6 December 2024
Chisinau
Social

Activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în 2020 și obiectivele pentru 2021

Loading
Social Activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în 2020 și obiectivele pentru 2021
Activitatea Inspectoratului Muncii al Sindicatelor în 2020 și obiectivele pentru 2021
Vocea poporului

Raport prezentat la ședința Comitetului Confederal al CNSM din 21 ianuarie curent

 

Elena CARCHILAN

șefa Inspectoratului Sindical de Muncă

 

În această perioadă dificilă pen­tru noi toți, generată de pandemia COVID-19, sănătatea angajaților este cea mai importantă. Toată lu­mea are un drept fundamental la condiții de muncă sigure și sănătoa­se. Mai mult ca oricînd, securitatea și sănătatea în muncă reprezintă un domeniu de politici important și provocător.

În temeiul listelor entităților care urmau a fi vizitate de către reprezentanții Inspec­toratului Muncii al Sindicatelor (IMS) pe parcursul anului 2020, aprobate prin hotă­rârile Comitetului Confederal al CNSM, au fost incluse 467 de entități.

IMS, împreună cu subdiviziunile Nord, Centru și Sud, au realizat, pe parcursul anului 2020, 93 de vizite de lucru vizând respectarea legislației şi a altor acte nor­mative în domeniul muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, cu un număr de 10295 de salariaţi, inclusiv 8080 de membri de sindicat, dintre care 4422 de femei, și nici un minor.

În urma vizitelor de lucru au fost întoc­mite procese–verbale în care au fost con­semnate 1791 de încălcări şi abateri de la prevederile actelor normative din domeniul muncii, din care 1568 încălcări în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă și 223 încăl­cări în domeniul relaţiilor de muncă.

În perioada de referință, inspectorii de muncă ai sindicatelor au efectuat un volum mai redus de activități, din cauza pandemi­ei de COVID-19.

Crearea unui mediu de muncă controlat implică îmbunătățirea cunoașterii riscu­rilor de către toţi cei implicați în procesul de muncă. Aceasta înseamnă dezvoltarea unei abordări atât globale, cât şi preven­tive, axată pe promovarea activităților de evaluare a riscurilor profesionale la locul de muncă la unități.

Din conținutul proceselor-verbale per-

fectate și înmânate angajatorilor și pre-ședinților organizațiilor sindicale pri-mare de la unitățile supuse controalelor de lucru pe parcursul anului 2020 s-au con­statat următoarele:

  • au fost constituite Comitete pentru securitate și sănătate în muncă la 26 de unități din cele 93 inspectate;
  • doar la 29 entități au fost evaluate ris­curile profesionale din cele 93 de unități supuse controalelor.

În perioada de referință, IMS a avizat 12 proiecte de acte normative.

Inspectorii de muncă ai sindicatelor au examinat şi întreprins măsuri pentru solu­ţionarea a 18 petiţii și adresări parvenite de la membrii de sindicat, prin care s-au invocat diverse încălcări ale legislației muncii. De asemenea, prin e-mail au fost expediate răspunsuri la întrebările parve­nite prin poșta electronică de la membri de sindicat.

Reprezentanții IMS au participat la semi­nare, multiple webinare/în videoconferințe Zoom la nivel internațional și național, ateliere de lucru organizate în domeniul securității şi sănătății în muncă.

Inspectorii de muncă ai sindicatelor au participat în calitate de formatori la pregă­tirea nivelului întâi și doi în domeniul se­curităţii şi sănătăţii în muncă a conducăto­rilor de unităţi, conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrătorilor desem­naţi şi reprezentanților lucrătorilor cu răs­punderi specifice în domeniul securității și sănătății în muncă.

Reprezentanții IMS au oferit, pe parcur­sul anului 2020, 261 de consultaţii anga­jatorilor şi salariaţilor referitor la aplicarea legislaţiei muncii, securităţii şi sănătăţii în muncă, la planificarea şi realizarea măsuri­lor de protecţie şi prevenire, inclusiv a im­pactului produs de pandemie, organizarea instruirii angajaţilor şi elaborarea instruc­ţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, constituirea Comitetelor pentru securitate și sănătate în muncă etc.

Au fost date răspunsuri argumentate la multiple întrebări puse de angajatori și salariați referitor la elaborarea ordi­nului privind stabilirea șomajului tehnic (conform art. 80 din Codul muncii) și/sau staționării (conform art. 801 din Co­dul muncii) cu reglementarea remune­rării salariaților, tabelului de evidență a timpului de muncă pentru angajații aflați în șomaj tehnic/staționare, acordarea indemnizației urmașilor personalului me­dical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19, calcularea indemnizației unice în cazul re­ducerii capacității de muncă în urma unui accident de muncă etc.

În scopul sensibilizarii, informarii și consultarii celor interesați de aplicarea corectă a legislației, s-au realizat acțiuni de informare a membrilor de sindicat. Inspectorii de muncă au publicat articole în săptămânalul „Vocea poporului” și au participat la emisiunile radio cu genericul securitatea și sănătatea în muncă.

CNSM permanent şi-a manifestat dez­acordul categoric faţă de diminuarea pre­vederilor legale care vizează supraveghe­rea şi controlul de stat asupra respectării actelor normative care conţin norme ale dreptului muncii şi a pledat mereu pen­tru scoaterea Inspectoratului de Stat al Muncii (IMS) de sub incidenţa Legii nr. 131/2012 şi păstrarea în format inte­grat al sistemului de inspecție exercitat de acesta.

Confederația în repetate rânduri s-a adresat cu demersuri către prim-ministrul Republicii Moldova, preşedintele Parla­mentului în vederea eliminării contradicţi­ilor dintre legislaţia naţională şi prevederi­le Convenţiilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi restabilirii atribuţiilor şi competenţelor IMS, conform cadrului legal existent pînă la adoptarea Legii nr. 131/2012.

CNSM, fiind singura organizație sindica­lă din Moldova care promovează interesele a mai mult de 320.000 de angajați din di­ferite ramuri ale economiei naționale, prin scrisoarea nr. 06-07/277 din 20.07.2020, a solicitat o întrevedere on-line cu experții Băncii Mondiale, în urma abrogării Hotă­rîrii Guvernului nr. 452 din 01.07.2020, la solicitarea dnei Anna Akhalkatsi, manager de țară pentru Moldova, adresată premi­erului Republicii Moldova, în care a co­municat că modificările la Legea nr. 131 și modificările aferente la Legea nr. 140 ar îngreuna acordarea de noi ajutoare buge­tare țării.

La întrevederea online din data de 30.07.2020 cu experții Băncii Mondiale, conducerea CNSM a insistat să fie păstrat în format integrat sistemul de inspecție exercitat de Inspectoratul de Stat al Muncii (cu atribuţii de control în domeniul rapor­turilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă) și să se țină cont de toate ob­servaţiile şi recomandările Comitetului de Experţi privind Aplicarea Convenţiilor şi Recomandărilor  OIM, expuse în rapoartele sale referitoare la sistemul de inspecţie al muncii din R. Moldova.

Prevederile Convenţiilor OIM, precum și practica și experiența din marea majoritate a statelor membre ale OIM, indică faptul că sistemul de inspecție al muncii trebuie plasat sub supravegherea şi controlul doar al unei autorităţi centrale.

 

Conlucrarea cu autorităţile competente în domeniul siguranţei ocupaţionale este un imperativ

 

La insistența CNSM, la şedinţa Comisi­ei naţionale pentru consultări şi negocieri colective din luna iulie, s-a discutat chesti­unea cu privire la organizarea şi funcţiona­rea autorităţilor publice centrale cu com­petenţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Datorită poziției ferme a CNSM, de la 1 ianuarie 2021, controlul de stat în do­meniul securității și sănătății în muncă a revenit Inspectoratului de Stat al Muncii, ca urmare a modificării legislației Republi­cii Moldova în conformitate cu Convenția OIM nr. 81/1947 privind inspecția muncii în industrie și comerț și Convenția nr.129 privind inspecția muncii în agricultură, ra­tificate de R. Moldova.

Modificările vizează asigurarea func-ționalității sistemului de control în do­meniul securității și sănătății în muncă și deblocarea situației referitoare la conflictul de competență (între cele 10 autorități cu atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale) la efectuarea controlului de stat și cercetării accidentelor de muncă.

CNSM apreciază că s-a ținut cont, chiar dacă doar parțial, de expunerea Comitetu­lui de Experţi privind Aplicarea Convenţii­lor şi Recomandărilor OIM (CEACR).

Cerințele de securitate și sănătate în muncă au un caracter preventiv, menirea lor fiind preîntâmpinarea producerii acci­dentelor de muncă. Intervenția (planificată și inopinată) a inspectorilor de muncă în prevenirea riscurilor profesionale în cadrul unităților supuse controlului de stat gene­rează o anumită disciplinare în organizarea și desfășurarea activităților de protecție a lucrătorilor.

Controlul de stat asupra respectării securității și sănătății la locul de muncă, începând cu 27.10.2017, a fost o com-petență a celor 10 autorități competente în domeniul siguranţei ocupaţionale. Cer­cetarea accidentelor de muncă mortale și grave, începând cu 15 iunie 2019, potrivit art. 232 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.186/2008, a fost preluată de cele 10 autorități.

Limitarea competențelor de control ale ISM privind securitatea și sănătatea în muncă și delegarea acestor împuterniciri către 10 autorități, potrivit experților OIM, au constituit un model unic atât în Europa, cât și în toată lumea.

O situație alarmantă s-a atestat la ca­pitolul cercetarea accidentelor de muncă, deoarece cercetarea accidentelor grave și mortale erau cu termenul depășit, contrar prevederilor Regulamentului privind mo­dul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1361 din 22 decembrie 2005.

Lipsa personalului calificat în cadrul unor autorități competente în domeniul siguranţei ocupaţionale provoca, la rândul lor, lipsa proceselor-verbale de cercetare a accidentelor de muncă grave. Drept urma­re, nu era posibil să fie achitate concediile medicale sau indemnizația unică în caz de deces, dacă se dovedea că accidentul de muncă s-a produs din vina angajatorului.

S-au constatat nereguli în examinarea proceselor-verbale de cercetare a acciden­telor de muncă cercetate de inspectorii de muncă cu atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale în perioada 16 iu­nie 2019 – 31 decembrie 2019. Un număr mare de accidente grave și mortale au fost clasificate ca accidente în afara muncii – 24 de accidente în perioada de șase luni. În această situație apar dubii în privința corectitudinii cercetării accidentelor pro­duse și respectarea garanțiilor legale pen­tru cei accidentați.

Deficiențele respective au avut loc și din considerente legate de solidaritate corpo­rativă a autorității cu atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale și a în­treprinderilor din incidența competențelor autorității de control respective. O astfel de stare de lucruri a generat un impact economico-social negativ asupra celor care au suferit în urma acestor accidente de muncă (victimele accidentelor şi fami­liile acestora).

15 la sută din numărul accidentelor de muncă au fost comunicate cu întârziere care depășește șase zile, iar unele dintre aceste evenimente au fost comunicate doar urmare a controlului realizat la uni­tate sau sesizării de către accidentați sau familiile acestora sau a organelor de drept, la care se adresau victimele acci­dentelor.

Scopul cercetării operative a acci­dentelor de muncă constă în determi­narea obiectivă a circumstanțelor, a ca­uzelor și stabilirea persoanelor care au încălcat cerințele actelor normative și ale instrucțiunilor respective, care au condus la accidentarea salariaților și propunerea măsurilor corespunzătoare pentru preve­nirea repetării unor evenimente similare pe viitor.

În perioada de referință, Inspectoratul Muncii al Sindicatelor a participat la cer­cetarea a opt accidente în comun cu in­spectorii de muncă ai celor 10 autorități competente în domeniul siguranţei ocu­paţionale.

Date statistice referitoare la accidentele de muncă și cercetarea acestora

Potrivit art.13 lit.p) din Legea securității și sănătății în muncă nr.186-XVI din 10 iulie 2008, angajatorul este obligat să asigure comunicarea, cercetarea, evidența și raportarea corectă și în termenele sta­bilite a accidentelor de muncă produse în unitate, elaborarea și realizarea măsurilor de prevenire a acestora.

De la 2 ianuarie până la 30 noiembrie 2020, la Inspectoratul de Stat al Muncii au fost comunicate 292 de evenimente de accidentare a lucrătorilor în câmpul mun­cii, în urma cărora au avut de suferit 302 persoane, inclusiv 54 mortal.

Inspectorii cu atribuții de control în do­meniul siguranței ocupaționale au cerce­tat: 23 de accidente mortale, din care 13 – de muncă și 10 – în afara muncii; 33 de accidente grave, din care 30 – de muncă și trei – în afara muncii.

Comisiile întreprinderilor au cercetat 194 de cazuri de accidentare cu incapaci­tate temporară de muncă, în urma cărora au avut de suferit 195 de persoane.

La data de 30 noiembrie se aflau în cer­cetare 42 de evenimente de accidentare din anul 2020 și șapte din anul 2019, din care 28 mortale din anul 2020 și cinci din anul 2019, precum și 14 grave din anul 2020 și două din anul 2019.

Pe parcursul anului 2020, angajații In­spectoratului Muncii al Sindicatelor au participat la cercetarea a opt accidente, în care au fost implicați membri de sindicat.

Informația privind apartenența mem­brilor de sindicat la centrele sindicale național-ramurale (CSNR), care au dece­dat ca urmare a accidentelor de muncă este redată mai jos:

  1. Federația Sindicală a Feroviarilor – un accident de muncă mortal, produs la Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Depoul de vagoane Bălți, stația Pârlița, Ungheni.
  2. Federația Națională a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „AGROINDSIND” – un accident de muncă mortal, produs la Colegiul Agroindustrial din Ungheni.

Repartizarea accidentelor de muncă cu urmări grave după apartenența la CSNR este după cum urmează:

  1. Federația Sindicatelor Transportato­rilor și Drumarilor – un accident de mun­că grav, produs la S.A. „Drumuri-Comrat”, UTA Găgăuzia, Comrat.
  2. Federația Sindicală a Educaţiei şi Şti­inţei – două accidente de muncă grave (un accident de muncă grav produs la Uni­versitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și altul similar produs la Grădiniţa Mărculești, s. Mărculești, raionul Florești).
  3. Federația Sindicală a Lucrători­lor din Energetica Republicii Moldova „SINDENERGO” – un accident de muncă grav, produs la Oficiul Red Nord Ungheni.

Alt accident colectiv a fost clasificat în afara muncii, în urma căruia și-a pierdut viața o persoană și alta a fost acciden­tată grav. Accidentul s-a produs la S.R.L. „Edineț-Gaz”, filiala „Briceni-Gaz” (cu apartenență la Federația Sindicatelor Lu­crătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice).

La Inspectoratul Muncii al Sindicate­lor se află în cercetare un accident grav produs la Direcția de Troleibuze din Bălți (cu apartenență la Federația Sindicatelor Lucrătorilor din Sfera Deservirii Sociale și Producerii de Mărfuri „SINDINDCOM-SERVICE”).

Inspectoratul Muncii al Sindicatelor din cadrul CNSM atenționează că, în cazul în care angajatorul nu a comunicat acciden­tul produs, un atare accident poate fi cer­cetat și în baza cererii depuse de persoa­nele interesate.

Activitatea Laboratorului Controlul Factorilor de Risc

Activitatea Laboratorului Controlul Fac­torilor de Risc (LCFR) al CNSM pe parcursul anului 2020 a fost axată pe două direcții primordiale:

1) obținerea certificatului de acredi­tare de la Centrul Național de Acreditare MOLDAC.

2) efectuarea măsurărilor factorilor fizici la locurile de muncă în cadrul unităților economice, conform solicitărilor înregis­trate.

În perioada de referință, specialiștii LCFR au efectuat un volum redus de activități cauzat de pandemia COVID-19.

Concomitent, pe parcursul anului 2020, au fost efectuate 2845 de măsurări, din­tre care nu au corespuns normelor 280 de măsurări, ce au alcătuit 9,8% (microclimat – 379/46, iluminat – 72/40, câmpuri electro­magnetice – 1173/48, zgomot – 879/146, infrasunet – 342/0) la locurile de lucru din șapte entități economice: sfera deservirii sociale – 1 (Federația „Sindindcomser­vice”); cultură – 1 (FSLC); – 2 (Federația „SINDICONS”); sănătate – 1 (Federația Sindicală „Sănătatea”); – 1 (Federația Sin­dicatelor Lucrătorilor din Industria Chimi­că și Resurse Energetice”); – 1 în bază de contract.

De menționat că, din cele șapte entități la care s-au efectuat măsurări, la locurile de muncă s-au stabilit necorespunderi ale valorilor factorilor fizici ai mediului de lu­cru cu normele legale.

Ca obiective pentru anul 2021, IMS și-a propus să continue:

  • implicarea activă în procesul de armo­nizare a cadrului normativ al securităţii şi sănătăţii în muncă şi adaptarea legislaţiei în domeniu la schimbările impuse de stan­dardele europene;
  • îmbunătățirea și modernizarea ac-tivităților de inspecție a condițiilor de lucru la locurile de muncă;
  • implementarea metodelor moderne de măsurări instrumentale ale condiţiilor de muncă;
  • actualizarea și modernizarea com­partimentului securitatea şi sănătatea în muncă în conținutul convenţiilor colective (nivel ramural) și al contractelor colective de muncă la nivel de unitate;
  • dezvoltarea dialogului social şi a poli­ticii de prevenire a accidentelor de muncă şi a maladiilor profesionale prin promova­rea constituirii Comitetelor pentru secu­ritate şi sănătate în muncă şi asigurarea funcţionării lor la unități;
  • intensificarea şi aprofundarea colabo­rării cu Inspectoratul de Stat al Muncii și inspecțiile teritoriale de muncă. Încheierea unui Acord de colaborare între CNSM și ISM care să prevadă activitatea instituțiilor în domeniul raporturilor de muncă și în cel al securității și sănătății în muncă.
Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand