Dreptul la muncă. Independenţa sindicatelor. Munca forţată

Foto: evz.ro

Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în aju­torul cititorului nostru care caută răspun­suri la întrebări de ordin juridic. Conti­nuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprin­deri, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze.
La întrebările primite la redacţie va răs­punde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA.
	Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39
	Luni şi joi de la 14.00-16.00.

Nimeni nu poate fi obligat să muncească

Noţiunea de „neîngrădire a dreptului la muncă” reprezintă unul din principiile de reglementare a raporturilor de muncă. Acesta ga­rantează ca nimeni, pe toată durata vieţii sale, să nu poată fi obligat să activeze într-un anumit loc de muncă sau într-o anumită profe­sie, oricare ar fi aceasta.

Libertatea muncii constituie un principiu fundamental al regle­mentării raporturilor de muncă, ce include dreptul la munca liber aleasă sau acceptată, dreptul dispunerii de capacităţi de muncă, dreptul alegerii profesiei şi ocupaţiei. Acest principiu porneşte de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.23), Pactul in­ternaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (art.6), Constituţia Republicii Moldova (art.43). Principiul respec­tiv este desfăşurat, concretizat în Codul muncii (art. 5 şi art. 6).

Libertatea muncii se manifestă prin exprimarea liberă a voinţei subiecţilor de a stabili, modifica, suspenda şi înceta raportul juridic corespunzător. O formă a libertăţii muncii este contractul indivi­dual de muncă, ce constituie o înţelegere dintre salariat şi angaja­tor asupra conţinutului acestuia. Potrivit art.49 din Codul muncii, conţinutul contractului individual de muncă este determinat prin acordul părţilor, ţinându-se cont de prevederile legislaţiei. În acest sens, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât printr-un acord suplimentar semnat de părţi, care este anexat la contract şi este parte integrantă a acestuia, conform art.68 din Co­dul muncii.

Sindicatele sunt independente faţă de autorităţi şi patroni

Independenţa activităţii sindicatelor constituie o garanţie juridi­că şi este stabilită prin lege. Potrivit art.5 al Legii sindicatelor, aces­tea sunt independente în activitatea lor faţă de autorităţile publice de toate nivelurile, partidele politice, asociaţiile obşteşti, faţă de pa­troni şi asociaţiile patronale, nu sunt supuse controlului şi nu sunt subordonate angajatorilor. Legislaţia interzice orice amestec de na­tură să limiteze drepturile sindicatelor sau să împiedice realizarea acestora. Independenţa sindicatelor înseamnă că ele sunt egale în drepturi şi pot să colaboreze cu orice centru sindical, inclusiv cu organizaţii sindicale internaţionale.

Munca forţată, interzisă prin lege

Prin muncă forţată (sau obligatorie) se înţelege orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub ameninţare sau fără consimţă­mântul acesteia. Potrivit art. 7 din Codul muncii, se interzice folosi­rea sub orice formă a muncii forţate şi anume:

ca mijloc de influenţă politică sau educaţională ori în calitate de pedeapsă pentru susţinerea sau exprimarea unor opinii politi­ce ori convingeri contrare sistemului politic, social sau economic existent; ca metodă de mobilizare şi utilizare a forţei de muncă în scopuri economice; ca mijloc de menţinere a disciplinei de muncă; drept mijloc de pedeapsă pentru participare la grevă; ca mijloc de discriminare pe criterii de apartenenţă socială, naţională, religioasă sau rasială. La munca forţată se atribuie şi cazurile de achitare cu întârziere sau parţială a salariului, precum şi cerinţa angajatorului faţă de salariat de a-şi îndeplini obligaţiile de muncă în condiţii pe­riculoase pentru viaţa sau sănătatea acestuia.