28 October 2024
Chisinau
Social

Administratorii localurilor cer să li se permită să activeze și după ora 22:00

Loading
Social Administratorii localurilor cer să li se permită să activeze și după ora 22:00
Administratorii localurilor cer să li se permită să activeze și după ora 22:00
sputnik.md

Întrucât numărul cazurilor noi de îmbolnăvire cu Covid-19 s-a înjumătățit de la o vreme, adminis­tratorii localurilor cer autorităților să li se permită să activeze ca înain­te, adică și după ora 22:00.

Proprietarii de restaurante și cafenele susțin că, din cauza restricțiilor, suportă pierderi foarte mari. Totuși, în pofida amen­zilor mari, există localuri care continuă să activeze și noaptea. Cu toate acestea, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a anunțat că încă mai există riscul creșterii numărului de infectați, așa că ar fi inoportună reluarea activității depline a cafenelelor.

 

Salarii înjumătățite

Deja de câțiva ani, Dumitru Cebotares­cu este proprietarul mai multor localuri din Chișinău, care au și program de noapte. Dar de când ne-a lovit pandemia, acesta spune că veniturile i s-au micșorat drastic, așa că a fost nevoit să le achite angajaților săi doar o parte din salarii. Și dacă spera să aibă un profit în perioada sărbătorilor de iarnă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, în­trucât restaurantele au avut interdicția de a activa după ora 22:00.

„Practic, la 40 de oameni au fost mic-șorate orele de lucru și, respectiv, și sursele de venit. Au intrat într-o situație financiară neplăcută”, ne spune Dumitru Cebotares­cu. Totuși, omul de afaceri crede că măsura adoptată de autorități este ineficientă.

Și alt administrator al unui restaurant din centrul orașului spune că reușește cu greu să-și țină angajații. „Încă în primul val, am fost nevoiți să vindem apartamen­tul ca să rezistăm, pentru că angajații sunt ca o familie. Nu i-am putut concedia pe toți odată, mai ales că au situații diferite”, susține Ruslan Pavliuc, administratorul unui restaurant din capitală.

Recent, Asociația MĂR, care apără in­teresele sectorului HORECA, a trimis mai multe solicitări instituțiilor de stat, prin care se cere redeschiderea localurilor. Potrivit datelor lor, profitul restauran-telor care au și program de noapte a scă­zut cu 30% față de anul trecut. Cu mai bine de o lună în urmă, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a de­cis să interzică desfășurarea activităților de deservire în unitățile de alimentație publică între orele 22:00 seara și 07:00 dimineața.

 

Impactul pandemiei

Sectorul HORECA este printre cele mai afectate sectoare ale economiei, deoarece timp îndelungat întreprinderile din acest sector au fost nevoite să își sisteze activi­tatea, suportând astfel costuri impunătoa­re. Conform estimărilor reprezentanților sectorului, în primele șapte luni ale anului trecut, vânzările s-au redus cu peste 50%, iar încasările cu 60% față de anul 2019.  În sectorul hoteluri, activitatea s-a redus cu 78%, iar în cel al turismului – cu peste 75%. De asemenea, restricțiile impuse pentru sector nu au fost proporționale riscurilor, nefiind argumentată logica acestora.

Acestea sunt doar câteva dintre conclu­ziile studiului „Impactul pandemiei cu Co­vid-19 asupra sectorului HORECA și măsuri de reziliență pentru menținerea și crearea locurilor de muncă”, discutat la sfârșitul anului trecut, la Atelierul de lucru al reprezentanților sectorului HORECA. Aces­ta a fost organizat de Institutul Muncii cu suportul Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din cadrul Parteneriatului Estic, precum și de Federația Sindicală a Lucrătorilor din Comerț, Alimentația Publi­că, Cooperația de Consum, Servicii, Resta­urante și Hoteluri din Republica Moldova („SindLUCAS”). Mai multe detalii din acest studiu citiți în unul din numere viitoare ale ziarului „Vocea poporului”.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot thailand