4 October 2024
Chisinau
Social

Autoritățile au ridicat restricțiile sanitare la nivel național în funcție de pragul de alertă

Loading
Social Autoritățile au ridicat restricțiile sanitare la nivel național în funcție de pragul de alertă
Autoritățile au ridicat restricțiile sanitare la nivel național în funcție de pragul de alertă
kaufland.md

Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) a ridicat luni restricțiile sanitare la nivel național, stabilind că din 16 fe­bruarie se revine la măsurile de protecție diferențiate, în funcție de pragul de alertă din fiecare localitate, stabilit în baza ratei de infectare cu Covid-19. În ultima săptămâ­nă, se atestă o ușoară scădere a numărului de cazuri înre­gistrate de Covid-19 la nivel național.

Prezentarea certificatului Covid la intrarea în spațiile comerciale sau de deservire va fi necesară, în funcție de pragul de alertă ri­dicat, numai pentru accesarea anumitor locații specifice, precum ar fi unitățile de alimentație pu­blică, cele care găzduiesc evenimente private sau sportive, instituții de cultură sau reuniuni științifice.

Se va menține însă măsura adoptată la 20 ianuarie 2022, care permite accesul în instituțiile medico-sanitare și instituții de plasament al însoțitorilor copiilor de până la 14 ani și îngrijitorilor persoanelor cu dizabilități accen­tuate și severe.

 

Se revine la măsurile de protecție diferențiate, în corespundere cu situația pandemică din fiecare localitate

 

În pragurile de alertă verde și galben va fi permisă revenirea la regimul obișnuit de lucru, în vre­me ce măsurile privind munca de la distanță, respectiv, programul diferențiat, se mențin în pragurile portocaliu și roșu.

În pragul roșu, instituțiile de învățământ profesional tehnic și superior vor activa în regim on­line, cu excepția orelor practice care implică utilizarea de echipa­mente tehnice/laboratoare, dar  nu mai mult de 10% din activitățile didactice per program de stu­diu. Având în vedere specificul domeniului, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va activa în regim mixt.

Sistarea evenimentelor priva­te (nunți, botezuri, mese de po­menire, mese festive) rămâne în vigoare doar în pragul de aler­tă roșu. Totodată, rămân sista­te în codul roșu activitățile din zonele de agrement și parcurile de distracție, precum și conferințele și întrunirile științifice în format fizic.

În schimb, unitățile de alimentație publică vor putea reve­ni la orarul obișnuit de lucru, cu respectarea limitelor de persoa­ne stabilite în anexa menționată, indiferent de pragul de alertă.

În vederea revenirii  la măsuri­le de sănătate publică diferenția-te, conform cadrului predictibil adoptat anul trecut, comisiile te­ritoriale extraordinare de sănătate publică, în termen de 24 de ore de la intrarea în vigoare a hotă­rârii respective, se vor convoca și vor institui măsurile de sănătate publică pentru fiecare localitate a unității administrativ-teritoriale din gestiune, în corespundere cu pragul de alertă stabilit de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică la data de 14 februarie curent.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand