Mai mulți angajați ai Fabricii de Brânzeturi din Cahul nu și-au mai primit salariile de un an. De asemenea, nici furnizorii de materie primă nu au fost plătiți, motiv pentru care fabrica a ajuns în colaps. În prezent, cei 40 de anga-jați ai întreprinderii sunt îngrijorați de viitorul lor și al familiilor, dar și de soarta fabricii în care au muncit cu suflet ani la rând.
Problemele la fabrică s-au acumulat încă din anii precedenți, iar suma datoriilor față de salariați în prezent este în jur de un milion de lei. În total, datoriile acumulate pentru lapte față de furnizori sunt de aproximativ două milioane șapte sute de mii de lei.
Fabrica de Brânzeturi din Cahul este întreprindere cu capital majoritar de stat, iar peste 80 la sută din acțiuni îi revin Consiliului Raional Cahul. Aceasta este printre puținele întreprinderi de stat subordonate Consiliului raional, care nu a fost privatizată, activează în continuare și este rentabilă. În luna octombrie anul trecut, fabrica și-a stopat activitatea, pentru o lună, din cauza insuficienței de lapte, disponibil doar în cantități de 400 de litri pe zi, în loc de 3000 de litri necesari zilnic pentru pro-cesare.
„Vrem să ne aducă lapte și să lucrăm. Să fie fabrica cum a fost, cu lapte natural, produse bio. Este ușor a închide ceva, e mai greu de deschis. De aproape un an de zile nu primim salariul. Este foarte greu. Tot ne promit, promit, dar când se vor ține de cuvânt? A fost Anul Nou, nici un ban. A fost 8 martie, la fel, nici un ban. Iată vine paștele. Cu ce să trăim noi?”, se întreabă Ecaterina, una dintre angajatele fabricii.
Din cauza datoriilor mari față de mai mulți furnizori de lapte, a fost stopată și livrarea produsului. Potrivit directorului fabricii, Nicolae Olteanu, datoriile de peste cinci milioane de lei față de furnizori și salariați existau încă până la venirea sa în această funcție. Între timp, Olteanu spune că a apelat la conducerea Consiliului raional, care deține peste 80 la sută din acțiuni, ca să intervină în acest caz.
„Am venit cu o propunere pentru a restabili cât de cât și relațiile cu furnizorii. Nu mai avem nici materie primă. Am adresat Consiliului un demers ca să ne acorde 3,5 milioane de lei. Consiliul ne-a dat două milioane, dintre care 1,5 mln. au fost pentru o garanție bancară ca să putem ridica un credit”, a menționat Olteanu.
Ulterior, s-a reușit achitarea impozitelor, a unei părți din bani pentru furnizori și a salariilor, însă toate acestea – în tranșe și pe secții separat. Directorul susţine că are mai multe soluţii pentru a ieși din impas.
„O investiție în fabrica dată pentru a moderniza și utilajele, și tehnologia. Ar trebui susținut parteneriatul public-privat, de pus la punct o colaborare eficientă. Sau o parte din acțiuni să fie scoase la vânzare, pentru ca să vină un investitor să investească pentru a dezvolta această afacere”, a adaugat Olteanu.
Am încercat să aflăm de la Ruslan Nedov, vicepreședinte al raionului Cahul, din ce motive s-a ajuns la asemenea datorii și care ar fi soluția, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.