale de muncă, prin intermediul unui contract scris, al unei scrisori sau altor documente; adoptarea măsurilor necesare pentru a proteja salariații, inclusiv a reprezentanților acestora, împotriva oricărui tratament nefavorabil din partea angajatorului; obligația statului de a garan­ta salariaților posibilitatea de a-și valorifica drepturile ce decurg din Directiva respectivă etc.

O altă Directivă de o importanță fundamentală este „Directiva-cadru” nr.89/391/CEE privind introducerea unor măsuri de încuraja­re a îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de mun­că. Această Directivă constituie actul juridic de bază în materie de securitate și sănătate, care stabilește principiile generale privind prevenirea și protecția lucrătorilor împotriva accidentelor și boli­lor profesionale. În baza Directivei-cadru au fost adoptate o serie de Directive individuale (specifice), care acoperă fie sectoarele expuse ac­cidentelor și bolilor profesionale, fie contra unor riscuri etc.

În cadrul răspunderilor sale, angajatorul ia măsurile necesare pentru protecția securității și a sănătății lucrătorilor, inclusiv pentru prevenirea riscurilor profesionale și asigurarea informării, precum și asigurarea or­ganizării și a mijloacelor necesare în acest sens.

În eforturile de armonizare a legislației naționale cu cea comunitară, urmează a fi observate principiile incluse în această Directivă-cadru, cum ar fi: evaluarea riscurilor; adaptarea muncii la individ; adaptarea la progresul tehnic; dezvoltarea unei politici generale de prevenire coe­rente și altele.

Actualmente, legislația națională observă sau prevede, într-o anu­mită măsură, prescripțiile mai multor Directive ale UE, inclusiv ale ce­lei la care ne-am referit. Totodată, trebuie de precizat că armonizarea legislației presupune și o infrastructură eficientă de aplicare a ei, re­spectiv, o administrare eficientă a unităților economice și inspectorate de muncă corespunzătoare cu exigențele comunitare.