Doar 1,6% din companiile din ţara noastră au vânzări anuale între 100 de milioane de dolari şi un miliard de dolari, arată Raportul Global al Competitivităţii, care a fost realizat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova.
La această concluzie s-a ajuns după ce a fost efectuat un sondaj naţional, la care au participat 127 de întreprinderi din toate regiunile ţării şi care reprezintă cele mai importante sectoare ale economiei naţionale, scrie agora.md.
Cele mai multe companii chestionate – circa 38% – au declarat că au vânzări anuale între un milion şi 10 milioane de dolari, iar 20% au raportat vânzări anuale între 500.000 de dolari şi un milion de dolari. Totodată, aproape 4% dintre companiile care au participat la această cercetare au declarat venituri de până la 20.000 de dolari anual.
Potrivit sondajului, 2,4% dintre companii au până la 5.000 de angajaţi, 7% – între 1.000 şi 5.000, iar cele mai multe companii – circa 25%, au declarat că au până la 150 de angajaţi, iar 34% – până la 50 de angajați.
Companiile care au participat la acest sondaj au ca domeniu de activitate servicii financiare, industria prelucrătoare, hoteluri şi restaurante, agricultură, construcţii, computere şi software.