Vă rog să ne spuneți care sunt cele mai importante Convenții ale Organizației Internaționale a Muncii care vizează egalitatea de șanse și de tratament ratificate de Republica Moldova și care sunt obiectivele acestora? În ce măsură legislația națională reflectă prevederile acestor norme de drept internațional sau care sunt angajamentele statului ca urmare a ratificării lor?
Diana Cotruță, Chișinău
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Organizația Internațională a Muncii (OIM) a adoptat mai multe convenții care vizează egalitatea de șanse și de tratament. Acestea constituie standarde internaționale pentru eliminarea discriminării și promovarea egalității între toți lucrătorii.
Republica Moldova a ratificat principalele instrumente internaționale ale OIM în domeniul egalității de șanse și de tratament. Aceste convenții (standarde internaționale) nu se limitează doar la interzicerea discriminării, ci obligă statele membre să adopte politici active, să creeze mecanisme de aplicare și să promoveze schimbări productive pentru realizarea efectivă a egalității de șanse și de tratament. Iată cele mai importante convenții și obiectivele principale ale acestora.
Convenția nr. 100/1951 privind egalitatea de remunerare prescrie, după cum rezultă din titlul său, o remunerare egală între bărbați și femei pentru o muncă de valoare egală. Prin ratificarea acesteia, statul se angajează să adopte legi/politici pentru remunerare egală și eliminarea diferențelor salariale bazate pe sex. Este important de menționat că, în context, Convenția reafirmă necesitatea colaborării guvernelor cu organizațiile patronale și ale salariaților pentru a pune în aplicare dispozițiile convenției respective.
Convenția nr. 111/1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă şi exercitării profesiei prescrie obligația statului care o ratifică de a promova ca obiectiv fundamental egalitatea de șanse și de tratament, formulând și aplicând o politică națională ce urmărește eliminarea tuturor formelor de discriminare în materie de forță de muncă și de exercitare a profesiei. Ratificarea Convenției obligă statul să abroge sau să modifice orice dispoziție legislativă sau practică administrativă care este incompatibilă cu politica menționată.
Convențiile internaționale nu se limitează doar la interzicerea discriminării, ci obligă statele membre să adopte politici active
Convenția nr. 156/1981 privind egalitatea de șanse și egalitatea de tratament pentru lucrători și lucrătoare cu responsabilități familiale constituie un obiectiv considerabil în politica socială a statului. Convenția prevede că statele membre, prin politicile lor naționale, trebuie să „asigure accesul egal la angajare și promovare a lucrătorilor cu responsabilități familiale”. Obiectivul principal al acesteia constă în promovarea egalității de șanse între bărbați și femei prin asigurarea că responsabilitățile familiale nu reprezintă un obstacol în calea angajării sau avansării profesionale.
Alte standarde internaționale privind egalitatea de șanse și tratament le constituie Convenția nr. 159/1983, care dispune asigurarea egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități în muncă (neratificată de Republica Moldova) și Convenția nr. 190/2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii (ratificată prin Legea nr. 440 din 28.12.2023), care are ca obiectiv principal crearea unui mediu de muncă lipsit de violență și hărțuire. Urmare a ratificării acestei Convenții, statul are obligația să întreprindă măsuri de prevenire, protecție și mediere, precum și adoptarea legislației împotriva hărțuirii și violenței. Referitor la adaptarea legislației naționale la prevederile Convențiilor ratificate, menționăm următoarele. Cadrul juridic național reflectă într-o măsură considerabilă standardele internaționale privind egalitatea de șanse și de tratament. Codul muncii și alte acte legislative conțin dispoziții concrete privind interzicerea discriminării, asigurarea egalității de remunerare între femei și bărbați etc. În același timp, considerăm că sunt necesare eforturi suplimentare pentru implementarea deplină a convențiilor ratificate.
