Rubrica „Cetăţeanul şi legea” vine în ajutorul cititorului nostru care caută răspunsuri la întrebări de ordin juridic. Continuăm această tradiţie, pentru ca cititorii, care sunt şi salariaţi la diverse întreprinderi, să nu se simtă vulnerabili juridic în faţa celor care încearcă să-i manipuleze. | |
La întrebările primite la redacţie va răspunde şeful Departamentului juridic al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Ion PREGUZA. | |
Linia fierbinte la tel. 022-23-76-39 | |
Luni şi joi de la 14.00-16.00. |
Angajarea prin cumul
Sunt angajat prin cumul la întreprinderi diferite şi aş vrea să ştiu dacă este necesar acordul primului angajator pentru încheierea contractului de muncă prin cumul şi care este modul de acordare a concediului anual de odihnă pentru salariaţii angajaţi prin cumul?
Valeriu Ciobanu, Bălți |
Potrivit art. 267 alin. (4) din Codul muncii, pentru încheierea contractului individual de muncă prin cumul nu se cere consimţământul angajatorului de la locul de muncă de bază. Totodată, alin. (6) al aceluiaşi articol stipulează că salariaţii angajaţi prin cumul beneficiază de aceleaşi drepturi şi garanţii ca şi ceilalţi salariaţi din unitatea respectivă. Cât priveşte concediul de odihnă anual pentru salariaţii angajaţi prin cumul, art. 272 alin. (1) din Codul muncii prevede că salariaţii care prestează muncă prin cumul beneficiază de un concediu de odihnă anual plătit conform funcţiei sau specialităţii cumulate, care se acordă concomitent cu concediul de odihnă anual de la locul de muncă de bază.
Concediul anual de odihnă
Am înaintat o cerere de acordare a concediului anual înaintea celui de maternitate. Angajatorul nu mi-a acceptato însă, pe motiv că am lucrat la această unitate numai două luni şi, de aceea, nu aş avea dreptul la concediul anual. Consider că decizia şefului meu nu este corectă, dar nu ştiu cum să demonstrez acest lucru. V-aş fi recunoscătoare pentru o consultaţie în această problemă.
Veronica Eşanu, Călăraşi |
În acest caz, conducătorul dumneavoastră, întradevăr, nu are dreptate. Concediul de odihnă anual plătit este o garanţie juridică pentru toţi salariaţii. Art.125 din Codul muncii indică foarte clar că, în baza unei cereri scrise, concediul anual de odihnă se poate acorda înaintea celui de maternitate sau imediat după încheierea celui pentru îngrijirea copilului. În situaţia descrisă, concediile anuale de odihnă le sunt acordate salariaţilor indiferent de vechimea în muncă în unitatea respectivă.
Sindicat într-o unitate militară
Suntem mai mulţi prieteni care ne-am hotărât să constituim un sindicat. Problema e că activăm într-o unitate militară (ca civili) şi ni s-a spus că nu avem asemenea drepturi.
Victor Negru, Chişinău |
În unităţile militare pot fi create organizaţii sindicale, dar se va ţine cont de particularităţile stabilite de actele legislativele, ce determină statutul lor juridic. (art. 4, Legea sindicatelor).
Promovarea sindicaliştilor în autorităţile publice
Liderul nostru sindical se bucură de tot sprijinul membrilor şi am vrea să-l promovăm într-o anumită autoritate publică în care să poată schimba lucrurile spre bine. Mă interesează dacă sindicatul este în drept să facă acest lucru, adică să înainteze reprezentanţii săi în instituţiile de stat?
Ion Arnăut, Chişinău |
Legea sindicatelor nr. 1129 din 07.07.2000 le oferă sindicatelor dreptul de a participa la administrarea treburilor publice, la formarea politicii sociale şi economice a statului, precum şi a politicii în domeniul muncii. Acest document le acordă acestor organizaţii şi posibilitatea de a promova reprezentanţi în autorităţile publice de toate nivelurile (art.13).
Mă aflu în concediu neplatit pentru îngrijirea copilului 3-6 ani, doresc sa mă angajez prin cumul la o alta instituție, e posibil așa ceva .Cum trebuie sa procedez eu?
sunt angajata prin cumul la aceeasi intreprindere , si as vrea sa stiu daca cind vreau sa-mi iau concediul anual mi se plateste doar o data concediul , pentru lucrul de baza sau trebuie sa mi se plateasca si pentru lucrul prin cumul?
si inca ceva lucrul prin cumul se scrie in cartea de munca?
Buna ziua Liderul nostru de sindicat intru totul e afiliat directiei si face totul ce ii recomanda directia, dar nici intr-un fel nu apara interesele angajatilor. Cum am putea sa il eliberam din functie pentru a alege un alt lider de sindicat?