Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. | |
La întrebările primite la redacţie va răspunde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA. | |
Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39 | |
Luni şi joi de la 14.00-16.00. |
Concediul medical nu se include în durata celui de odihnă
În caz de coincidenţă, durata concediului medical se include sau nu în durata celui de odihnă anual?
Radu Bumbac, Hîncești |
Durata concediilor medicale nu se include în durata celor de odihnă anuale. În caz de coincidenţă totală sau parţială a concediului de odihnă anual cu cel medical, în baza unei cereri scrise a salariatului, concediul de odihnă anual nefolosit integral ori parţial se amână pe perioada convenită prin acordul scris al părţilor sau se prelungeşte, respectiv, cu numărul zilelor indicate în documentul eliberat în modul stabilit privitor la acordarea concediului medical în cadrul aceluiaşi an calendaristic (art. 118 alin. (6) din Codul muncii).
Reţinerile din indemnizaţia de disponibilizare, excluse
Sunt permise sau nu reţineri din indemnizaţia de eliberare din serviciu?
Olga Lupu, Orhei |
Potrivit articolului 150 din Codul muncii, nu sunt permise reţineri din indemnizaţia de eliberare din serviciu. Acelaşi articol nu admite reţineri nici din plăţile de compensare, precum şi din alte plăţi care, conform Codului de executare al Republicii Moldova, nu pot fi urmărite.