Chiar dacă ne declarăm apolitici, centrați pe probleme sociale și umane, până la urmă, totul e politică. Precum totul e text, indiferent de mesaj.
Războiul din Ucraina a întors lumea pe dos, a inversat lucrurile și valorile în care multă lume credea.
De acum încolo, lumea va fi altfel. Ceva totuși va fi imuabil: Omul! Viața, cel mai de preț dar oferit de Dumnezeu, pe care nimeni nu este în drept să-l ia.
Ei bine, putem constata fără teama de a greși că toate războaiele se rezumă la ideologie și economie. Ideologia, fie fascistă sau comunistă (vedeți oare acum vreo deosebire între acestea?), țintește în Om, în dezumanizarea și înrobirea acestuia. Între altele, mulți autori, analiști serioși au dovedit, cu probe solide, că motivul declanșării primului război mondial nu a fost asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei (acesta a fost doar pretextul), ci concurența economică acerbă dintre Marea Britanie (care deținea atâtea colonii, încât se spunea că în Imperiul Britanic nu apune niciodată soarele) și Germania, noul colos economic, ce nu avea colonii, dar avea, în schimb, o economie robustă în continuă creștere, mari ambiții și disciplină (de, spiritul german). În fine, economia dictează politica. Dar să lăsăm la o parte politica, să revenim la oile noastre.
Democrația, politica socială umană, echitabilă, au ca obiectiv să ajute omul slab, să corecteze ceea ce „a greșit” Demiurgul. Fiindcă așa e dat de la Dumnezeu, oamenii nu sunt egali, deși toți (bine, în statele normale, nu în cele totalitare) au șanse egale de afirmare, pentru progres.
La noi, se pare, e ca la nimeni. Într-o țară care se află în coada clasamentului (ultima în Europa) după nivelul de trai, s-au stabilit salarii nesimțite pentru directori de întreprinderi și agenții de stat care produc aer sau gestionează niște treburi care merg de la sine, cu sau fără acești „manageri”, numiți, de cele mai multe ori, pe niște criterii care nu au nimic în comun cu meritocrația…
Suedia, țara care este considerată un adevărat paradis social, a construit niște relații între cetățeni și stat cu care s-ar putea mândri oricine. Țin minte, prin anii 1970-1980, membrii trupei ABBA spuneau, într-un interviu, că, deși câștigă milioane de dolari lunar, achită la stat impozite de până la 70%…
Un raport al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC) privind finanțarea echitabilă a protecției sociale a constatat că finanțarea protecției sociale prin forme progresive de impozitare – cum ar fi impozitul pe venit progresiv, impozitul pe profit și impozitul pe capital – generează rezultate sociale și economice pozitive, dezmințind mitul că astfel de forme de impozitare reprezintă dezavantaje pentru ocuparea forței de muncă și creșterea economică.
„Guvernele au la dispoziție o varietate de mijloace pentru a începe extinderea acoperirii protecției sociale. Acest raport arată clar că cei care își permit să plătească mai mult ar trebui să plătească mai mult și că guvernele ar trebui să se îndepărteze de formele regresive de impozitare”, a declarat Sharan Burrow, secretarul general al ITUC.
Un precept biblic spune: „Cel ce dă săracului, însutit va primi, și viața veșnică va moșteni”. Nu e oare asta menirea statului, a tuturor cetățenilor, să contribuie la ajutorarea celor săraci și năpăstuiți, de multe ori tot din vina statului sau a exploatatorilor hapsâni, care nu s-au îngrijit ca cei care au muncit în sudoarea frunții să aibă pâine pe masă, un trai decent?
Până la urmă, ajungem la situația că cei mulți și săraci plătesc (cu sănătatea lor, prin lipsurile îndurate) erorile în politica economică, în repartizarea bunurilor și a roadelor muncii…
