5 December 2024
Chisinau
Social

Activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, relansată

Loading
Social Activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, relansată
Activitatea Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, relansată
Vocea poporului

Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colec­tive (CNCNC) s-a întrunit re­cent în ședință, în componen-ță actualizată. La aceasta au participat miniștri, lideri ai federațiilor sindicale, Ser­giu Sainciuc, vicepreședinte al Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), reprezentanți ai pa­tronatului din R. Moldova, dar și alți responsabili.

Reprezentanții sindicatelor și ai patronatului au salutat relua­rea dialogului social pe platforma CNCNC și au pledat pentru con­sultări constructive între parte­nerii sociali, care vor contribui la soluționarea efectivă a probleme­lor identificate.

„Salutăm faptul că avem această primă ședință, după o pauză lungă. Ne dorim să avem consultări constructive, pentru că noi suntem acei parteneri sociali care putem să soluționăm mai multe proble­me împreună, la masa de discuții. Este foarte oportun ca în perioada imediat următoare, trei, patru luni de zile, să avem și niște rezultate în comun, dar pentru aceasta este necesar să ne consultăm, să fim activi în acest sens”, a menționat, în debutul ședinței comisiei, Sergiu Sainciuc, vicepreședinte al CNSM.

 

Un an complicat pentru toată lumea

La rândul său, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, președintele comisiei, a relevat că anul 2021 a fost unul complicat, în care au încercat să implementeze mai multe măsuri proactive pentru susținerea pieței muncii în perioa­da de pandemie.

„Drept urmare, în prezent, anga­jatorii pot aplica online pentru trei măsuri de sprijin: subvenționarea zilelor libere pentru vaccinare, subvenționarea șomajului tehnic și subvenționarea zilelor libere pentru părinții care stau acasă cu copiii, dacă aceștia învață în regim online. Totodată, este în proces de implementare schema de subvenționare pentru regimul de activitate redusă. O prioritate pentru perioada următoare o re­prezintă reluarea dialogului social, inclusiv la nivel ramural. De ase­menea, ne propunem ca dialogul tripartit să fie organizat cu regu­laritate, pentru a lua decizii con­sultate cu partenerii de dialog”, a spus Marcel Spatari.

 

Subiecte prioritate, pe agenda discuțiilor

Pe agenda discuțiilor au fost incluse mai multe subiecte priori­tare, printre care prezentarea con­cluziilor unor studii din domeniul social-economic și muncă, dezba­terea proiectului Planului de ac­tivitate al CNCNC pentru primul semestru al anului viitor, stabili­rea consiliilor de specialitate ale CNCNC, reluarea activității comisi­ilor pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură, exa­minarea propunerilor cu privire la cuantumul minim garantat al sa­lariului în sectorul real și sala­riul minim pe economie. La acest subiect a făcut o prezentare și o analiză mai amplă vicepreședintele CNSM, Sergiu Sainciuc.

„Avem Legea 1432, privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim. În baza acestei legi, salariul minim trebuia să fie examinat o dată în an. Din 2014, însă, acest lucru nu s-a mai făcut. Astăzi, el constituie doar 11% din salariul mediu, ceea ce este, în principiu, o problemă”, a spus la ședință Sergiu Sainciuc.

Potrivit vicepreședintelui CNSM, la momentul actual avem mai multe niveluri de salarii minime: salariu minim pe țară – 1000 de lei, salariu minim în sectorul real  (cuantumul minim garantat) – 2935 de lei, salariul minim în instituțiile medico-sanitare pub-lice, încadrate în sistemul asigură­rii obligatorii de asistență medica­lă – 3840 de lei, salariul garantat în sectorul bugetar – 2200 de lei, de la 1 ianuarie – 3100 lei.

„Este inadmisibil de a menține nivelul actual al salariului minim de 1000 de lei, când pensia minimă pentru limita de vârstă este de 2000 de lei. În baza celor expuse, venim și cu recomandă­rile de rigoare. Este necesar de a stabili, în etape, un salariu minim unic pe țară, în concordanță cu prevederile Cartei Sociale Europe­ne (revizuite) (50-60% din salariul mediu pe economie). De aseme­nea, este necesar de a majora, din 1 ianuarie 2022, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real până la valoarea de 4000 de lei”, a mai spus, în cadrul ședinței, Sergiu Sainciuc.

 

Cuantumul salariului minim, în creștere

A fost dezbătut, în cadrul șe-dinței, și Planul de activitate al CNCNC pentru primul semestru al anului 2022. Totodată, au fost puse în discuție propunerile de majorare a cuantumului salariu­lui minim garantat în sectorul real, care în anul 2021 este de 2935 de lei. Părțile au ajuns la consens privind majorarea acestui cuantum până la 3500 de lei, începând cu luna februarie a anului viitor, urmând să se reia dialogul pentru a

mări cuantumul din nou în luna mai. Oficialii au fost de acord cu studi­ile prezentate că salariul minim trebuie să tindă spre valoarea de 4000 de lei. Modificările legislative necesare urmează să fie făcute în primele luni ale anului viitor.

Comisia Naţională pentru Con­sultări și Negocieri Colective și comisiile instituite la nivel de ramură/teritorial reprezintă struc­turi tripartite autonome de interes

public al parteneriatului social, care se întrunesc în scopul con­sultării și înaintării de propuneri vizavi de domeniul muncii şi pro­blemele social-economice de inte-res naţional, de ramură şi teritorial, promovarea parteneriatului social la toate nivelurile, asigurarea par­ticipării societăţii civile la promo­varea politicilor naţionale.

Citiți-ne pe Facebook
Comentarii
0
Comentează
Citește și
slot gacor
ssh account
slot thailand