Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. | |
La întrebările primite la redacţie va răspunde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA. | |
Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39 | |
Luni şi joi de la 14.00-16.00. |
Concediul, acordat după expirarea a şase luni de muncă
În contractul individual de muncă este stabilit că dispun de toate drepturile şi obligaţiile reglementate de Codul muncii. Doresc să cunosc dacă am dreptul la concediul de odihnă anual şi, dacă da, când pot beneficia de acesta?
Ala Zaharia, Sîngerei |
Potrivit art. 112, alin. (1) din Codul muncii, dreptul la concediul de odihnă anual este garantat pentru toţi salariaţii. Totodată, conform art. 113, alin. (1) din Codul muncii, durata concediului de odihnă anual plătit nu poate fi mai mică de 28 de zile calendaristice, cu excepţia zilelor de sărbătoare nelucrătoare. Însă concediul respectiv se acordă salariatului pentru un an integral de lucru (calculat din ziua angajării). În acelaşi timp, art. 115, alin. (1) din Codul muncii stipulează că, pentru primul an de muncă, concediul de odihnă anual se acordă salariatului după expirarea a şase luni de muncă la unitatea respectivă.
Astfel, după expirarea a şase luni din primul an de muncă la unitate, salariatului i se acordă concediul de odihnă pentru un an integral de muncă, cu avans (urmând a fi recuperat în perioada rămasă până la împlinirea anului de lucru).
Ținem să menționăm că, potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, pentru următorii ani de muncă concediul de odihnă anual poate fi acordat salariatului, în baza unei cereri în scris, în orice timp al anului, conform programării stabilite.
Drepturi legate de reducerea statelor de personal
Mi-au rămas patru ani până la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă. Pot dispune de dreptul de menţinere la lucru, în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal?
Anatol Chetraru, Hîncești |
Potrivit art. 183, alin. (1) din Codul muncii, în caz de reducere a numărului sau a statelor de personal, de dreptul preferenţial de a fi lăsaţi la lucru beneficiază salariaţii cu o calificare şi productivitate a muncii mai înaltă.
În cazul unei egale calificări şi productivităţi a muncii, dreptul preferenţial de a fi lăsaţi la lucru în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal îl au inclusiv salariaţii cărora le-au rămas cel mult cinci ani până la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă (alin. (2), lit. l) din art. 183). Salariaţilor cărora le-au rămas mai mult de cinci ani până la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, în cazul reducerii numărului sau a statelor de personal nu beneficiază de dreptul preferenţial în acest sens.