Criza generată de pandemia de coronavirus a dat peste cap bunul mers al lucrurilor în toată lumea. Virusul nu a menajat nici pe patroni, nici pe salariați, a lovit fără milă în toți delaolaltă. În aceste condiții, angajații au fost cei care au suferit cel mai mult, unii dintre ei rămânând fără un loc de muncă, cu salarii reduse sau au fost trimiși în șomaj tehnic.
Ce fac sindicatele în aceste condiții? A fost o întrebare auzită de mai multe ori, în diferite situații. La această întrebare am încercat să găsim răspuns de la liderii câtorva organizații sindicale din cadrul Federației Sindicatelor din Comunicații din Republica Moldova. Întrebarea noastră a fost simplă: Cum a activat FSCM în perioada pandemiei și ce a făcut pentru membrii săi?
Nona Cojocaru, președinte al Comitetului sindical de la Î.S. „Poșta Moldovei”:
Pandemia a dat toate lucrurile peste cap, dar cu toate acestea, FSCM a activat intens. Chiar din primele săptămâni de la începutul pandemiei, federația a reacționat prompt. Pentru început, a asigurat toți factorii poștali cu dezinfectanți. Mai apoi, au repartizat angajaților ceaiuri vitaminizate, iar persoanelor care au suferit de Covid-19 li s-a acordat ajutor financiar.
O susținere enormă din partea FSCM am avut la semnarea noului Contract Colectiv de Muncă. Înainte de aceasta, ne-am întrunit de nenumărate ori. Fiecare punct din contract a fost de zeci de ori dezghio-cat. La final, în iulie 2020, a fost semnat CCM. Am fost susținuți de FSCM pentru a soluționa problema noastră cea mare referitor la pierderile pe care le înregistra Poșta Moldovei, pentru că s-a diminuat comerțul electronic. Astfel, trebuia elaborat un plan de redresare a situației. Am discutat cu conducerea FSCM, am beneficiat de consultație juridică. Acum, volumele s-au ridicat puțin. Oricum, mergem pe optimizare, dar niște puncte au fost stopate din planul conducerii.
Cu toate că era pandemie, au fost organizate, deși fără prezență fizică, concursurile pentru femei și copii. Or, în așa perioadă dificilă, aveam nevoie de ceva care să ne distragă atenția de la problemele vieții.
Petru Bulgaru, președintele Comitetului sindical al consiliului sindical al Agenției Servicii Publice:
2020 a fost un an greu, un an pandemic, dar vedem rezultatele. FSCM și-a făcut bine lucrul, a contribuit la negocierea contractelor colective de muncă la „Moldtelecom”, „Poșta Moldovei”. Eu am studiat contractele și am găsit mai multe beneficii pentru salariați.
Ne gândim că anul acesta va fi mai bun. Noi, sindicatele, suntem de părerea că omenii trebuie să se vaccineze, ca să fie protejați. La agenție au fost bolnave de Covid peste 700 de persoane. Sindicatele le-au acordat ajutoare materiale. Când apar probleme, ne adresăm la FSCM și ni se acordă suportul necesar.
Suntem în negocieri asupra Contractului Colectiv de Muncă. Am rămas plăcut surprinși că a venit angajatorul cu un proiect de Contract Colectiv de Muncă. Respectiv, noi acum ne luptăm ca să nu pierdem din facilitățile pe care le-am avut în contractul anterior.
Sergiu Goriță, președintele Comitetului sindical al aparatului SA „Moldtelecom”:
Anul 2020 a fost unul foarte dificil din cauza pandemiei și vreau să mulțumesc FSCM pentru susținerea avută, îndeosebi pentru ajutorul material oferit persoanelor care au suferit de Covid-19. De asemenea, mulțumesc FSCM pentru poziția sa în cadrul negocierilor noului Contract Colectiv de Muncă. A fost creată comisia de negocieri și consultări colective și, la începutul anului 2021, a fost semnat un nou CCM pentru anii 2021-2024. Una din cele mai importante prevederi care a fost susținută de reprezentanții salariaților a fost sporul anual la concediul de odihnă. Volumul acestuia va fi stabilit anual în procesul de bugetare în funcție de posibilitățile financiare ale întreprinderii. FSCM ne susține în toate.
Violeta Harea, președinta Comisiei de Femei din cadrul FSCM:
Încă de la începutul lunii martie, odată cu declanşarea pandemiei, care a reprezentat o provocare majoră pentru toată populaţia ţării, instituţii întregi şi agenţi economici îşi sistează activitatea, angajaţii sunt nevoiți să lucreze de la distanţă, sunt trimişi în concedii forțate, în şomaj tehnic… şi aşa a fost tot anul.
Este important de subliniat faptul că şi în această perioadă dificilă FSCM a avut o cooperare eficientă şi intensă cu preşedinţii comitetelor sindicale pentru a nu admite diminuarea drepturilor salariaţilor, concedierile în masă, datorii la salarii.
Drept rezultat, pe cât a fost posibil, majoritatea angajaților au fost lăsaţi în câmpul muncii, unii şi-au desfăşurat activitatea la distanţă, iar alţii s-au aflat în staţionare şi au ridicat 2/3 din salariu.
Și în acest răstimp menţinerea unui dialog social eficient a fost esenţial, prin adaptarea la noile condiţii de comunicare pe diferite platforme. Aceste funcţii au căzut pe umerii angajaţilor Federaţiei.