Banii, martori nepărtinitori ai istoriei

Foto: vocea.md

Istoria Moldovei a fost la modul direct și la figurat aranjată pe rafturi și prezentată prin prisma banilor în cadrul unei expoziții de la Muzeul Național de Arheologie și Istorie a Moldovei. Expoziția „Istoria unui galben” este unică prin amploarea, dar și prin valoarea sa. E greu să stabilim valoarea financiară a monedelor, dar și valoarea lor informa­tivă și culturală, or exponatele sunt niște imagini ale unor fapte, feno­mene și epoci istorice, niște modele ale măiestriei meșterilor.

Circa patru mii de monede care au fost în circulație pe teritoriul Moldovei din cele mai vechi timpuri și până în prezent sunt prezentate la expoziție. Au fost expuse aici și mijloace din perioada premonetară, când în locul banilor erau folosiți clopoței, inelușe, figurine în formă de delfini, vâr­furi de săgeți. Acestea datează din anul 600 î. Hr.

Moneda, regina istoriei

În premieră, colecționarii individuali și angajații muzeului, printr-un efort comun, au organizat o expoziție care reflectă isto­ria Moldovei în monede. Anume mone­dele, potrivit organizatorilor, sunt cei mai imparțiali martori ai evenimentelor reale, ai vieții sociale și politice din secolele tre­cute. Veridicitatea unui letopisețeste pusă la îndoială, or acesta poate fi lesne falsifi­cat, însă monedele nu prea pot minți. Dacă un om simplu va crede un fals drept o mo­nedă veritabilă, atunci un expert nu poate fi dus de nas.

Istoria circulaţiei banilor din Moldova cunoaşte numeroşi falsificatori

Expoziția e neobișnuită și prin faptul că a fost organizată, în temei, din exponate ale unor colecții private, cele din fonduri­le muzeale reprezentând o cotă mică. De notat că, de obicei, colecționarii sunt oa­meni dintr-un cerc mai restrâns și cam rar sunt dispuși să-și demonstreze în public colecțiile, mai ales într-un număr atât de mare. Au fost motivați de dorința de a-și face publică poziția civică și de a riposta multiplelor manipulări la care-și permit să recurgă mai mulți politicieni, istorici, for­matori de opinie.

– Monedele sunt un material didac­tic pentru arheologi, istorici, ne spune Victor Tocmacov, președintele Clubului colecționarilor din Chișinău. În baza lor sunt reconstituite fragmentele-lipsă din is­torie și chiar în general, putem afla istoria. O monedă nu minte. La noi însă rămâi ui­mit când citești ce inepții scriu unii despre trecutul nostru. Însă pe noi, numismații, nu ne poți minți. Noi adunăm monede și cunoaștem istoria chiar mai bine decât alții. Din păcate, mulți n-o cunosc deloc.

Pentru a ne testa cunoștințele, dânsul ne propune să răspundem la un chestio­nar succint. Întrebare: „În timpul domniei cărui domnitor a fost pentru prima dată bătută moneda care a circulat pe întreg teritoriul Moldovei?”. Răspuns: În timpul domniei lui Petru I Mușat. Întrebare: „Care a fost ultimul dintre domnitorii moldoveni care a bătut oficial moneda moldoveneas­că?”. Răspuns: Eustratie Dabija.

„Când o persoană colecționează mo­nede, aceasta studiază istoria, ne explică Victor Tocmacov. Inițial, cineva le adună pentru frumusețe. Apoi, fiecare începe să-și pună niște întrebări: De ce are o astfel de stemă? De ce are acest chip? În genere, cine este reprezentat aici?

În așa fel începe să studieze istoria tot mai aprofundat, începe să înțeleagă cine este și de unde ne tragem. Organizând expoziția, am avut drept obiectiv princi­pal să implicăm tinerii în activitatea de colecționare. Clubul îmbătrânește, noi însă ne dorim să transmitem cuiva experiența, cunoștințele. Deseori le oferim tinerilor care vin la noi monede în dar”.

Incursiune în istoria monedelor

Primul compartiment include monede antice din orașe-state grecești, monede romane din perioada Republicii și a Impe­riului, care circulau pe teritoriul Moldovei, ne ghidează Ana Boldureanu, șefa Secto­rului istorie medievală şi numismatică. Un alt compartiment este dedicat circulaţiei monetare în Evul Mediu. Prezintă interes o comoară descoperită în satul Făurești, raionul Criuleni. Aceasta include nouă mo­nede bizantine schifate, confecționate din electrum, un aliaj natural de aur și argint (monedele au o forma concavă ca cea a unei farfurii). De asemenea, apreciem foar­te mult monedele din perioada Califatului Arab, care au fost bătute în secolul 10 de dinastia Samanizilor.

Există şi o colecţie bogată de monede din timpurile Hoardei de Aur. În apropie­rea satului Costeşti din Ialoveni a fost des­coperită o monetărie şi un număr mare de monede, care (lucru ştiut sigur) erau bătute aici. O altă monetărie din perioada Hoardei de Aur a fost găsită la Orheiul vechi.

Un alt compartiment este dedicat mo­nedelor emise de domnitorii moldoveni, multe dintre ele sunt foarte rare. Există şi un compartiment cu monede din Europa de Vest, din Imperiul Otoman, care în Evul Mediu aveau circulaţie prin întreaga Mol­dovă, alături de cele locale.

Pe parcursul sec. XVIII-XIX, teritoriul nostru a fost în repetate rânduri teatru de război. În compartimentul respectiv sunt expuse monede ruso-moldoveneşti – „para 3 denghi” şi „2 para-3 kopeiki”. Acestea au fost bătute din tunurile turceşti ca tro­feu. Ce-i drept, spune Victor Tocmacov, baterea acestora i-a fost încredinţată unui meşter european care a emis un tiraj prea mare, Rusia fiind nevoită să le răscumpere pentru a le scoate din circulaţie.

Expoziţia continuă cu emisiile statului român, apoi cu monedele perioadei sovie­tice. În final, este expusă istoria monedei naţionale din perioada modernă, inclusiv prin prezenţa celor 96 de monede jubiliare, care au apărut în anii de independenţă.

Cel mai renumit dintre ei este Eustratie Dabija, despre care am mai vorbit. Moneda moldovenească, emisă de acest domnitor, constituie o raritate. În schimb, acesta a pus în circulație multiple falsuri (monede suedeze, poloneze, germane), de pe urma cărora s-a pricopsit binişor. Asta pentru că monedele statelor străine, contrafăcute de el, erau confecţionate din argint, pe când Dabija le bătea din cupru şi le sufla cu argint.

Falsurile în acest domeniu au existat din vremuri străvechi, moneda fiind un obiect foarte tentant. Valoarea ei este determina­tă nu doar de cifra indicată pe ea, dar şi de perioada de timp, de importanţa ei, tirajul, precum şi de moda pentru o epocă sau alta. Să luăm moneda sovietică de două copeici. Aceasta a fost emisă cu un tiraj foarte mare în anul 1928 şi cu unul mic în 1927. Ce fac falsificatorii de monede? Iau două monede din anul 1928 şi schimbă cifra 8 în 7.

Totuşi, specialiştii depistează repede aceste manipulări iscusite. La fel ca şi trans­formarea monedei de cinci copeici emise de Monetăria de la Ekaterinburg, foarte populare cândva, în echivalentul acestea bătută la Monetăria din Taurida – o rari­tate care costă în prezent de 100 de ori mai mult. Pentru meşterii din prezent nu este foarte complicat să transforme abrevierea „ЕД” în „ТД”. Însă profesioniştii vor depis­ta falsul imediat după rosături, ştirbituri şi alte nuanţe.

Foto: vocea.md

Inventivitatea escrocilor nu are margini, însă la fiecare „meşter popular” din aceştia se găseşte altul care ridică gradul de sigu­ranţă a monedelor. De exemplu, talerul medieval era mare şi lipsit de formă. Aces­ta era tăiat pe la capete şi din bucăţile tăiate se confecţiona o altă moneda. Într-un final, originalul scădea considerabil din volum. Pentru a preveni acest lucru, a fost inventa­tă centura care o înconjoară pe la margine şi o apără de eventualele atentate.

– Unele falsuri încep să trăiască cu viaţa lor, spune Victor Tocmacov. Aşa numitele monede ale lui Becker, de pildă. Acesta din urmă confecţiona monede false, de multe ori cu imaginea unor împăraţi inexistenţi. Iniţial, acestea treceau ca fiind veritabile şi abia târziu s-a demonstrat că nu e aşa. Acum, aceste monede sunt apreciate foarte înalt.

Mai există şi aşa-numitele replici. Un om înstărit apelează la monetărie cu rugămin­tea de a i se confecţiona o monedă care-i lipseşte din colecţie şi care circula acum 100 de ani, să zicem. Comanda e executată cu titlu de excepţie, efigiile păstrându-se practic în totalitate. Au existat şi replici mai curioase, când aversul monedei era bă­tut cu ștempelul monetăriei din epocă, iar reversul – cu ștempelul din altă epocă.

Au existat şi imitaţii barbare. Uneori, când pe un anumit teritoriu circulau mone­de ale unui stat străin, unde la un moment dat începea războiul, începea să se resimtă lipsa monedelor. Meşterul din partea locu­lui începea să le bată el însușii. De multe ori, imitaţiile respective erau ridicole – ca­lul semăna cu un crocodil, iar Alexandru Macedon – cu un drăcuşor.