19 august 2022
Chisinau
Social

Ceaiul de la ora 10. Veaceslav Rufala: Activăm ca un sindicat modern, dar cu sechele din URSS

Loading
Social Ceaiul de la ora 10. Veaceslav Rufala: Activăm ca un sindicat modern, dar cu sechele din URSS
Ceaiul de la ora 10. Veaceslav Rufala: Activăm ca un sindicat modern, dar cu sechele din URSS

rufala

 

Energetica este un sector important al economiei naționale a Republicii Moldova şi reprezintă o ramură strategică și specifică. Însă, pentru dezvoltarea cu succes a mişcării sindicale, sunt necesare metode mai bune de activitate, idei, critici constructive şi insistenţă. Invitaţii ediţiei actuale a acestei rubrici sunt Vea­ceslav Rufala, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Energetică şi Industrie, Svetlana Cebotari, responsa­bilă de organizare, şi Ludmila Rufala, jurist consultant în cadrul aceleiaşi federaţii.

 

– Pentru început, vă rog să ne faceţi o caracterizare succintă a ramurii în care activează sindicaliştii din organizația dumneavoastră.

 

Veaceslav Rufala: Activăm ca un sindi­cat contemporan, dar cu rămăşiţe, sechele din Uniunea Sovietică. Trebuie să treacă ani ca să schimbăm mentalitatea oameni­lor, îndeosebi a celor din Republica Moldo­va. Când am fost în Olanda şi am auzit că membrii de sindicat, achitând 17 euro pe lună, cotizaţia unică, beneficiază în schimb numai de asistenţă juridică şi mai mult ni­mic, m-a mirat acest fapt. La noi, salariatul achită în medie 50 de lei drept cotizaţie, dar vrea înapoi 200 de lei sub formă de ajutoare. Anterior, am făcut parte din Fe­deraţia Sindicală ,,Sindenergo”, dar când am înţeles că nu prea suntem protejaţi, pentru că am avut nişte cazuri în care nu s-a intervenit când trebuia, nu am primit nici un suport, am decis să ne separăm. Aveam atunci în jur de 2300 de membri de sindicat şi am creat Uniunea Sindicatelor din Energetică. Evident, pe parcursul anilor, au survenit şi schimbări. A dispărut o între­prindere, a apărut alta. Am avut externali­zări ale serviciului de întreţinere a reţelelor de joasă şi medie tensiune, iar personalul nostru a trecut la vreo şase întreprinderi. Am încercat să creăm şi acolo sindicate, dar este cam greu în Republica Moldova să organizezi un sindicat.

 

– Asta vroiam să vă întreb. Cum îi mo­tivaţi pe angajaţi să devină membri de sindicat?

 

Veaceslav Rufala: Noi aproape la toate întreprinderile am creat comitete sindicale. Chiar dacă legea prevede protecţia salari­atului, acesta nu întotdeauna reclamă vre­un abuz din partea angajatorului. Uneori, angajaţii refuză să scrie ceva oficial pe nu­mele angajatorului, din teamă, probabil, să nu își piardă locul de muncă, asta în primul rând. În al doilea rând, 

pentru că ştiu că angajatorii nu vor fi pedepsiţi pentru încăl­cările comise. În cel mai bun caz, vor plăti o amendă şi cu asta se va termina totul. Oricum, puterea este în mâinile lor şi aici trebuie să găsim limbaj comun cu ei. Tre­buie să găsim o formulă de colaborare ca să organizăm angajaţii. Drept exemplu pu­tem analiza un caz de-al nostru, când am creat un sindicat, iar peste o lună, şeful a decis să creeze o altă firmă şi a trecut tot personalul la acea întreprindere. Din punct de vedere juridic, aici trebuia iarăși să adu­năm cereri, să creăm organizaţia sindicală la noua întreprindere. Oamenii nu prea in­tră în esenţă, ei cred că noi ne jucăm de-a crearea sindicatelor, nu prea înţeleg că sunt nişte aspecte juridice.

 

– Cum conlucraţi cu companiile cu ca­pital străin pentru bunul mers al lu­crurilor? Cât de deschişi sunt investi­torii străini? Nu se încearcă a diminua rolul sindicatelor?

 

Veaceslav Rufala: Este uşor de lucrat cu aceste companii, pentru că respectă drepturile omului şi legislaţia Republicii Moldova. Când am încercat să creăm sin­dicatele la întreprindere unde sunt şefi au­tohtoni, nu prea ne înţelegeau. Credeau că am creat sindicate ca să împiedicăm lucrul. Într-un caz am fost chiar nevoiţi să apelăm la directorul întreprinderii şi i-am spus că dacă nu ne ajută la înlăturarea piedicilor în crearea organizaţiei sindicale, atunci noi vom avea alte relaţii.

 

– Cât de protejaţi sunt muncitorii sub aspectul securității şi al sănătății în muncă? Cum sunt echipaţi de muncă salariaţii? Au tot de ce au nevoie?

 

Ludmila Rufala: Avem o monitoriza­re foarte dură şi ne implicăm permanent în ceea ce ţine de asigurarea angajaţilor cu îmbrăcăminte şi încălţăminte specială, cu echipament performant. Ne-am dezis chiar şi de utilajele care erau de pe timpul Uniunii Sovietice, cele care verificau lipsa tensiunii de la 6-10 KW. Acum avem apa­ratură foarte performantă. Colaborăm cu colegii noştri din România. Doar ştiţi că la ei energetica e mult mai dezvoltată.

 

– Aveţi programe de instruire în secu­ritatea muncii?

 

Svetlana Cebotari: Bineînţeles. Tot tim­pul se organizează cursuri în acest sens. Conlucrăm activ şi cu Institutul Muncii. Fa­cem tot ce ne stă în puteri pentru ca per­sonalul nostru să beneficieze de astfel de cursuri, să fie mai bine informaţi, iar astfel devin şi mai protejaţi. În plus, deja al doi­lea an la rând la întreprindere este anunţat Anul tehnicii securităţii. Sigur, în compara­ţie cu anii trecuţi, suntem mai bine dotaţi cu echipamente de protecţie, îmbrăcă­minte şi încălţăminte speciale. Trebuie să vă spun că s-a schimbat mult şi atitudinea unor responsabili de la întreprindere vizavi de echiparea cu îmbrăcăminte specială. Se alocă mai mulţi bani pentru ca angajatul să fie mai protejat. Este o inovaţie acum pentru noi faptul că avem procurat un dis­pozitiv care se numeşte „Linia vieţii”. Aces­ta se îmbracă pe cap şi are menirea de a semnaliza atunci când te apropii de o linie de înaltă tensiune. Este destul de costisi­tor, circa o sută de mii de lei, dar viaţa este mult mai scumpă.

O problemă cu care ne confruntăm des este aceea că la noi în ţară toţi sunt spe­cialişti. Mă refer la faptul că atunci când se încearcă majorarea unui tarif sau altul, toţi se revoltă. Sigur, îi înţelegem, dar să ne înţeleagă şi ei pe noi, pentru că o in­vestiţie costă bani. Chiar intemperiile de săptămâna trecută ne-au arătat câte mai avem de făcut. Trebuie să investim în uti­laje performante, ca să nu avem astfel de cazuri de deconectări în masă a energiei electrice, cum a fost recent. Şi totul trebuie să se facă în conlucrare.

Spre exemplu, compania Gas Natural Fenosa a investit şi în utilaj, în echipament special pentru protecţia personalului, pen­tru că ştiţi că obiectivul nostru principal este zero accidente. Din an în an, acest in­dicator, slavă Domnului, se îmbunătăţeşte.

 

– Cum decurge în prezent dialogul so­cial în ramura energetică şi în indus­trie? Ce înlesniri au reuşit sindicatele să obţină pentru membrii săi?

 

Veaceslav Rufala: Dialogul social exis­tă nu doar pe hârtie, dar şi în practică. Cât priveşte înlesnirile, în fiecare an avem creş­teri la salariu, în funcție de rata inflaţiei, dar oricum se stabilesc. Se îmbunătățesc şi condiţiile de muncă, echipamentul special. Conflicte de muncă nu prea avem, pentru că reuşim să le aplanăm înainte ca aces­tea să apară, le prevenim. Avem un dialog direct şi mereu constructiv cu preşedintele companiei şi chiar aş dori la toate între­prinderile din Republica Moldova să fie un astfel de dialog. Conducerea întreprinderii este deschisă spre conlucrare cu sindicate­le şi noi am demonstrat de-a lungul anilor că acesta este creat nu pentru a pune pie­dici unui angajator, dar pentru cooperare, pentru dezvoltarea companiei.

 

– Cu ce probleme se confruntă salaria­ţii Federaţiei Sindicatelor din Energe­tică şi Industrie?

 

Ludmila Rufala: Omului, oricât i-ai da, mereu ceva nu îi ajunge. Cea mai mare pro­blemă este faptul că oamenii nu înţeleg că sindicatul nu există doar pentru a acorda ajutoare materiale, ci pentru a facilita dia­logul social cu angajatorul şi a contribui la apărarea drepturilor salariatului, la protec­ţia social-economică a salariatului. La noi, ei achită cotizaţii de 50 de lei, dar cer 200. Trebuie să schimbăm mentalitatea omului.

 

 

– Care este situaţia cu forţele de mun­că tinere? Vin tinerii să muncească, aderă la sindicat?

 

Veaceslav Rufala: O problemă mare sunt tinerii specialişti. Acum a venit timpul când vin copiii salariaţilor care au crescut în perioada Uniunii Sovietice, când statul oferea totul şi asta ei cer şi acum. Lucru­rile s-au schimbat mult de atunci, dar ei nu înţeleg asta. Vin la noi să se angajeze şi ne întreabă dacă întreprinderea nu oferă locuinţe. Bine, şi chiar dacă întreprinderea ar avea aşa posibilităţi, trebuie să vadă o finalitate, dar la noi ştiţi cum sunt tinerii specialişti: vin, muncesc trei sau cinci ani şi pleacă peste hotare sau la o altă între­prindere. Să fie un împrumut din partea în­treprinderii, tot nu este real în ziua de azi. Un apartament costă mult, dar atâția bani întreprinderea nu poate oferi.

 

– Care este salariul minim în dome­niu?

 

Veaceslav Rufala: Salariul minim este de peste cinci mii de lei. Dar asta nu este o sumă mare, pentru că noi am calculat salariul minim pentru o persoană care are la întreţinere copii şi calculele ne-au arătat că acesta ar trebui să fie de 25 de mii, în cazul întreţinerii, şi 40 de mii, dacă ar lua vreun credit ipotecar. Sunt cifre reale. La noi, salariul minim este, în medie, de 250 de euro. Bunăoară, la colegii din România, acesta este de 750 de euro. Trebuie să în­ţelegem că la noi specialiştii pleacă peste hotare pentru că au nevoie de bani. Între 750 de euro şi 250 este „o mică” diferenţă. Am avut chiar recent un caz când un tânăr programator a venit la noi să se angajeze. A întrebat de salariu şi i-am spus că uite este atât şi poate creşte pe parcurs. Ne-a spus tranşant că nu. Când l-am întrebat cât ar vrea, ne-a spus că 35 de mii de lei din start. Asta este realitatea şi este o proble­mă ca să-i motivăm să rămână la întreprin­dere.

 

– Dar cât de pregătiţi sunt tinerii spe­cialişti?

 

Ludmila Rufala: Au un nivel foarte slab de pregătire. Nu mai este şcoala ceea care a fost odată. Am implementat şi sistemul dual de învăţământ. Elevii din şcoala pro­fesională învaţă şi, totodată, muncesc la noi. Dar nu toţi înţeleg că după absolvire trebuie să vină să lucreze.

 

– E vorba de instruire, de programul de studii cu lacune sau de lipsa de atitu­dine?

 

Veaceslav Rufala: De toate câte un pic, inclusiv lipsa de atitudine. Dar ştiţi de ce? Fiindcă părinţii spun deseori: uite, eu am trăit rău, dar lasă măcar copiii mei să tră­iască bine. Merg la muncă peste hotare, le trimit copiilor rămași acasă bani. Aceştia ştiu că trece luna şi vin banii şi nu mai sunt motivaţi să se manifeste. Eu cred că aici trebuie să se implice şi statul, cu tot felul de proiecte, programe menite să motiveze tinerii să muncească în ţară, dar să nu stea aceștia cu gândul cum să plece mai repede de aici. A venit, nu i-a plăcut, a lucrat puţin şi s-a dus, cu toate că întreprinderea alocă foarte mulţi bani pentru instruire. Un tânăr absolvent care vine, ştie ceva teorie, dar nu și practică. Noi îi învăţăm şi, când sunt deja cât de cât formaţi profesional, pleacă. Cu forţa nu poţi să-i ţii. La noi la întreprindere, din cei peste 700 de angajaţi, mai bine de 100 sunt pensionari. Tinerii nu prea se re­ped să se angajeze.

 

– Cât priveşte accidentele de muncă, sunt recompensate pe deplin victime­le?

 

Veaceslav Rufala: Da, sigur. La noi, sla­vă Domnului, nu am avut aşa accidente se­rioase, dar oricum, fiecare accident se in­vestighează cu implicarea noastră directă.

 

– Legislaţia în domeniu este bună ca să vă desfăşuraţi activitatea fără im­pedimente?

 

Svetlana Cebotari: Poate că ar trebui de schimbat ceva. Mă referi aici la faptul că  chiar dacă legislaţia este bună, avem carenţe la capitolul implementarea ei. Aici s-ar impune şi crearea unui tribunal special, care ar examina cazurile de litigii în mun­că, pentru că am avut cazuri când dosarele au fost tergiversate ani în şir. Poate să fie şi nişte mecanisme clare de implementa­re a legii. Însăşi legislaţia să fie un pic mai adaptată la relaţiile de muncă. Chiar dacă compania are jurişti buni, când ajungi în instanță, este greu. Să fie un tribunal care să examineze strict cazurile de muncă.

 

Veaceslav Rufala: Avem prea multe lacune în legislaţie, care dau posibilitate angajatorului să le utilizeze cum doreşte. Chiar ultima mea scrisoare către Confede­raţia Naţională a Sindicatelor din Moldo­va (CNSM) se referea la modificări care ar prevedea că drumul spre şi de la serviciu, dacă salariatul locuieşte mai departe de lo­cul de muncă, să fie achitat. Chiar şi faptul când salariatul, bunăoară, participă ca par­te vătămată într-un proces de judecată. Nu este stabilit că angajatorul este obligat să-i ofere acest timp, dar ar trebui să-i păstreze salariul. Sunt nişte drepturi şi obligaţii civi­le care se intersectează cu dreptul muncii. Am făcut până acum mai multe adresări către Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, dar, spre regret, de fiecare dată primim nişte răspunsuri formale. Eu cred că Ministerul Muncii trebuie să fie ca un arbitru, nu ca un agent  guvernamental în relaţia între angajator, salariat sau sindi­cate. Am fost într-o vizită în Japonia, am mers la Ministerul Muncii şi am văzut cu ce se ocupă şi ce drepturi are un inspector al muncii. Acesta poate să oprească chiar şi o întreprindere, dacă depistează încălcări. Am văzut atitudinea lor faţă de salariaţi şi viceversa, pentru că pe primul loc trebu­ie să fie viaţa şi bunăstarea salariatului. La noi, vedem că permanent Ministerul Mun­cii îi protejează pe investitorii străini sau pe angajatorii autohtoni, nu și pe salariați.

 

– Salariaţii beneficiază de anumite în­lesniri în sistemul dvs.?

 

Ludmila Rufala: Da, sigur. Totul este conform legii. Avem alocaţii pentru hrană şi echipament special. Concedii suplimen­tare. Avem un adaus de patru zile la con­cediul anual.

Svetlana Cebotari: Avem şi burse pen­tru lucrătorii tineri care fac studii superi­oare. Lucrul acesta a fost obţinut prin ne­gocieri purtate de sindicat cu angajatorul. Anual se oferă 75 de burse.

De asemenea, avem şi asigurări de să­nătate, asigurare de viaţă pe banii angaja­torului. În caz de accident, succesorul părţii vătămate ridică partea cuvenită. Aici pot menţiona faptul că avem deservire la Poli­clinica nr. 1, prin contract. Lumea merge şi e mulţumită că serviciile sunt de calitate.

În plus, la contractul cu Policlinica nr. 1, avem şi contracte cu centre de performan­ţă private, unde, de asemenea, pot merge şi face investigaţii, unele chiar costisitoare, în funcţie de caz. Avem un punct medical care îi trimite pe bolnavi acolo. În cazuri grave, se acordă şi ajutor material. Con­form contractului colectiv, întreprinderea compensează o anumită sumă.

 

– Cu ce mesaj veniţi către colegi, către autorităţi?

 

Veaceslav Rufala: Mesajul este unul singur şi nu odată l-am făcut public. Tre­buie să facem tot ce ne stă în puteri să păs­trăm sindicatele ca structură. Mă refer aici la faptul ca acestea să existe ca structură nu doar în țara noastră, dar în general, în toată lumea. Un renumit savant spunea că în anul 2030 sindicatele nu vor mai exista. Asta pentru că salariatul va avea acces la o justiţie mai dezvoltată şi îşi va soluţio­na problemele în mod individual. Şi cred asta. Dacă un angajat va avea un salariu de vreo două–trei mii de euro, el se va adre­sa direct juriştilor să-l apere, nu la sindicat. Bine, asta se întâmplă în ţările dezvoltate, la noi este o altă situaţie. Cât privește Re­publica Moldova, trebuie să schimbăm şi mentalitatea conducătorilor de sindicate, pentru că mult depinde şi de cum conduci ei acel sindicat. Am remarcat puţin mai sus, avem probleme şi la capitolul lideri de sin­dicat. Dacă plec eu, cine vine în locul meu? Avem probleme şi în acest sens, pentru că multe persoane nu prea vor să se implice în activitatea sindicală. Aici este nevoie de un om cu entuziasm să muncească, uneori să intre şi în conflict. Cea mai grea scoa­lă pentru  un lider sindical este organiza­ţia sindicală primară. Este o problemă că trebuie să găsim lideri sindicali şi să nu le punem piedici.

În plus, trebuie să reînnoim, să căutăm alte metode de atragere a tineretului. Pen­tru moment, nu avem nimic atractiv pentru ei, decât aceleaşi spartachiade, concerte, dar asta nu e decât distracţie. Să recunoaş­tem, nici legislaţia muncii nu prevede ceva deosebit pentru tineret, ca să-i atragă. Bu­năoară, în Olanda, anual se alocă în jur de şase milioane de euro pentru activităţi de recrutare a tineretului. La noi, cât se ofe­ră? Nimic. Nu se investeşte mai nimic, dar vrem să atragem tinerii în sindicat.

 

Svetlana Cebotari: Mesajul este unul solidar: să avem cu cine lucra. Problema rezidă în faptul că însăși membrii de sin­dicat sunt pasivi. Precum am mai spus, trebuie să avem cât mai multe programe motivaţionale, dar asta depinde şi de cei de la conducerea ţării, de dezvoltarea eco­nomică a acesteia, de ce se întreprinde pentru a convinge tineretul, cetăţenii să nu își părăsească patria. Guvernul, alţi parte­neri sociali trebuie să fie mai activi şi atunci da, vom  avea roade, dar aşa … ne plângem doar, iar cetăţenii continuă să-și părăseas­că ţara şi vom ajunge într-o bună zi când ne vom întreba: cu ce am rămas? Dar va fi deja târziu.

 

  
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
Situs sbobet resmi terpercaya. Daftar situs slot online gacor resmi terbaik. Agen situs judi bola resmi terpercaya. Situs idn poker online resmi. Agen situs idn poker online resmi terpercaya. Situs idn poker terpercaya.

situs idn poker terbesar di Indonesia.

List website idn poker terbaik.

Kunjungi situs mpo slot online terpercaya

Kunjungi Situs slot mpo online terbaik Indonesia.

Situs agen slot terpercaya dan resmi

slot hoki gacor