O declaraţie comună privind migraţia personalului medical a fost semnată în cadrul unei întrevederi recente a ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi, cu Lutz Stroppe, secretar de stat al Ministerului Federal al Sănătăţii din Germania. Documentul a fost semnat în conformitate cu o hotărâre a Guvernului de la Chişinău pentru iniţierea negocierilor asupra proiectului Acordului interguvernamental cadru în domeniul migraţiei personalului medical.
În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte legate de realizarea prevederilor Planului de acţiuni moldo-german privind cooperarea în domeniul sănătăţii pentru 2014 şi proiectul aceluiaşi act pentru 2015.
Andrei Usatâi a accentuat în context importanţa suportului acordat de partea germană în ajustarea curriculei învăţământului universitar şi mediu de specialitate în medicină. În opinia oficialului, acesta constituie un demers important pentru recunoaşterea diplomelor în statul german, ceea ce va facilita mobilitatea şi angajarea cadrelor medicale. La rândul său, Lutz Stroppe a declarat că va susţine în continuare cursul de cooperare bilaterală şi este sigur că schimbul de practici şi cunoştinţe în domeniul sănătăţii este benefic pentru ambele părţi.
Pe parcursul anilor 2007-2014, în contextul parteneriatului moldo-german de colaborare în domeniul sănătăţii, au fost efectuate mai multe activităţi, inclusiv realizarea unor proiecte privind colaborarea în domeniul didactic şi ştiinţific, anesteziei pediatrice, al dezvoltării serviciilor comunitare medicale, al prevenirii şi controlului tuberculozei şi HIV/SIDA. În baza acordurilor de cooperare în domeniul chirurgiei şi neurochirurgiei sunt realizate stagii practice şi studii ale doctoranzilor, rezidenţilor şi
cadrelor didactice ale Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în clinicele universitare din Germania. Totodată, sunt organizate vizite ale specialiştilor germani la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, cu susținerea de cursuri pentru rezidenţi, medici şi cadre didactice, acordarea asistenţei consultative pacienţilor şi efectuarea intervenţiilor chirurgicale demonstrative. De asemenea, partenerii germani au oferit suport în dezvoltarea curriculei universitare şi materiale didactice pentru instruirea universitară în domeniul informaticii medicale.