Invitaţii ediţiei actuale a „Clubului de dialog” au fost Victor Talmaci, preşedintele Federaţiei „Sindicons”, Oleg Mîrleanu, vicepreşedinte, Tudor Rusu, specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, Ludmila Voinarenco, organizator sindical „Sindicons”, precum şi Gheorghe Ivanov, preşedintele comitetului sindical de la Î.M. „Direcţia construcţii capitale a municipiului Chişinău”.
„Vocea poporului”: Cum decurge în prezent dialogul social în ramura construcţiilor, unde atât salariile, cât şi ponderea ocupării informale sunt dintre cele mai înalte?
Victor Talmaci: Federaţia „Sindicons” are o vârstă de peste 100 de ani. Când vorbim însă despre dialogul social, este clar că am început să-l construim cu adevărat în primii ani de după proclamarea independenţei ţării noastre. Între timp, în această ramură au avut loc privatizări, poate mai înainte decât în alte domenii. Au existat şi unele probleme legate de aceasta, am fost nevoiţi să recurgem şi la acţiuni de protest pentru soluţionarea lor.
Pe parcurs, am reuşit să punem bazele unui dialog constructiv la nivelul ramurii. Cu regret, el nu poate fi caracterizat la fel şi în prezent. Acest dialog a fost unul permanent din 1993 şi până acum. Când am semnat pentru prima dată un contract colectiv de muncă, salariul minim pentru prima categorie din ramura construcţiilor era de 42 de lei sau echivalentul a 14 dolari, pe atunci. La nivel naţional, salariul minim era de numai 17 lei.
După 25 de ani de dialog social, am ajuns ca, în ramura construcţiilor, acest indicator să fie mai mic decât cuantumul minim garantat la nivel naţional. De aici pornesc toate problemele. Şi această situaţie a fost generată de legislaţia în vigoare, care ne pune într-un cadru strâmb. Din păcate, lucrurile nu sunt înţelese corect, cel puţin în domeniul construcţiilor.
Legea cu privire la salarizare a fost modificată fără acordul sindicatelor. Cineva a făcut lobby, iar noi culegem roadele. De peste doi ani, nu putem semna modificările la convenţia colectivă de muncă pentru a stabili un salariu decent pentru lucrătorii din construcţii. În acelaşi timp, angajatorilor le convine această situaţie. Şi dacă un salariu decent trebuie obţinut prin negocieri, atunci în prezent legea ne îngrădeşte calea spre un astfel de proces.
Salariul minim pentru categoria întâi de calificare ar trebui să fie de 2100 de lei, cât constituie în prezent cuantumul minim în sectorul real, înmulţit cu un coeficient de 1,3, la care să se mai calculeze alte adaosuri.
Oleg Mîrleanu: Ca să ajungem la un salariu decent, trebuie să dispunem de o bază de la care să pornească negocierile. Dacă acum Legea salarizării stabileşte că în sectorul bugetar acest plafon minim este salariul minim pe ţară, atunci pentru sistemul tarifar din sectorul real o astfel de bază nu există. Totodată, conform legii, aceasta ar trebui stabilită în cadrul negocierilor.
Deja de doi ani, luptăm cu partenerii noştri sociali ca să demonstrăm că
s-a strecurat o gafă în Legea salarizării, atunci când a fost scoasă baza de calcul. În schimb, a fost introdusă o propoziţie deocheată, care stipulează că salariul lunar total al unui angajat trebuie să fie nu mai mic decât constituie cuantumul minim garantat stabilit de lege.
Şi iată, în decembrie 2014, în ramura construcţiilor am stabilit un salariu minim de 1800 de lei, în timp ce la nivel naţional acest cuantum era de 1600 de lei. Şi era bine. Acum, după ce an de an a fost majorat cuantumul minim garantat al salariului din sectorul real, am iniţiat negocieri ca să obţinem creşterea acestui indicator şi în construcţii. Angajatorii spun însă că şi nivelul existent se încadrează în prevederile legii. De aceea, noi de doi ani refuzăm categoric să semnăm un act ruşinos, care ar submina salarizarea la nivelul întreprinderilor din construcţii.
Victor Talmaci: Noi acum luptăm nu atât cu angajatorii, cât cu reprezentanţii Guvernului. Am depus deja patru apeluri pentru a avea un răspuns clar: ce stă la baza negocierii salariului minim la nivel de ramură în sfera reală a economiei naţionale? Până acum nu am primit un răspuns concret nici noi, nici reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova şi nici cei ai ministerului de resort. Constatăm cu regret că dialogul social la nivel de ramură devine tot mai declarativ.
„Vocea poporului”: Ce mecanisme de protecţie social-economică deţineţi în prezent sau doriţi să obţineţi în cadrul dialogului social?
Victor Talmaci: Noi am promovat şi continuăm să promovăm mai multe iniţiative şi proiecte. Printre acestea se numără crearea, pe lângă Comisia tripartită din ramura construcţiilor, a trei consilii de specialitate.
Comitetul sectorial pentru pregătirea profesională din ramura construcţiilor este primul organ de acest fel constituit la nivel naţional. Acesta funcţionează eficient, pentru că şi partenerii noştri au înţeles până la urmă că pregătirea profesională depinde nu numai de programele statului, dar şi de cerinţele pieţei muncii. Şi cine poate să cunoască mai bine situaţia decât sindicatele şi patronatul?! De aceea, am convenit ca acest comitet să lucreze, la prima etapă, la elaborarea standardelor ocupaţionale pentru profesiile muncitoreşti.
Prin intermediul altui consiliu, tot în sistem tripartit, am reuşit să stabilim un sistem-tip de normare a muncii în ramura construcţiilor. Un alt domeniu care ne preocupă constant este securitatea şi sănătatea în muncă. Avem şi aici un consiliu de specialitate, dar ne dorim ca el să fie mai funcţional.
Având în vedere situaţia din ramură şi numeroasele adresări ale salariaţilor, legate de protecţia drepturilor lor, noi am revenit şi la o idee mai veche privind constituirea unor instanţe de judecată specializate în soluţionarea litigiilor de muncă. Este o temă pe care am discutat-o şi în cadrul CNSM, precum şi cu experţi străini. Am organizat şi am participat la diverse întruniri în această chestiune atât în ţara noastră, cât şi peste hotare.
Oleg Mîrleanu: După ce au fost discutate mai multe scenarii posibile în ceea ce priveşte rezolvarea litigiilor de muncă, acum este necesar să ne aşezăm la masa de negocieri cu reprezentanţii Guvernului şi ai patronatelor. Scopul este de a elabora un proiect de lege pentru a introduce modificări în unele acte legislative, precum Codul de procedură civilă şi Codul muncii.
Pentru aceasta, ne-a fost oferită posibilitatea ca, în timpul apropiat, să efectuăm o vizită în Suedia, unde să ne familiarizăm cu modul în care funcţionează Curtea Muncii de acolo. În context, vom putea să vedem pe viu cum sunt soluţionate litigiile de muncă şi la nivel de întreprindere. Or, experţii străini ne-au recomandat să punem accent pe procedura extrajudiciară, pe soluţionarea litigiilor, pe cât e posibil, la nivel de unitate. În vizită va merge câte un reprezentant al fiecărui partener de dialog social.
„Vocea poporului”: Şi cu proiectul de lege privind crearea Casei sociale a constructorilor cum rămâne?
Victor Talmaci: Dacă l-am întreba pe fiecare constructor în parte cum doreşte: în perioadele în care staţionează întreprinderile să stea acasă cu plată sau fără, toţi vor alege prima variantă. De fapt, şi legea prevede acest lucru, dar nu este respectată.
Noi am propus constituirea unui fond bipartit care ar veni şi în ajutorul angajatorului, şi al statului, şi al angajaţilor. Am prevăzut în acel proiect de lege ca, atunci când întreprinderile, din cauze diferite, nu pot activa, salariaţii să beneficieze de protecţie timp de aproximativ 90 de zile pe an.
Angajatorii susţin ideea, dar insistă pe participarea obligatorie a tuturor agenţilor economici şi salariaţilor la crearea acestui fond. De aceea, reprezentanţii statului nu au promovat proiectul de lege. Poate că nici angajatorii nu sunt convinşi până la capăt. Or, odată cu înfiinţarea acestui fond, salariile vor trebui declarate, vor creşte contribuţiile în bugetul statului, iar aceasta nu este în interesul lor.
„Vocea poporului”: Cât de protejaţi sunt constructorii moldoveni sub aspectul securităţii şi sănătăţii în muncă?
Tudor Rusu: Construcţiile se numără printre ramurile cu cele mai mari riscuri de accidentare a lucrătorilor la locul de muncă. A existat chiar şi o perioadă în care lucrurile nu arătau prea bine. Astfel, în 2011 au avut loc opt accidente de muncă, în 2012 – şapte, în 2013 – nouă, inclusiv cinci soldate cu decese. Atunci au fost luate un şir de măsuri, iar în consecinţă, în 2014 şi 2015 nu s-a produs nici un accident de muncă la întreprinderile cu organizaţii sindicale.
Începând din 2012, a fost făcută şi o analiză minuţioasă a situaţiei privind constituirea la întreprinderi a comitetelor pentru securitate şi sănătate în muncă. În acest fel am depistat că multe unităţi nu dispuneau de astfel de comitete. Am depus eforturi şi au fost constituite structuri de acest fel la 30 de întreprinderi.
Totodată, la solicitarea preşedinţilor comitetelor sindicale, reprezentanţii „Sindicons” participă frecvent la elaborarea planurilor de securitate şi sănătate în muncă de la întreprinderi. Concomitent, sunt organizate vizite în comun cu inspectorii sindicali de muncă, iar uneori şi cei de stat. Acestea dau rezultate. Noi venim la întreprindere cu ajutor metodologic şi practic, îi ajutăm pe angajatori să înlăture neajunsurile ce pot duce la accidentarea muncitorilor.
Participăm şi la evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă. În acelaşi timp, organizăm tot felul de seminare şi instruiri pentru membrii comitetelor pentru securitate şi sănătate în muncă, specialiştii în materie de la întrepinderi, edităm şi distribuim broşuri de specialitate.
Victor Talmaci: Cu toate acestea, şantierele par a fi îngrădite mai mult pentru a nu avea acces organele de control, dar nu pentru a proteja oamenii. Avem încă multe probleme la întreprinderi legate de existenţa unor garderobe, asigurarea cu echipament special.
„Vocea poporului”: Cum aţi caracteriza situaţia legată de pregătirea profesională a constructorilor moldoveni?
Victor Talmaci: Atunci când a fost constituit Comitetul pentru pregătirea profesională, ne-a fost foarte greu să convingem autorităţile statului şi agenţii economici ca sistemul de pregătire a cadrelor să fie modernizat. Pe parcurs, am elaborat, cu mijloace mai mult externe decât interne, 17 standarde ocupaţionale. 14 dintre acestea au fost deja publicate.
Acum, că mijloace din exterior vin tot mai puţine, noi am propus ca şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor să contribuie nu doar la aprobarea standardelor, dar şi la elaborarea lor din sursele alocate pentru elaborarea bazei normative. Aceste mijloace provin din contribuţiile agenţilor economici din ramură.
Am vrea ca orice angajator şi salariat să cunoască aceste standarde, nu doar să fie publicate. Acest lucru va fi un mare avantaj pentru angajat, care îşi va cunoaşte preţul. În acest caz, el va şti de la ce să pornească şi cum să negocieze un contract individual de muncă.
Recent, noi am prezentat experienţa noastră în ceea ce priveşte elaborarea standardelor profesionale în cadrul unei mese rotunde ce s-a desfăşurat în Kazahstan şi la care au participat reprezentanţi din mai multe ţări ale fostei URSS. Cei din Kazahstan au menţionat că ei au elaborat aproximativ 800 de standarde ocupaţionale, dar nici reprezentanţii patronatelor, nici ai sindicatelor nu sunt antrenaţi în acest proces şi lucrurile nu merg.
La noi, standardele ocupaţionale sunt elaborate de specialişti cu implicarea muncitorilor, a persoanelor care verifică aceste standarde şi, până la urmă, aprobarea lor este una strictă. Acum, exemplul nostru urmează să fie preluat de alte ţări.
Noi pledăm pentru constituirea cât mai multor comitete sectoriale pentru elaborarea standardelor ocupaţionale. Astfel vom avea o putere de argumentare mai mare în faţa autorităţilor statului pentru ca aceste standarde să fie elaborate, aprobate şi implementate în şcolile profesionale.
„Vocea poporului”: Care este ponderea femeilor în acest sector şi care este rolul lor în consolidarea mişcării sindicale?
Ludmila Voinarenco: Nu putem vorbi despre un număr mare de femei în ramura construcţiilor, care este dominată de bărbaţi. Organizaţia de femei a fost creată la finele anului 1995, atunci când „Sindicons” a devenit membru al Federaţiei Internaţionale a Lucrătorilor din Construcţii şi Industria Lemnului (BWI), care dispunea de o astfel de structură.
Se ştie că femeile din construcţii sunt antrenate mai mult la lucrări de finisaj, contabilitate, activităţi de birou. Aceasta nu ne împiedică să ne ocupăm şi de problemele femeilor. Totuşi, cred că această structură trebuie să se ocupe nu doar de soluţionarea problemelor femeilor, ci şi ale bărbaţilor, pentru că ele sunt comune. Cu toate acestea, Convenţia colectivă de ramură conţine şi prevederi legate exclusiv de drepturile femeilor. Cât priveşte reprezentarea femeilor în structurile de conducere, în Federaţia „Sindicons”, acest raport e de 50 la 50. Aceasta vorbeşte despre faptul că, atunci când sunt timpuri grele, femeile nu se tem să-şi asume responsabilităţi. Aş vrea să aduc un exemplu de solidaritate. Odată, în cadrul unei vizite la o carieră, un membru de sindicat ni s-a plâns că are o fiică şi aceasta îşi poate pierde vederea dacă nu i se va face o operaţie, pentru care nu are bani. Atunci organizaţia de femei a făcut apel la solidaritate şi suma necesară a fost colectată. Avem multe exemple de acest fel.
„Vocea poporului”: Cât de motivaţi sunt tinerii din construcţii să se asocieze în sindicate?
Tudor Rusu: Consiliul de Tineret a fost creat în 1995, la fel ca şi organizaţia de femei. La începutul fiecărui an este elaborat un plan de activitate. Acţiunile sunt diverse şi ţin mai mult de instruire, mese rotunde, campanii de informare.
O problemă mare o constituie salariile mizere şi atât timp cât ele nu acoperă necesităţile tinerilor, ei decid să plece peste hotare. După finalizarea studiilor, tinerii nu au un loc de trai şi nici nu câştigă destul pentru a închiria o locuinţă. Ei nici nu-şi pot întemeia o familie. Noi îi pregătim, îi instruim şi, cu toate acestea, ei sunt nevoiţi să plece.
La fel e şi în cazul întreprinderilor de construcţie. Se angajează, lucrează jumătate de an, un an şi pleacă. Ponderea tinerilor în „Sindicons” este de 30 la sută.
Gheorghe Ivanov: La noi la unitate, tinerii constituie doar aproximativ 10 la sută.
Ludmila Voinarenco: Cele 30 la sută sunt mai mult pe seama membrilor de pe la şcolile profesionale. Muncitori tineri la unităţile din construcţii sunt foarte puţini. De aceea, rolul acestui consiliu este de a atrage tineri în sindicat. Tinerii se înţeleg mai uşor între ei. Drept urmare, în ultimii ani, tot mai mulţi lideri de sindicat sunt aleşi din rândul tinerilor. Aceştia manifestă interes faţă de activitatea sindicală.
Victor Talmaci: Ceea ce practicăm noi şi le place tinerilor sunt seminarele şi instruirile cu participarea unor persoane cu experienţă. Tinerii pun multe întrebări şi manifestă un interes sporit. Adevărul e că, prin anii 90, întreprinderile aveau cămine pentru lucrătorii tineri, iar acum angajatorii constată că, de-ar avea şi acum, ar rezolva multe probleme legate de această categorie de muncitori.
„Vocea poporului”: Cum decurge dialogul social la nivel de unitate şi ce privilegii reuşesc sindicatele să obţină pentru membrii lor?
Gheorghe Ivanov: Mulţi dintre angajatorii din ţara noastră acordă atenţie problemelor de ordin social, fiindcă atitudinea lucrătorilor faţă de muncă depinde şi de aceasta. În ultimul timp avem însă unele probleme legate de salarizare. Este vorba despre mai multe organizaţii la care le-a fost pus sechestru pe mijloacele financiare. În unele cazuri, lucrătorii nu şi-au primit lefurile pe cinci luni. Salariul ar trebui să fie sfânt, să existe subconturi în bănci, doar cu această destinaţie, ca să nu fie blocate salariile.
Oleg Mîrleanu: Încercăm să rezolvăm această problemă, inclusiv prin promovarea Convenţiei 173 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, care ţine de crearea unui fond de garantare pentru plata creanţelor salariale. În ţara noastră nu există aşa ceva şi, de aceea, sunt cazuri când falimentează întreprinderile, iar angajaților nu le sunt achitate datoriile salariale.
În ceea ce priveşte negocierile la nivel de unitate, majoritatea organizaţiilor primare ne solicită ajutor, în special, la perfecţionarea proiectelor de contracte colective de muncă. De multe ori, sindicaliştii de la întreprinderi nu conştientizează prea bine rolul dialogului social, nu înţeleg multe norme legale sau le interpretează eronat. Noi le organizăm seminare, instruiri şi ele dau rezultate.
Un aspect care ne creează dificultăţi în cadrul negocierilor colective ţine de stabilirea unui sistem netarifar de salarizare. Dacă, până nu demult, era doar un sistem de salarizare – cel tarifar – acum legea permite şi aplicarea sistemelor netarifare. Un sistem-cadru netarifar de salarizare nu există şi noi sperăm că, în timpul apropiat, va fi elaborat.