La solicitarea mea de angajare prin contract individul de muncă mi s-a explicat că poate fi acceptată doar încheierea unui contract de prestări servicii. Vă rog să ne spuneți în ce cazuri poate fi încheiat un contract de prestări servicii și în ce constă delimitarea acestui contract de contractul individual de muncă?
Alexandru Corman, Cahul
Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. Linia fierbinte la tel.: 0 800 800 20 (luni şi joi de la 14.00-16.00).
Ion PREGUZA
expert
în Departamentul juridic al CNSM
Contractul civil de prestări servicii poate fi încheiat doar în anumite condiții, când nu există raporturi de muncă subordonate. Cu alte cuvinte, activitatea în temeiul unui contract de prestări servicii nu îndeplinește criteriile raporturilor juridice de muncă.
Prin contractul de prestări servicii, o parte (prestator) se obligă să presteze celeilalte părți (beneficiar) anumite servicii, iar aceasta se obligă să plătească retribuția convenită (art. 1375 alin. (1) din Codul civil).
Drept obiect al contractului de prestări servicii pot constitui servicii de orice natură. În situații reale, beneficiarului i se prestează un anumit serviciu, de care acesta are nevoie. Bunăoară, servicii de audit, consultative, informaționale, medicale, muzicale, de repetitor și altele, care au un caracter ocazional, de exemplu: elaborarea unui studiu, traducerea unui document, reparația unui echipament etc.
Contractul de prestări servicii este un contract pur civil. Delimitarea contractului acestui contract de contractul individual de muncă constă în natura juridică a acestor contracte. Ele (contractul de prestări servicii și contractul individual de muncă) fac parte din două ramuri de drept separate. Prin urmare, baza juridică a fiecăruia din aceste contracte este diferită – respectiv, Codul civil și Codul muncii.
În cazul contractului de prestări servicii, prestatorul nu este subordonat beneficiarului, adică nu persistă raporturi de subordonare, nu se aplică răspunderea disciplinară, fapt care este caracteristic pentru contractul individual de muncă.
Delimitarea contractului de prestări servicii de contractul individual de muncă constă în natura juridică a acestora
Salariatul, în cadrul contractului individual de muncă, își exercită obligațiile profesionale de muncă în limitele de timp strict determinate de către angajator prin prisma reglementărilor legale. În cazul contractului de prestări servicii, programul de muncă este stabilit de către prestator.
Locul de muncă pentru salariat, care constituie o garanție juridică, trebuie să fie indicat, în mod obligatoriu, în contractul individual de muncă. În cazul contractului de prestări servicii, prestatorul își alege de sine stătător locul de desfășurare a serviciului.
Contractul individual de muncă se încheie, de regulă, pe durată nedeterminată. Încheierea acestuia pe durată determinată se permite numai în cazurile prevăzute de lege, fapt care ține de asigurarea stabilității contractului individual de muncă. Contractul de prestări servicii se încheie pe durată determinată, adică pe durata executării lucrării sau a serviciului respectiv.
Un alt criteriu al delimitării (și nu ultimul) al acestor contracte este remunerația, care, în cazul contractului individual de muncă, o constituie salariu lunar (cu respectarea reglementărilor legale privind salariul minim garantat). În cazul contractului de prestări servicii, remunerația o reprezintă prețul serviciului stabilit prin acordul părților.
Așadar, nu poate fi încheiat un contract de prestări servicii dacă activitatea, în realitate, îndeplinește sau ține de natura juridică a contractului individual de muncă, precum ar fi: subordonarea ierarhică; programul de lucru stabilit de angajator; răspunderea disciplinară; remunerație lunară fixă și altele.
Dispoziția alin. (3) al art. 2 din Codul muncii atenționează asupra faptului că „În cazul în care instanța de judecată stabilește că, printr-un contract civil, se reglementează de fapt raporturile de muncă dintre salariat și angajator, acestor raporturi li se aplică prevederile legislației muncii”.
