Tehnici moderne de elaborare și negociere a contractelor colective de muncă au fost abordate în cadrul unui seminar de trei zile, care a avut loc la Institutul Muncii. Evenimentul a fost organizat de CNSM, cu susținerea Agenției Daneze pentru Dezvoltarea Sindicatelor DTDA și New Democracy Fund, a avut loc în perioada 5-7 mai și a reunit sindicaliști din cadrul CNSM și din centrele sindicale național–ramurale.
Formatorul activității, Jan Køhler Nielsen, expert danez, a menționat, în cadrul instruirii, că contractul colectiv de muncă reprezintă un instrument fundamental pentru asigurarea și protejarea drepturilor salariaților și stabilește condiții de muncă echitabile, salarii decente și garanții sociale.
„Scopul meu în acest seminar se concentrează nu atât pe cum să-i învăț eu pe sindicaliști, dar, în primul rând, să facem o analiză detaliată a conceptului de contract colectiv de muncă, ce implică și niște etape, cum ar fi analiza datelor, cunoașterea legislației”, a menționat expertul danez. În Danemarca, se pune accent pe productivitatea muncii. „Nu putem avea condiții bune de muncă, atât timp cât nu vom avea și productivitate. De aceea, discutăm și despre acești termeni. Atunci când
vorbim despre negocieri în Danemarca, în primul rând, se iau în considerare rezultatele care sunt în acea companie”, a spus Jan Køhler Nielsen pentru ziarul „Vocea poporului”, adăugând că Republica Moldova ar putea prelua experiența țării sale în acest sens.
Mai mult, un negociator trebuie să cunoască și alte aspecte, cum ar fi rata inflației, pentru a negocia și a obține o majorare a salariilor.
Jan Køhler Nielsen a ținut să menționeze că în Danemarca sindicatele nu se luptă cu angajatorii, dar sunt în aceeași barcă. „Interesul angajatorilor este de a mări productivitatea muncii și cel al sindicatelor este de a obține condiții mai bune de muncă. În ultimii 20 de ani, noțiunea de leadership a fost preluată chiar în rândul lucrătorilor, și nu mai avem această lacună, am ajuns la o înțelegere”, a subliniat formatorul activității.
Danemarca: Amenzi usturătoare pentru neplata salariilor timp de câteva luni
Cu siguranță, negocierea unor clauze în contractele colective de muncă ar putea preveni cazuri de exploatare a salariaților, susține expertul danez. „Un nivel înalt de educație și o formare continuă a salariaților, de asemenea, vor preîntâmpina cazurile în care angajații ar putea fi exploatați de angajatori. Un sistem de salarizare progresiv înseamnă: cu cât învăț mai mult, cu atât salariul meu este mai mare”.
Un element foarte important în negocierea contractelor colective de muncă constă în modul în care se rezolvă conflictele de muncă. Cât despre cazul salariaților de la Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”, care nu și-au ridicat lefurile de șase luni, expertul danez a opinat că este o încălcare gravă a drepturilor angajaților.
„În astfel de situații, în Danemarca angajatorului respectiv i s-ar fi aplicat niște amenzi usturătoare. Dar în Republica Moldova este o altă situație economică. Nu poți să ai reguli în trafic atâta timp cât mergi pe roșu. Trebuie să aveți un Cod al muncii care să respecte ambele părți. Astfel de conflicte sunt soluționate în Danemarca de tribunale ale muncii”, a specificat Jan Køhler Nielsen.
În cadrul seminarului, sindicaliștii au participat la activități interactive și au lucrat în grupuri, concentrându-se pe exemple practice și aplicabile în pregătirea pentru negocierea contractelor colective de muncă.
Potrivit datelor Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, la sfârșitul anului trecut erau în vigoare 4072 de contracte colective de muncă, acestea cuprinzând 230 de mii de salariați. Rata de acoperire a salariaților cu contracte colective de muncă în 2023 a fost de aproximativ 40 la sută.



