Scriam în numărul trecut al ziarului „Vocea poporului” că Vera Platon, reprezentanta CNSM în teritoriu, a organizat o masă rotundă la care au participat mai multe sindicaliste, dar și oameni cu funcții de răspundere din raioanele Rezina, Șoldănești și Orhei. La eveniment au fost dezbătute probleme de interes comun.
Liliana Gherman, inspector principal de muncă în cadrul Inspecției teritoriale de muncă Orhei, a avut un discurs interesant, plin de sfaturi utile pentru femei. Ea a relevat că angajarea la lucrări sezoniere adesea se desfășoară cu încălcarea prevederilor legale și i-a informat pe cei prezenți despre particularitățile raporturilor juridice de muncă ale salariaților angajați la lucrări sezoniere, reglementate de Codul muncii.
Conform prevederilor art. 279, alin. (1) din Codul muncii, „se consideră lucrări sezoniere lucrările care, în virtutea condițiilor climaterice și a altor condiții naturale, se efectuează într-o perioadă concretă a anului calendaristic, ce nu depășește șase luni”.
Liliana Gherman a relevat că contractul individual de muncă cu salariaţii angajaţi la lucrări sezoniere se va încheia în formă scrisă, se va întocmi în două exemplare şi se va semna de ambele părți. El va produce efecte din ziua semnării, dacă clauzele contractului nu prevăd altfel. Angajarea poate fi legalizată prin ordinul angajatorului, emis în baza contractului individual de muncă şi adus la cunoștința salariatului, sub semnătură, în termen de trei zile lucrătoare de la data semnării de către părți a contractului individual de muncă.
Reglementări prin lege
Pe lângă reglementările generale, referitoare la încheierea contractului individual de muncă, Codul muncii stabilește pentru salariaţii angajaţi la lucrări sezoniere reguli suplimentare. De pildă, caracterul sezonier al muncii trebuie să fie specificat expres în contractul individual de muncă. Însă, dacă nu se va regăsi lucrarea pentru care angajați salariatul în lista stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 1273 din 19 noiembrie 2004, atunci organul abilitat de stat va putea constata încheierea contractului individual de muncă pe o perioadă nedeterminată și nu veți putea înceta respectivele relații de muncă în baza art. 82, lit. h) al Codului muncii, chiar dacă sezonul pentru îndeplinirea lucrării pentru care ați angajat salariatul s-a terminat. De asemenea, la angajarea salariaţilor la lucrări sezoniere, termenul de probă nu poate fi mai mare de două săptămâni calendaristice.
Contractul individual de muncă cu salariaţii angajaţi la lucrări sezoniere încetează în temeiul ordinului angajatorului, care se aduce la cunoştinţa salariatului, sub semnătură, cel târziu la data eliberării din serviciu, cu excepția cazului în care salariatul nu lucrează până în ziua eliberării din serviciu (absenţă nemotivată de la serviciu, privaţiune de libertate etc).
Deci, desfacerea unui asemenea contract de muncă va fi efectuată în baza art. 82, lit. h) din Codul muncii: „contractul individual de muncă încetează în circumstanțe ce nu depind de voința părților, la încheierea sezonului, în cazul contractului individual de muncă pentru îndeplinirea lucrărilor sezoniere”.
Angajatorul este obligat să-l preavizeze, sub semnătură, pe salariatul angajat la lucrări sezoniere despre încetarea contractului individual de muncă în legătură cu expirarea termenului cu cel puțin șapte zile calendaristice înainte.
Salariatul angajat la lucrări sezoniere este obligat să prevină, în scris, angajatorul despre desfacerea contractului individual de muncă înainte de termen cu cel puţin șapte zile calendaris-tice.
Indemnizaţia de concediu
Conform prevederilor art. 281 din Codul muncii, salariaților angajați la lucrări sezoniere, la încetarea contractului individual de muncă în legătură cu încheierea sezonului, li se plătește o indemnizație pentru zilele de concediu nefolosite. Astfel, în pct. 5 al modului de calculare a salariului mediu pentru salariaţii angajaţi la lucrări sezoniere, la calcularea indemnizaţiei pentru zilele de concediu nefolosite se utilizează ca perioadă de decontare durata sezonului (până la șase luni). Conform prevederilor punct. 9 al modului de calculare a salariului mediu, salariul mediu pe o zi calendaristică pentru calculul indemnizaţiei pentru zilele de concediu nefolosite salariaţilor angajaţi la lucrări sezoniere se determină prin împărţirea câştigului pentru timpul lucrat efectiv la numărul de zile real lucrate pe durata sezonului.
La desfacerea contractului individual de muncă cu salariatul angajat la lucrări sezoniere, în legătură cu lichidarea unității, cu reducerea numărului sau a statelor de personal, angajatului i se plătește o indemnizație de eliberare din serviciu în mărimea salariului său mediu pe două săptămâni.
Despre sănătatea femeilor și profilaxia cancerului mamar și de col uterin a vorbit Aliona Vozian, medic ginecolog la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor din Rezina. Ea a menționat că prevenirea cancerului de col poate fi făcută cu ușurunță prin vaccinarea fetițelor și prin sreening, o dată la trei ani, în cazul femeilor cu vârsta între 25-61 de ani. Procedura este efectuată gratuit, e suficient ca femeile să se adreseze la medicul de familie.
Aculina POPA