Este bine știut că dreptul la muncă este un drept fundamental. Cu toate acestea, unii dintre angajatori refuză angajarea cetățenilor fără motive întemeiate, nu oferă nici explicații în acest sens. Vă rog să ne spuneți, care sunt garanțiile la angajare și în ce cazuri refuzul se consideră motivat și în care refuzul este neîntemeiat sau nelegitim?
Mihail Gonciar, Ungheni
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Încheierea contractului individual de muncă constituie o consecință a negocierilor individuale, ce presupune realizarea acordului de voință a celor două părți: salariat și angajator. În procesul negocierilor individuale, persoana care pretinde la angajare are dreptul să primească, iar angajatorul este obligat să-i ofere toate informațiile cu privire la principalele clauze pe care le va cuprinde contractual individual de muncă. Cu alte cuvinte, anterior angajării, angajatorul are obligația de a informa persoana care urmează a fi angajată despre condițiile de activitate în funcția propusă.
Consfințirea dreptului la muncă și la protecția muncii își are originea în revendicările mișcării sindicale de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX. Acest drept a fost inclus în actele internaționale definitorii pentru drepturile umane fundamentale și anume, în Declarația Universală a Drepturilor Omului (art. 23, 24) și Pactul International cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (art. 6, 7).
Alin. (1) al art. 43 din Constituție stabilește libertatea și egalitatea muncii prin prevederea că orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la protecția împotriva șomajului. Dreptul la muncă presupune, în primul rând, libera alegere a muncii, adică libertatea alegerii profesiei și a locului de muncă. Libertatea de a munci, fiind fundamentală pentru individ, este fundamentală și pentru societate și stat, deoarece numai forța de muncă poate crea valori.
Art. 47 din CM stabilește trei garanții esențiale la angajarea persoanelor în câmpul muncii și anume: interzicerea refuzului neîntemeiat de angajare, interzicerea oricărei discriminări și posibilitatea contestării în judecată a refuzului angajatorului la încadrare.
Important de concretizat că, legea interzice doar refuzul neîntemeiat la angajare, dar nicicum nu este interzis refuzul întemeiat în cazul angajării, de exemplu, din cauza stării sănătății conform certificatului medical, din cauza lipsei studiilor necesare or vechimii în muncă pe specialitate și altele.
Spre deosebire de refuzul neîntemeiat, refuzul nelegitim la angajare, se manifestă sau se evidențiază prin încălcarea prescripției directe a legii, cum ar fi față de femeia gravidă sau a unei persoane cu copil în vârstă de până la 4 ani.
Dispoziția alin. (2) al art.47 din CM stabilește că se interzice orice limitare, directă sau indirectă, în drepturi ori stabilirea unor avantaje, directe sau indirecte, la încheierea contractului individual de muncă în dependență de sex, rasă, etnie, religie, domiciliu, opțiune politică sau origine socială. Interzicerea discriminării la angajare, pe aceste criterii, rezultă din principiul general privind egalitatea în drepturi a tuturor salariaților în cadrul raporturilor de muncă.
Refuzul angajatorului de a angaja se întocmește în formă scrisă, cu indicarea datelor de identificare ale angajatorului (art.49 alin.(1) lit. b) din CM) și poate fi contestat în instanța de judecată. In cazul în care refuzul nu se va întocmi în formă scrisă, acesta va putea fi dovedit prin orice mijloc de probă.
Deoarece legislația în vigoare conține numai o listă orientativă de motive pentru care angajatorul nu poate refuza angajarea la lucru, întrebarea – dacă a existat o discriminare în refuzul încheierii unui contract de muncă sau nu, va decide, în fiecare caz concret, instanța de judecată.
